Îl citez pe Eugen Ionesco, fiind aproape de acord cu el: „Românul este, de altfel, leneş în viaţa de toate zilele, liric în poezie, tembel în politică şi impresionist în critică literară.” Ca un… tembel care sunt, în calitate de vice-preşedinte fondator naţional al unui partid dacă nu naţionalist (că se interpretează mergându-se cu similitudinile spre legionarism, comunism, extremism), totuşi unul conservator, patriotic, naţional, cum este P.N.R., tot cred că datul în gropi constant şi periculos al ţării chiar şi când acele borte-n drumurile patriei s-au plombat, de parc-ar fi vorba de o făptură etilică, se va încheia şi că România îşi va regăsi busola care să-i arate calea supravieţuirii, a restartării, a progresului, a bunăstării.
Ştiu, am tendinţa de a vorbi ca un militar, chit că sunt un retras cu grad de general, un dascăl care a părăsit amfiteatrele universitare, un jurnalist care a renunţat la înregimentarea pe frontul verbului, dar nu şi la pasiunea de grăitor al…condeiului beletristic cu palmares publicistic neegalat de vreun scriitor român. Da, ca un trăitor aflat încă sub puterea legământului ostăşesc nu numai că vorbesc şi visez în termeni de rigoare, punctualitate, onoare, respect al legii, dar şi mă lupt să diminuez (de ar fi posibil şi dacă oamenii de bine ar ajuta Partidul Neamul Românesc) haosul şi degringolada politică instituită de aventurierii baronismului convergent spre sinele abundenţei, urmaţi de incompetenţii coaliţiei de forţe divergente în detrimentul celor mulţi, cu ajutorul unor strategii de tip militar (de care, prin desfiinţarea serviciului sub Drapel al tineretului şi prin cedarea îndatoririi patriotice a apărării Patriei către terţe structuri militare etranjere, s-a cam uitat, cu consecinţe greu de imaginat) singurele care mai pot pune ordine şi respect al normelor şi cutumelor. Îndrăznesc să cred că şi la marile coagulări erijate în gestionari de standarde, strategii, legităţi, obligaţii cum sunt structurile UE sunt indezirabili militarii. Cel puţin, din România nu se află printre componenţii Parlamentului European nici un rezervist, afară doar de faptul că vreunul (ca-n cazul lui Petrov!) nu este acoperit încă nedescoperit ca simbriaş al structurilor militare dezavuate împreună cu defunctul PCR, astfel de indivizi neavând nimic comun cu ordinea, patriotismul, interesul naţional, ci dimpotrivă, fiind exponenţi (chiar prin vot) ai iniţiativelor neo-marxiste, progresiste, neo-colonialiste, cobaiste, neo-naziste, soroşiste şi anti-creştine promovate de cei mari şi tari în raport cu cei mici şi slabi, potrivit principiilor „egalităţii” (aproximative) şi al „respectului” (restricţionat).
Partidul nostru este unul riguros şi incoruptibil, patriotic şi solidar incapabil de trădare şi minciună ca toate forţele politice de după Ceauşescu, forţe care, nici una, n-a respectat spusele din campaniile electorale şi n-au pus în aplicare întocmai programul de guvernare. Una mai mult decât cealaltă, de parcă ar fi practicat o întrecere a aleşilor cu dizabilităţi, nu a politicienilor valizi, competenţi, specialişti cum s-au declarat. Atunci când s-a recurs la coaliţii (că, nu-i aşa, unirea face puterea) acele coagulări au devenit imediat ca anusul împotriva naturii, cum observa un politolog, nişte structuri dăunătore neamului şi lor însele. Ciolaniada (ca modus vivendi politic) şi banii-ochi ai dracului (ca ţel al acelui modus operandi) au început să sape, să deterioreze, să distrugă mai ceva ca aversele torenţiale care mută munţii (defrişaţi) din loc şi seamănă spaima morţii în localităţile noastre lăsate de izbelişte.
Unde sunt eşaloanele de profesionişti ai iubirii de ţară care au durat transfăgărăşanul cu tunele şi viaducte, unde sunt militarii privaţiunilor jurământului care-au săpat albia magistralei albastre, unde au dispărut soldaţii care au clădit palatul de pe Uranus unde-şi exercită acum dreptul la minciună, dezinformare, incompetenţă puterea cea mai puternică a statului de drept, unde sunt plutoanele luptei cu huila din adâncuri, cu aurul recoltelor din câmpiile mănoase, cu intervenţia la dezastre şi salvarea de vieţi omeneşti? Unde sunt curajoşii „trădători” ai pactizării cu „revoluţionarii” devizei „azi în Timişoara, mâine-n toată ţara”, care au achiesat la ideea străzii manipulate de agenturi străine „Armata e cu noi”, scoţându-l din luptă deloc demn pe comandantul suprem, în numele aceloraşi suferinţe, prefăcute în vise de schimbare democratică şi de libertate, care acum, ca pensionari, drept răsplată a poziţiei lor „non combat şi aliat” al protestatarilor anticeauşişti, suferă umilinţa şi stigmatizările, din partea aceleiaşi societăţi civile vocale, necunoscătoare şi nerecunoscătoare? Ca umilit al recalculărilor, etichetărilor, acuzelor fără acoperire din partea unor „cunoscători justiţiari ai fenomenului militar” născuţi după decembriadă şi cu armata la cazarmă reportată şi-nlocuită cu mitingia de rezistenţă LGBTQ, aş putea să fiu mai vehement, mai concret, mai dur, dar vorba Mântuitorului Christos adresându-se mamei sale: n-a venit vremea mea. Vremea patrioţilor, naţionaliştilor, românilor pur sânge se naşte greu, dar sigur, căci partidul silenţiozităţii şi faptei naţionale numit NR rabdă, tace, acumulează şi aşteaptă declicul istoric al declanşării luptei celei drepte şi înţelepte, în care sunt înregimentaţi cei ai răbdării cuţitului la os şi ai voinţei neschimbate după cum bat vânturile istoriei scrise de învingători, potrivit intereselor de gaşcă în deplină sfidare a ruşinii şi respectului pentru cei mulţi. Ştim, mai mare Mihai Eminescu, va veni şi plinirea voinţei tale: Trăiască Naţia, sus cu dânsa. Căci, vorba ta: Suntem români şi… punctum!
Gl. Bg. (rtg.) Prof. univ. dr. ing. Nicolae Rotaru
Vice-preşedinte Fondator Naţional al Partidului Neamul Romanesc
Deţinător al Premiului Naţional pentru Literatură al Fundaţiei „Nişte Ţărani” 2016
Membru al USR, laureat al Premiului Naţional „Opera Omnia” 2018
Membru al UZPR, laureat al Premiului „Împliniri scriitoriceşti”
Discussion about this post