„Poate că rezistenţii la efecte adverse date de serul minune al vaccinurilor anticovidiene (care s-au dovedit adesea frecţii la piciorul de lemn, căci mulţi vaccinaţi de toate vârstele şi fără comorbidităţi, de la diabet la cardiopatie ca ale mele, au încheiat socotelile cu lumea!) sunt dintre cei la care se referea Nietzsche când scria, de parc-ar fi redactat o reclamă: „Ceea ce nu te omoară te face mai puternic!” (M-aşteptam să aflu şi continuarea în maniera promotionului vechi: „Nici o masă fără peşte oceanic şi fructe de mare!” Poate, dac-ar fi ştiut, filosoful german al supraomului – nu, nu mă refer la prezidentul de la Cotroceni – ar fi apdatat… reclama: „Nici o guvernare fără UDMR!” Nici la preşedintele de la Budapesta nu mă refer, apropo de perla sa făcută publică recent de parcă n-am şti visul post-Trianon al vecinilor prietenari din UE şi NATO, de maniera: „Nici o Ungaria fără Ardeal!” )
Cum ardelenii, netemători de viruşi invizibili, bipezi, autohtoni sau de vecinătate, sunt mai reticenţi la seruri şi buline, îmi vine să cânt şi eu împreună cu ei: „Nu-i vaccin cum e palinca, / Nici drapel cum fu opinca!”
Fapt e că mastodontul invizibil şi mutant multi-letal numit (ştiinţificeşte) SARS CoV2 îşi vede de planningul lui (virotic aleator, criminal-uman sau extraterestru) determinând (ca şi Al doilea război mondial) un teatru internaţional de operaţiuni medicale eficiente (medicamente, vaccinuri, materiale de protecţie) care mai de care mai bănoasă şi rentabilă pentru iniţiatorii luptelor cu morile de vânt cu care, în chip de miliarde de Don Quijote, ne războim toţi, credulii planetei, unii până la ultima suflare şi picătură de oxigen.
Ca un „mai puternic” (încă), un militar ce nu-mi dezmint şcolirile de specialitate deloc politrucoide, drumurile prin unităţi militare, acumulările, privaţiunile, suferinţele, călirea (aş zice, cu scuze, călărirea la care am fost supus în marşuri inepte, misiuni cretine şi aplicaţii inutile), chit că la fel ca Murphi (solo voce, unic combatant!) nu abdic, nu depun armele, nu ridic steagul capitulării. Am schimbat arma letală cu plaivazul ucigător, iar pistolul (revolverul) cu pixul şi mitraliera secerătoare (chiar şi PM-ul de airsoft, care imită designul Kalaşnikovului real pe-ale cărui 4,150 kg fără cele 30 de cartuşe în încărcătorul de oţel, le-am cărat spre victorie în poligoane şi teatre de operaţii ani în şir!) cu tastatura otrăvitoare şi pornesc la atac vitriolant, surprinzător, ţintit asupra exponenţilor răului naţional, complici cu traficanţii de dezastru internaţionali, care nu ţin cont de Guvernul (chiar şi Parlamentul) „meu” şi-şi fac mendrele nestingheriţi, fiindcă valoarea a fost înlocuită de notorietate, suficienţa şi propteaua financiară au luat locul prestigiului şi prestanţei culturale, interesul naţional reportat a devenit râvnă regională a multinaţionalelor.
Se pare c-am revenit la modalitatea admiraţiei marginale, proprie secolului XIX, când se făcea elogiul migranţilor, criminalilor, deţinuţilor, minorităţilor religioase, rasiale, etilice şi sexuale care au acţionat pentru distrugerea normei („legi dictatoriale, compromise, aservite” cum zicea Derrida) şi impunerea democraţiei („liberul arbitru, haosul, perversiunii, abuzului” cum spunea Faucoult, iar azi, şi mai şi, a democraturii globalismului, LGBT-ismului, neo-marxismului, bancherismului, soroşismului, neo-colonialismului, narcoticelor şi, de ce nu, a euro-atlantismului) pentru a fi continuitate.
Doctrina economică liberală „Prin noi înşine” promovată de în 1905 prin ziarul „Voinţa Naţională” (o inspiraţie a lui Vintilă Brătianu din „Fii ceea ce eşti” a aceluiaşi Nietzsche) a ajuns o nimicnicie a urmaşilor vestitei familii de politicieni ai binelui patriotic, care s-au aliat (împotriva naturii) pentru a preface nefăcutele guvernării în nefăcute şi mai mari şi pentru a dilua / disipa răspunderea, într-o continuă stare de incompetenţă, dihonie, discordie, degringoladă spre bucuria experimantaliştilor etranjeri care nu trebuie să-şi mai bată capul cu strategii de dirijare şi exploatare a cobailor aleşi sau impuşi.
În puzzle-ul naţional (cât mai este teritoriu naţional şi cât se mai poate dispune de pământul şi sub-pământul, de apele şi adâncurile acestei ţări, din veac jinduită şi de secole hăcuită), la fel ca-n marile ofensive mai există şi o aşa zisă rezervă constituită de incoruptibil patrioţi, din devotaţi ai unui crez strămoşesc, din visători ai onorii şi demnităţii, de ostenitori ai muncii în credinţă şi rânduială creştină, mulţi dintre ei foşti combatanţi ai jurământului ostăşesc şi ai sacrificiului militar, care aşteaptă sunetul de goarnă pentru a intra în bătălia cu inamicii neamului, cu mincinoşii şi trădătorii de-o limbă, cu imunizaţii neruşinării şi lipsei de respect, cu profitorii şi învârtiţii fărădelegii, pe care într-un iureş electoral laolaltă cu oamenii de bine să poată repune în făgaş normal patria, să readucă pe linia de plutire epava care a ajuns România (ne)educată şi (a)normală. Partidul Neamul Românesc crede că se poate. Că se mai poate, dacă nu vom goli de sens voinţă, încredere, efort şi unitate. Şi dacă vom şti pe cine să alegem ca manager de destin românesc.
Aşa să ne ajute Dumnezeu! (30.08.2021)
Gl. Bg. (rtg.) Prof. univ. dr. ing. Nicolae Rotaru
Vice-preşedinte Fondator Naţional al Partidul Neamul Romanesc
Deţinător al Premiului Naţional pentru Literatură al Fundaţiei „Nişte Ţărani” 2016
Membru al USR, laureat al Premiului Naţional „Opera Omnia” 2018
Membru al UZPR, laureat al Premiului „Împliniri scriitoriceşti”
Discussion about this post