1) Decriptari și precizări conceptuale
Începând cu primele decenii ale sec. XXI, în arta militară modernă s-au înregistrat evoluții semnificative cu privire la practica confruntării amate, determinate de dinamica tot mai complexă a realităților politico-militare. Fără nici o reținere, fie că este vorba despre război (în toate formele sale), conflictul armat (cu un control riguros al violenței) sau operații speciale (cu obiective și capabilități acționale adecvate).
Toate acestea au devenit destul de greu de decriptat pentru a le întelege și mai ales să se adapteze reacția adversarului la schimbările generate, confruntarea armată în zilele noastre schimbându-și formă, conținutul și fizionomia operațional-acțională, adică așa cum apare în desfășurare.
Avem de-a face cu noi factori sofisticați de provocare militară diversificată, beligerantii sunt tot mai justificativi prin declarații și propagandă, s-au racordat la tot ceea ce inseamnă noile tehnici și tehnologii de lovire și distructive, utilizând cu intelligence noi forme și metode eficiente de abordare a confruntărilor pe multiple planuri de amploare și în diverse domenii.
Acestea pot viza funcționalitatea majorității domeniilor vieții sociale și existențial chiar. În cel militar, beligeranta fiind supusă unui control riguros și rațional al violenței pe obiective strategice, asigurând concordanță dintre scop, forțe și mijloace.
Apreciem că a început consacrarea confruntării armate de o nouă generaţie, care în spiritul lui Carl von Clausewitz nu iese din sfera continuării politicii, ci se cantonează mai inteligent și decisive în sfera mijloacelor violente, acestea fiind diferite și din mai multe domenii de confruntare, folosindu-se într-o formă asamblată intelligent ca procedee de acțiune beligerante.
Aceste precizări am dorit să le facem cunoscute pentru a înțelege mai bine și cu toată obiectivitatea natură, amploarea, conținutul și fizionomia confruntării militare din vecinătatea noastră, care continuă nefiresc să se producă între Federația Rusă și Ucraina.
Ne exprimăm și regretul că generalii care au comentat la tv acțiunile militare, pe care le-au urmărit cu îngrijorare, mai mult politică și tendențioasă, decât strategică operațional-acțională, nefiind jenați de împreunarea palmelor că simbol nepotrivit.
În contextul actualului mediu politico-militar, cu mari nevoi de securitate individuală, colectivă, împreună sau asociată, marii actori internaționali, cu determinările globalizării uni/multipolare, au fost preocupați de dezvoltarea artei militare, pentru dezvoltarea unei puteri armate la nivel regional, zonal sau global, configurând doctrine militare atent și adecvat elaborate, din care au derivat strategii militare pe măsura ambițiilor lor istorice de expansiune sau de dominare globală prin militarism și agresiune.
Rămânem surprinși că noile forme de confruntare armata, experimentate în conflictele înghețate ale Rusiei nu au fost luate în seama la timp de cei interesați, iar când au făcut-o s-au manifestat doar ca niște constatatori gălăgioși, cu speranțe utopice că se va rezolva ceva favorabil până la urmă.
Ceea ce se întâmplă acum, dovedeste cu prisosință că s-a realizat un decalaj de putere militară, iar forța armata este bazată tot mai mult pe elemente “soft și smart power”. Ele sunt exprimate în capabilități militare (grupări de forțe armate, de mărimi variabile, în măsură să treacă imediat la îndeplinirea unei misiuni de lupta), care permit un control informațional și de superioritate acțională în cadrul confruntării cu adversarul. Deopotrivă, și o amplificare a implicării puțin predictibilă, pe multiple planuri, în medii diferite și forme adecvate ale unui nou tip de confruntare armata complexă în areale de interes geopolitic, cu obiective strategice determinante și nu numai.
Actorii internaționali mari au armate naționale modern, folosesc perfecționarea forței militare ca opțiune pentru o serie de obiective strategice evidențiate diplomatic în plan internațional. Exemplificăm, consolidarea poziției statului ca centru cu putere de influență într-o lume multipolară, dezvoltarea relațiilor de securitate cu toate țările, în primul rând cu statele similare că putere și cu partenerii săi tradiționali.
Statele promotoare de globalizare în forme proprii și adecvate au pus un accent maxim pe prevenirea agresiunii militare împotriva lor, a aliaților sau protejaților lor, prin modalități potrivitete și specifice de confruntare inclusiv armata, impuse de schimbarea caracterului amenințărilor și preovocarilor de natură diversă și intensitate crescândă la adresa statului, în vecinătate și în arealul propriu de influență.
Din analiza conținutului tot mai modelat al informațiilor legate de evenimentul militar ruso-ucrainean actual am identificat câteva aspecte cu valoare de premisa, analiză și învătaminte pentru a înțelege pericolul beligerant din imediata vecinătate a țării noastre.
Avem în vedere posibilitatea angajării și participării forțelor străine moderne în conflicte locale, măsuri operative direcționate pe termen lung pentru prevenirea și neutralizarea amenințărilor și contracararea provocărilor din interior și exterior. Astfel apare posibilitatea asigurării prezenței militare a acestor actori internaționali în zone de importantă strategică și de interes din vecinătate și nu numai, cu respectarea (controversată) a normelor de drept internațional.
Pe baza acestor adevăruri strategice forțe armate puternice au fost operaționalizate în capabilități acționale, în măsură să intervină oriunde în arealele de interes geopolitic și geostrategic. Cele ale NATO în principal în România și Polonia, cele americane în Europa și pe alte continente. Rusia nu a rămas în afara acestor preocupări și a amplasat capabilități armate în fostele republici sovietice, pentru a garanta securitatea conaționalilor și la nevoie, pentru a impune pacea, eventual sub mandatul O.N.U.
Conflictualitatea ruso-ucraineană a fost anticipată la nivelul SUA și NATO de către analiștii militari, plecând de la faptul că Federația Rusă a afirmat cu acuitate problema neacceptării integrării euroatlantice și/sau europene și a altor state dintre fostele republici sovietice, aflate în vecinătate, continuând cu contestarea vehemență a extinderii NATO către estul Europei, răspunzând cu conflicte înghețate și invazia cu ocuparea Crimeii.
Pe aceste realități, conducerea militară a Rusiei a elaborat o nouă strategia militară, cu mai clare precizări privind modul de gestionare a unui conflict armat pe termen scurt, mediu și lung. În principal s-au avut în vedere forma specială, tipul rațional, organizarea adecvată, integrarea în grupări acționale tactice, precum și principiile practice de planificare ale acțiunilor și loviturilor strategice desfășurate de forțele armate, inclusiv în cadrul unor operații speciale. dar și abilități de a evalua potențialul propriu pentru a putea declanșa și duce o confruntare armata împotriva oricăror posibili adversari.
Multora le scapă din vedere că doctrina și strategia militară reprezintă cadrul teoretic și practic-aplicativ, un adevărat ghid pentru susținerea componentelor acționale din politică de securitate internă și externă, legate de diplomație, informații, legislație, economie, știință și tehnică, cultură, cadrul etnico-religios și alte forțe, toate posibile participante la confruntarea militară în contextul dinamicii mediului internățional de securitate.
În viziunea noastră, nu toate statele mai mult ori mai puțin amenințate au fost preocupate de perfecționarea doctrinei și strategiei militare proprii, ca document programatic ce poate să sufere multiple revizuiri, în acord cu noile priorități legate de obiective economico-politico-militare de securitate, exprimate în posibile măsuri de răspuns necesare și adecvate la cele mai probabile amenințări și pericole de securitate.
Concluzionam cu îngrijorare faptul că prin doctrinele modelate succesiv și strategiile militare perfecționate permanent, marii actori ai globalizării au manifestat de fiecare dată obsesiv extinderea inclusiv agresivă a influenței proprii în arealele de interes, întărind ideea că la originea războaielor a stat și va sta dorința de dominatie a Lumii, speculând determinări economice, istorice și de conjunctură.
Practica ulterioară a conflictualitatii armate bazate pe revizuirea ca formă și conținut a doctrinei și strategiei militare a demonstrat clar semnalul actorilor internaționali că sunt capabili și deciși să facă uz de o forța armată modernă pentru a-și apăra interesele strategice istoricește determinate, chiar și dincolo de granițele lor.
2) Analiza strategică a beligeranței actuale ruso-ucrainiene
Prin efectele sale superflu, cauzate de noua generație de arme bazate pe radiații și alți factori distructivi (chimici, bacteorologici, radiologici etc.), evoluția confruntării militare clasice și-a atins limitele si nu poate avea un învingător, ci doar posibili și intamplatori supraviețuitori. De aceea, și Rusia și Ucraina (încurajată și sponsorizată “din afară”), chiar dacă vehiculează (propagandistic) posibilitatea întrebuințării acestor arme, contribuie mai mult la descurajarea adversarului și intimidarea celor care susțin în beligerantă partea mai slabă.
După criterii de artă militară modernă, conflictualitatea ruso-ucrainiană trebuie privită diferit. O operație specială dinamică strategică rusă (un concept mai nou) și o apărare armata ucrainiană, susținută multilateral de SUA și NATO. Astfel, din panoplia științelor militare am ales conceptul de conflict armat modern, desfășurat până acum pe teritoriul național ucrainian, opțiune care vine să completeze o altă și anume conflictele armate clasice locale, ulterior mai mult ori mai puțin înghețate.
Operația specială strategică a Armatei Federației Ruse cuprinde folosirea într-o concepție întrunită, dar cu acțiuni și misiuni autonome a tuturor categoriilor de forțe armate, pentru confruntare beligerantă în toate mediile posibile și recomandate, desigur într-o anumită succesiune, cu o amploare controlată și intensitate variabilă, care să permită îndeplinirea unui scop strategic și anume eliminarea pericolului politico-militar ucrainian din vecinătate, prin atingerea obiectivelor strategice: denazificarea factorului politico-militaro-social intern, distrugerea sistemului militar de amenințare la securitatea statelor din vecinătate, inclusiv a infrastructurii critice de susținere și protejarea etnicilor ruși (și a altora) prin anexarea de teritorii unde sunt maloritari. Desigur, obiectivul doi a suferit permanent reformulări și acoperirea uneori abuzivă cu acțiuni adecvate, dar totuși până la o anumită limita.
Provocate și promovate de Rusia, aceste conflicte armate clasice se caracterizează prin spațiul de confruntare în imediată vecinătate, în fostele republici unionale, cu motivația principala descurajarea exacerbării unor tendințe politice euroatlantice, europene, litigiile teritoriale și etnico-religioase istoricește determinate și păstrarea unui control politico-militar în fostele republici unionale.
Acest tip de confruntare armata specific trecerii dintre milenii, ca formă interesantă de modernitate a conflictului clasic chiar dacă are o amploare fluctuantă, devine riguros planificată și controlată în sfera înzestrării și dotării armate, conform principiilor concordanței dintre scop, forțe și mijloace și economiei forțelor și mijloacelor.
Astfel, s-au realizat de către părțile aflate în conflict grupări acționale tactice de forțe adecvate sau de care s-a dispus, pentru a permite atingerea simultană sau succesivă a obiectivelor planificate, însă de dorit în perspectivă finalizarea decisivă numai a unora.
Astfel s-a ajuns numai aparent la situația nefirească pentru managementul strategic al beligerantilor de a înregistra întreruperi de ritm, mutarea efortului acțional și de finalizare a acțiunilor unor grupări acționale, dar deseori dezirabile și necesare pentru factorul politico-militar, care să asigure interventii corectoare și de interes propriu conjuncturale sau pentru recepționarea de ajutoare și planificarea a ceea ce poate și trebuie să urmeze.
Cu toată cenzura asupra informațiilor reale din teatrul de acțiuni militate ruso-ucrainiene, din surse străine, din studierea teoriei și practicii de confruntare armata modernă și din cunoaștere proprie, am evidențiat în primul rând acerba confrutare politică amplificată, regional, european, euroatlantic și internațional, până la nivelul unui adevărat război politic, așa cum unii specialiști și politologi l-au denumit, purtat prin toate mijloacele mediatice.
În continuare, dorim mumai să enumerăm câteva caracteristici ale acestui tip de confruntare armata în curs de desfășurare:
-rivalitatea continuă, sub forma competiției declarate în multiple planuri non-militare pentru sprijinul și recunoașterea legalității confruntării, a intervenției armate și nu a agresiunii și pentru acordarea de ajutoare de refacere sau de sporire a capacității de acțiune;
-permanenta dispută politică la nivel de beligeranți cu implicare internațională, în unele privințe exacerbată și deseori asimetrică din punctul de vedere al grupării susținerii pentru ambele părți;
-confruntarea diversă în ansamblu s-a bazat și pe apărarea unor interese economice ale părților, pe controlul dezvoltării informaționale dubioase în domeniul sănătății umane în spațial ucranian și pentru identificarea naturii și valorii colaborării militare internaționale;
-preocupări pentru realizarea surprinderii în noile tipuri de confruntări non-armate, greu perceptibile și de lungă persistența, uneori acoperite sau susținute de acțiuni militare sporadice;
-diversitatea acțională intensă în multiple medii, prin acțiuni în forme reflexive pentru studierea reacției populației și conducerii politico-militare ucrainiene, executate inclusiv de forțe și mijloace adecvate combinate, pentru impunerea voinței proprii sau pentru starnirea unei opoziții a populației față de ambele părțile conflictuale;
-susținerea și încurajarea politico-militară internațională a Ucrainei, acoperite constant de sprijin uman, informațional, tehnic, tehnologic și financiar au determinat prelungirea, intensificarea și diversificarea continuării confruntării armate, cu mari sacrificii de ambele părți, fără a oferi o garanție a unei finalizari dezirabile.
Că evoluție, acest conflict armat modern poate conduce la proliferarea gradului de angajare a forțelor și amploarii acțiunilor militare, pe domenii de confruntare, cu implicare mai mult din afară, având posibilitatea planificării loviturilor cu mare precizie asupra obiectivelor strategice greu de anticipat și evitat.
Este de dorit ca nu pe măsura epuizării părților aflate în conflict armat, beligeranta să se stingă, ci la masă tratativelor, fiecare parte primind suficiente garanții de securitate, iar Ucraina suficiente ajutoare pentru refacere. Inițiativa Franței este bine venită.
În nici un caz, conflictualitatea armata continuată cu intensitate redusă și urmarea “înghețarea” situației, nu poate fi o soluție în spațiul de joncțiune a UE și NATO cu Federația Rusă, în condițiile dezideratului suveranist al statelor din arealul carpato-danubiano-balcano-pontic.
Multe dintre procedeele acționale în plan politico-militar, utilizate de către părți, dar preponderant de Rusia, au fost folosite în „conflictele îngheţate”, fiind succesiv testate mai mult ori mai puțin la vedere. S-a urmărit printre altele să se alimenteze și stimuleze sentimente separatist, printr-o gama largă de influenţe politico-sociale majore în teritoriile cu nevoi de “protecție rusească”, exprimând și o împotrivire evidență față de inplicarea NATO și UE.
La fel de bine s-a marșat și pe idea să se inițieze și dezvolte un conflict local sângeros în arealul vizat de interese strategice rusești, fără o soluţie evidentă de a fi pusă în aplicare, iar Rusia să intervină pentru protejarea populației supusă persecuțiilor ucrainiene (a se vedea confictele militare locale din cele patru regiuni din estul și sudul Ucrainei).
S-a dorit, și de cele mai multe ori s-a și reușit, ca Rusia să fie privită și primită ca un binefăcător, salvator şi un protector de populație rusească sau rusofonă, care trăieste în interiorul zonelor de conflictualitate.În același timp s-a avut grijă și faţă de expatriaţi sau față de oricine îi este loial .
Studiul în detaliu a problemelor preconflict, ne arată că pentru început a fost doar o politică oportunistă de control teritorial al frontierelor, dar ulterior s-a transformat într-un instrument beligerant consacrat, standardizat și eficient de presiune și dominație locală și regională al politicii militare ruseşti, o pârghie utilizată pentru a influenţa/determina pe cai greșite politică generală a Ucrainei, dar și a ţărilor vecine. În consecință, Rusia vede un avantaj strategic prin întreținerea în anumite areale a unei instabilități permanente, de natură să descurajeze extinderea NATO și a UE.
Pe baza acestor date de analiză putem configura un scenariu general al producerii conflictualitatii ruso-ucrainiene, prezentând aspectele cele mai cocludente:
-declarațiile insistente, încurajate și repetate ale conducerii politice din Ucraina pentru aderarea la NATO, contrar înțelegerilor anterioare de la Minsk;
-deviații ideologice extremiste/nazism față de populație, minorități etnice și înstrăinarea a o parte din resursele naturale ucrainiene;
-înarmarea peste limitele securității naționale a Armatei Ucrainei, cu amenințare asupra Rusiei ocupante de teritorii străine, încă din 2014;
-violența represivă cu evoluție spre situație conflictuală armata între populație și instituțiile statului, fără rezultate favorabile pe plan local;
-sensibilizarea conducerii politico-militare a Rusiei față de alterarea mediului de securitate din vecinătate și mai ales în arealul sau de interes strategic la Marea Neagră;
-deconspirarea în teritoriu a unor facilități străine de cercetare și experimentare științifică și în folos militar, prezența unor elemente private de pregătire profesionistă și acțiuni pentru violente exagerate și alte tentinte de înzestrare și colaborare militară mai mult ori mai puțin justificate, care au depășit cu mult nevoile reale ale statului în contextul de până acum, instaurarea de durată în majoritatea sectoarelor societale a unor structuri vădit beligerante și cu o oarecare ostilitate față de populația rusească și naționalitățile conlocuitoare;
-generarea și perpetuarea unor stări și situații confuze de securitate în comunitatea europeană și euroatlantică din partea Rusiei, cu repercusiuni asupra statelor vecine.
Concluziile enunțate au condus spre anticiparea conflictualitatii ruso-ucrainiene, cu trei caracteristici:
-acțiunile în forță, dar adecvate ale Rusiei, în condițiile unei disproporții evidente de potențial și factor politico-militar, pentru o normalizare dorită a situației de securitate în regiune, prin atingerea rapidă a unor obiective strategice;
-dorința permanentă a Ucrainei de implicare a comunităților internaționale în acest conflict, fie prin ajutoare militare, fie direct prin prezența și acțiunile unor forțe străine;
-perspective de pace mereu necesare, dar ilogice, utopice și greu de anticipat că realizare din partea Ucrainei.
Rezultatele finale au condus către confruntarea militară, care poate continuă până la epuizarea unei părți sau chiar a părților, fără atingerea obiectivelor strategice, cu tot sprijinul și susținerea primite. Totodată, nu se justifică în nici un fel pierderile umane și distrugerile materiale importante înregistrate până acum, doar dacă nu a fost premeditare și așteptate.
Devine deocamdată incert dialogul refuzat și fără rezultate concludente anterioare între părți, dar evidențiază rolul unor terți internaționali în încheierea și nu inghetatea conflictualitatii armate.
Contrar dorinței internaționale de a se încheia confruntarea armata ruso-ucraineană, încă mai există și o dorință, la care se dorește să adere și NATO, pentru a continua, escalada și internaționaliza mai mult realitatea din teatrul acțiunilor militare. Cum poate fi apreciată oare încurajarea și susținerea Ucrainei cu mijloace de lovire la mare distanță, pentru a lovi teritoriul Rusiei în adâncime.
3) Elemente de război hibrid
Războiul hibrid, așa cum rezultă din teoria și practica modernă ale confruntării armate, în viziunea specialiștilor militari, este definit de câteva elemente cu caracter determinant. Dintre cele mai importante enumerăm numai trei:
-superioritatea info-decizională cu efecte manageriale evidente;
-superioritatea tehnică, tehnologică și operațional-acțională a capabilităților constituite și folosite în misiuni diverse și în domenii inclusive non-militare și multiple ale confruntării directe;
-asimetria în performanța forțelor și mijloacelor că element determinant al oricărei confruntări fizico-psihologice organizaționale militare manifestate în spațiul obiectivelor strategice vizate.
În confruntarea analizată, superioritatea și asimetria au un conținut structural-funcțional și o fizionomie (cum se manifestă în acțiunea militară) bazate pe câteva caracteristici:
-au devenit surprinzătoare ca intenție și susținere actională multiplă, fie ca sistem integrat, fie că sprijin succesiv din afară, prin creșterea că amploare spațială și temporală a efectelor folosirii forțelor și mijloacelor utilizate, uneori ascunse prin propagandă și dezinformare după un paravan politic de utilitate greu de identificat; exemplu, infiltrarea de forțe din adâncime, aducerea unor forțe în locuri neașteptate și de neînțeles, manevră permanentă a rachetelor performanțe, mobilizarea sau primirea de noi forțe umane, inclusiv private sau pregătite în locuri ascunse și protejate;
-la apariția insuficienței forței s-a trecut la amenințarea nucleară, prin declarații politice cu atitudini internaționale și manevre de material adecvat; exemplu, câteva declarații politice rusești însoțite de scoaterea la vedere și apropierea de spațial confruntării a unor mijloace nucleare, care au înspăimântat Lumea;
-ca modalitate de exprimare actională și că efecte, deseori forțe și mijloace s-au înscris în neconvențional, adică în afara unor reguli și proceduri cunoscute, consacrate și acceptate; exemplu, lovituri și acțiuni în forță nepotrivite executate de ambele părți asupra unor obiective civile și de infrastructură militară, influențarea populației prin propagandă a mincinoasă;
-ca mobilitate actională, s-a înregistrat multă mișcare cu opțiunea pentru libertate de manevră, intens mediatizate, atractiv și convingător prezentate în sudul Ucrainei, dislocarea unor noi forțe navale în Marea Neagră, încercarea de contraofensivă ucraineană, folosirea direcțiilor consacrate ca ascunse și protejate pentru aducerea în spațiul de confruntare a mijloacelor performante de lovire primate ca ajutor pentru Ucraina;
-în câteva situații, cele trei caracteristici prezentate mai sus, numai în aparentă au fost etalate ca amenintări, oferindu-le o sorginte/apariție aleatoare și descurajantă; exemplu, amplificarea rezistenței și reacției militare ucrainiene prin mass-media și pentru deschiderea de către Rusia a noi direcții de acțiune;
-acțiunile cu impact major asupra obiectivelor strategice s-au manifestat fără liniaritate și continuitate operațională, ceea ce a făcut că acestea să devină greu de prevăzut și urmărit că perspectivă; exemplu, repartiția loviturilor armatei ruse pe obiective situate pe întreg teritoriul adversarului și a celor ucrainiene în Crimeia și Marea Neagră;
-ca manifestare de oportunitate, frecvent au lipsit constrângeri pentru a se realiza surprinderea și astfel amplificarea serioasă a efectelor; exemplu, loviturile din Crimeia, inclusiv asupra podului, loviturile din adâncimea de nord-vest a Ucrainei pentru obiective speciale;
-transpunerea în practică actională nu a presupus de multe ori reguli de restricționare si angajare în misiuni, care să oblige la respectarea dreptului umanitar și limitelor utilizării violenței pentru identificarea responsabilitătilor agressive, unele lovituri aparent nejustificate, dar obiectivelor civile li s-a dat temporar destinație militară; exemplu, lovirea de clădiri cu destinație socială unde se dislocase structuri de comandă-control sau lovituri incitatoare pentru populația din câteva localități, crearea de black-out în orașele mari;
-în situații complexe ale confruntării pe unele obiective strategice, deseori s-a procedat la mișcări și manevre de relaxare a unor puncte de comandă sau grupuri/grupări de lupta și de acțiune pentru evitarea distrugerii, incercuirii, capturării lor sau pentru a crea situații avantajoase de tip capcane în adancine pentru atacator; exemplu, lichidarea “pungii din Dombas”, lupta pentru Herson, replierea în sud pe malul stâng al Niprului, mutarea frecvența a elementelor de comandă-control strategic ucrainiene etc.;
-sub aspect politico-militaro-juridic apar mai multe modele disparate și unice de acțiuni barbare, cel mai frecvent susținute de forțe private cu un comportament criminal, inconștient și iresponsabil, prin exploatarea vulnerabilităților și insuficienței adversarului; exemplu, acțiunile structurilor militare private ale părților, dirijarea amplificată a efectelor loviturilor și asupra populației, posibilitatea de accident nuclear.
Rezultă din analiza exemplelor enumerate că fondul principal al elementelor de război hibrid îl reprezintă acțiuni non-militare, care însoțesc pe cele militare sau sunt susținute de prezența, protecția și sprijinul militar.
Condițiile stării de (în)securitate în arealul actual de confruntare militară au arătat o serie de provocări sofisticate de ambele părți, ce au evoluat către amenințări, pericole, sfidari și tensiuni extreme de periculoase, generând și favorizând astfel suficiente elemente pentru reacții din categoria unui război hibrid, duse mai ales în arealele mai mult ori mai puțin liniștite sau pacificate de interes propriu sau de influență ale fiecărei părți.
S-au invocat deziderate ce țin de soluționarea mai rapidă a conflictualității armate sau pentru sporirea rezistenței prin reacții adecvate și neașteptate față de adversar. În egală măsură și pentru protecția cetățenilor de origine rusă/rusofona și chiar pentru prevenirea unor eventuale acțiuni de pe alte direcții sau din exterior.
În aceeași ordine de idei, cu toată discreția politicii Federației Ruse, nu putem să nu fim preocupați mai mult de faptul că s-au dobândit și dezvoltat capacități de a acționa cu elemente de rãzboi hibrid împotriva oricărui stat european, testând și chiar declanșând posibilitatea colectivă de a aplică Art. 5 din Tratatul Alianței NATO, desigur fără a crea un conflict de amploare cu acestea.
Este de remarcat că la baza elementelor de război hibrid stau în principal și concepții și principii strategice militare, prin care se armonizează cu elemente de acțiune din toate mediile (terestru, aerian, naval, cosmic, spiritual, electromagnetic) și domeniile unei beligerante modern (politice, economice, militare, informaționale, cibernetice, psihologice, etnico-religioase, culturale,juridice etc.) în forme de confruntare clasică, convențională, guerilă, cibernetică, informațională, incluzând, așa cum afirmă unii specialiști militari, chiar și atacuri cu arme de nimicire în masă de mică amploare (artizanale sunt denumite în mass media) cu utilizarea inclusiv a unor dispozitive explozive de multe ori improvizate.
Trebuie să evidențiem pentru analiza noastră și asocierea într-un amalgam minuțios planificat de mășuri în planuri de amploare diferită, dar destul de complexe și discrete în cadrul acțiunilor subversive ale părților. Advesarul bănuit, dar greu de demonstrat că identificare, ascunde totul, pentru a nu fi obligat să-și asume public acțiunea să într-un areal de obiective de interes.
Din lecțiile învățate ale confruntării militare actuale dintre Federația Rusă și Ucraina am reținut și alte aspecte ale războiului hibrid, precum:
-permanentizarea stării de confruntare și ostilitate multidimensionale și în afara teritoriului acțiunilor militare, inclusiv în Crimeia și în regiunile anexate;
-participarea la misiuni de mică amploare, dar de maximă importantă, a trupelor speciale, a celor ce aparțin unor companii militare private sau naționalităților conlocuitoare (ceceni);
-câteva intervenții de speță indirectă, surprinzătoare și în cea mai mare măsură asimetrice, în arealul de conflict (ne)declarat; exemple, centrală nucleară de la Zaporojie, podul Crimeii, Nava Amiral rusă, centre de instrucție din adâncimea de nord-vest a Ucrainei etc.;
-prezența și utilizarea organizațiilor nonguvernamentale și a unor partide politice finanțate și susținute din exterior pentru forțarea referendumurilor și mobilizarea populației.
Apreciem că prin lecțiile învățate, teoria și practica războiului hibrid au devenit o valoroasă notă de fundamentare pentru operaționalizarea mereu în așteptare a unor grupãri militare speciale, pregătite pe teritoriul Rusiei și nu numai, oricând să intervină mai silențios în anumite zone considerate ca fiind de prioritate strategică pentru interesele proprii.
4) Dinamica confruntării militare
În continuare dorim să realizăm o configurare logico-ideatică a manifestării confruntării militare analizată, dar și cu utilizarea elementelor de război hibrid. Am devenit atenți și circumspecți în valorificarea informațiilor, deoarece nu toate știrile, care au apărut în surse deschise, au fost și de încredere, iar comentariile părtinitoare de la televiziuni au fost făcute dirijat și cu o competență îndoielnică. Situație generată de operațiile de propagandă și dezinformarea extrem de active desfăsurate de părtile aflate în conflict și de celeale susțînătorilor bine plătite.
Analiza noastră se bazează și pe o oarecare cunoaștere despre gândirea strategică contemporană a Rusiei cu privire la noile modalități de ducere a confruntării armate modern (a se vedea doctrina militară și strategia militară din ultimii ani). Am completat nevoia de cunoaștere studiind ulterior desfășurarea conflictualității multiple și variate în Crimeea și estul Ucrainei până la începutul anului 2022.
Afirmăm că am identificat derularea evenimentelor, inclusiv acțiuni ale concepțiilor aplicării elementelor de război hibrid de către părți, în patru mari faze, care la rândul lor au necesitat parcurgerea câtorva etape, cu durate de timp variabile și destul de greu de delimitat cu precizie în timp.
În faza pregătitoare s-au decriptat și identificat în principal slăbiciunile strategice în plan politic, economic, social și de infrastructură ale Ucrainei, creîndu-se și mediul propice pentru exploatarea lor, valorificându-se istoria comună și relațiile strânse ecomomico-sociale, între elitele din ecomomie, politică, armată și securitate.
Pe de altă parte de mare folos au fost organizațiile politice și culturale tradițional loiale Moscovei, care au făcut eforturi pentru câstigarea de influentă economico-socială, obținerea de poziții dominante pentru activitățile media, dezvoltarea sentimentelor separatiste și a celor antiguvernamentale și sprijinirea reacției de împotrivire din partea populației.
Această faza o putem denumi a sinergiei scopului strategic că presiune pe guvernul de la Kiev și conștientizarea mediului internațional de securitate asupra pericolului politicii interne și externe ucraniene.
Contrar avertismentelor externe cu privire la o posibilă intervenție a Rusiei, nouă conducere de la Kiev nu a reacționat oportun și favorabil, bazându-se cel mai mult pe sprijin diplomatic și protecție militară din afară, uitând că, unde sunt vulnerabilitătile, acolo sunt și serviciile de informații interesate ”.
Identificăm faza lipsei de previziune în politică militară ucraineană cu urmări în insuficientă operațională (a pregătirii de război) și astfel favorizarea acțiunilor viitoare ale adversarului.
Elementele de război hibrid au fost intense, dar justificate, cu toată discreția lor, cu efecte efecte mai puțin explozive, dar importante, vizând totuși factorii politic, social, economic și militar prin acțiuni de intelligence, psihologice, cibernetice și economice și ale unor forțe speciale.
A urmat firesc și logic, faza de acțiune militară controlată că amploare printr-o operație special (cu o durata de 2-3 luni), declarată internațional de părți, cu justificări istoricește determinate și politice conjuncturale, exploatandu-se vulnerabilitățile și favorizate de dirijarea acțiunilor grupurilor tactice pe numeroase direcții, începând cu capitala, continuând cu regiunile bogate economic din est și apoi pe obiective strategice necesare etapelor următoare. S-au înregistrat rezultate semnificative, dar nu suficiente în ansamblul acțiunilor militare, comparativ cu pierderile înregistrate.
A fost cazul unui entuziasm prematur al operației speciale bazate pe ofensivă strict dirijată și activă, pe direcții, cu o durata de circa două luni și în consecință putem denumi această faza a succeselor neîmplinite suficient.
Ucraina, parțial surprinsă, a încercat, prin cedarea cu premeditare și temporară de teritoriu și obiective strategice de linia întâi, să-și protejeze forțele principale și să organizeze apărarea localităților mari ca piloni de rezistență pentru regiunile vizate de adversar, aliniamentul Niprului fiind considerat limita ofensivei ruse, iar capitala de menținut cu orice preț.
Cu toate pierderile mari înregistrate armata ucrainina a prezentat și unele semne de organizare a defensivei pe direcții cu crearea condițiilor pentru posibile riposte. Putem denumi această fază a trezirii la realitate și apelului disperat la comunitatea internațională pentru ajutor, pentru a nu atinge limita de supravetuire politico-militară.
Exemple de folosirea de către ambele părți a elementelor de război hibrid prin utilizarea tehnicii de lupta fără însemne, utilizarea mijloacelor high-tech, paralizarea unor comunicații naționale, afectarea logisticii etc. apare mult mai evidență, creînd situații complexe și nu prea plăcute atât apărătorului , cât și atacatorului. Cu sacrificii greu de suportat s-a realizat și o rezistență tenace în față rușilor. În același timp s-au intensificat acțiunile de împotrivire a populației ruse și rusofone din regiunile propuse pentru alipire, creînd dispute cu armata ucraineană, mai ales în „punga Dombasului”.
A urmat faza dorită decisivă a confruntării armate (pe toată durata verii), cu atingerea într-o proporție destul de mare a obiectivelor strategice în regiunile estice ale Ucrainei, renunțându-se la cucerirea capitalei, dar cu asalturi puterrnice și succesive, cu pierderi serioase asupra marilor localități portuare și nu numai din sudul teatrului de acțiuni militare. Caracteristic a fost intensificarea loviturilor cu rachete și drone asupra oreselor din nord-estul Ucrainei, acestea fiind obiective ce țin de lanțul recepționării ajutoarelor materiale și umane și de pregătire a combatanților pe teritoriul liber și oarecum protejat.
S-au forțat incidentul/accidentul nuclear de ambele părți, până când obiectivul vizat a intrat în controlul Organizației Europene a Energieri Atomice. Aapar primele semne ale scăderii ritmului ofensivei, slăbiciuni și vulnerabilități din partea forțelor de ocupație rusești.
Complexitatea evoluției situației strategice a determinat nevoi de remediere a configurației liniei frontului, cu implicații în managementul operației speciale, prin modelarea caracteristicilor de amploare spațială și intensitate acțională a unor misiuni pe teritoriile ocupate. Pe bună dreptate denumim această faza de analiză și reflecție managerială politico-militară și de corecție acțională pentru operația specială, efortul mutându-se în executarea loviturilor distructive.
Ucraina, prin folosirea mijloacelor performanțe, primite ca sprijin din afară, a sporit rezistența armata de supraviețuire, pe obiectivele vitale și direcții prioritare, a intensificat efortul diplomatic internațional, renunțând unilateral la posibile negocieri de pace cu adversarul, prin apariția primelor implicări concrete ale NATO în sprijinul Ucrainei, la mijloacele de lupta adăugându-se specialiștii militari, instruirea unor efective ucrainiene în diferite locații și încercarea disperată de a salva forțele speciale blocate în orașul Mariopol.
Se înregistrează un succes în plan politic prin încuviințarea deschiderii unui culoar umanitar pentru exportul cerealelor prin porturile disponibile la Marea Neagră, concomitent cu continuarea refuzului acceptării negocierilor de pace.
Este etapa unei oarecare revitalizări a situației în sudul Ucrainei, prin intenția timidă de contraofensivă, favorizată de replierea pe malul stâng al Niprului a grupărilor ruse și redobândirea orașului Herson, pe care l-au abandonat în scurt timp .
Este faza unei ușoare ameliorări strategice numai pe o direcție și o stagnare bazată pe epuizarea militară până aproape de limita pe celelalte direcții, dar și sporirea capacității de lovire în spatele frontului și în Crimeia.
Folosirea elementelor de război hibrid s-a intensificat mai mult. Rușii au uzitat de acestea atât în spațiile deja ocupate și anexate, cât și în spatele forțelor ucraniene, au emis noi amenințări asupra statelor care sprijină militar și nu numai Ucraina, intensificand loviturile cu drone și de tip guerilă asupra obiectivelor militare și de infrastructură critică importante aflate în apropierea capitalei și marilor localități aglomerate de populația evacuată.
Ucrainienii au suplinit insuficientă de pe fronturile active cu utilizarea elementelor de război hibrid, provocând adverarului pierderi însemnate, acționând cu violență asupra populației de origine rusă și asupra rusofonilor, extinzând măsuri coercitive și asupra altor naționalități conlocuitoare și chiar blocând cu mine radele portuare controlate încă la Marea Neagră.
Faza actuală definită de stabilizare strategica temporară, necesară consolidării rezultatelor operației speciale și probabil de acumulare a forței necesare finalizării obiectivelor strategice inițiale de către Rusia, cu preocupări majore de a consolida nouă putere în teritoriile ocupate și pentru a legaliza și legitimiza conducerea politico-militară în acestea.
Evoluția evenimentelor a fost și continuă să fie diferită foarte mult față de celelate două faze, preocupările vizând în principal realizarea unei noi arhitecturi a desfășurării operației speciale, pe un aliniament puternic natural. A crescut și îngrijorarea față de posibile lovituri cu precizie ale adversarului în continuare pe teritoriul Crimeii, dar și posibilitatea de a lovi și în apropierea sau chiar pe teritoriul Rusiei, concomitant cu lichidarea forțelor adverse din “pungă Dombasului”.
La Marea Neagră au fost întărite capabilitățile acționale ca o garanție a consolidării succesului de până acum, dar și o tentație strategică a dezvoltării ocupației până la gurile Dunării.
Denumim această faza manifestării tuturor posibilităților strategice, de la o amplificare cu success și extindere, până la încetarea ostilităților că premiza de negocieri de pace.
Pentru Ucraina această faza era așteptată și bine venită din motive strategice prospective, prefigurandu-se nu numai supraviețuirea teritorială, ci și ambiția utopică de a elibera întregul teritoriu ocupat de Rusia. Se caută cu disperare solutii inclusiv internațional pentru întărirea sistemului militar de apărare, care să dobândească și o puternică componentă de lovire și ofensivă cu sprijin direct ori indirect din partea sustinatoriulor și incurajatorilor, chiar dacă acest fapt nedorit de comunitatea internațională poate duce la un război mondial.
Este consacrat în practică strategică, cine încalcă legea artei militare a concordanței dintre scop, forțe și mijloace comite cu siguranță o gravă greșeală managerială, care în confruntarea armata nu poate fi trecută cu vederea.
Denumim această faza a ultimei șanse între rațiunea internațională și orgoliul personal exagerat sau național, chiar dacă acest aspect din urmă este dorit în cercuri restrânse transatlantice.
Câteva caracteristici privind utilizarea elementelor de război hibrid sunt foarte importante și avem în vedere continuarea aplicării rezultatelor referendumurilor în regiunile anexate sau organizarea și a altora de acest fel, intensificarea influenței asupra populației ucraniene pentru a nu mai acceptă războiul, folosirea espectativei strategice pentru aplicarea principiilor jocurilor reflexive în întregul spațiu ex-sovietic, amplificarea acțiunilor de război psohologic și diplomație mult mai activă pentru globalizarea multipolară.
După opinia noastră toate această confruntare militară la aproape un an de desfășurare trebuie să înceteze pentru tratative de pace gen Acordurile de la Minsk, care să suprime legea ucrainiană ce consideră totul o „ocupaţie temporară rusă”, fără o estimare obiectivă a situației la care s-a ajuns sau unde se poate ajunge.
5) Fizionomia acțiunilor de luptă
Această confruntare armată modernă a adus și aspecte mai spectaculoase ca modalitate de desfășurare a misiunilor de lupta, destul de distincte și minuțios planificate în ansamblul managementului strategic al grupării acționale ruse.
Totul, la început a părut atipic cunoașterii anterioare. Au fost văzute grupări acționale de blindate în coloana, piese de artilerie modernă desfășurate în poenite, aruncatore reactive în acțiune mai puțin protejate, instalații de rachete diferite în poziții de lansare lejere, elicoptere și avioane aparent pașnice la sol, coloane de vehicole mai puțin organizate etc., toate într-o permanentă căutare de locuri și poziții favorabile. Acest mozaic de forțe militare în general blindate trădează un joc de puzlle strategic, care împreună cu forțele speciale a generat un adevărat infern pe întreg teritoriul adversarului.
Am reușit să identificăm un decalog de lovituri executate cu precizie chirurgicală (chiar și cele provocatoare, numai aparent că erori), distincte, succesive, de multe ori cu efecte superfluu asupra obiectivelor, greu de evitat sau de apărat.
Le vom enunța, nu în succesiunea executării lor, ci ca destinație și efecte, momentul aplicării fiecăreia fiind ușor de identificat în cele petrecute până acum sau posibil de aplicat în continuarea confruntării militare extinse între părți, dar mai greu de decriptat cu anticipație.
1) Lovitura de decapitare evidențiază anihilarea sau distrugerea structurilor de comandă-control pentru a priva frontul de decizii oportune. Sunt extreme de periculoase pentru ambele părți și de aceea sunt sau pot fi mai rare;
2) Lovitura de paralizare se aplică asupra mijloacelor cibernetice, care asigura comunicarea în sistemele militare și automatizarea proceselor de comandă-control ierarhice, cu mari probleme create pentru continuitatea misiunilor de lupta;
3) Lovitura de orbire vizează toate mijlocele elctrono-optice aflate pe mijloacele de lupta și în sistemele automatizare de decizie, producând pagube de multe ori iremediabile pentru grupările/grupurile de acțiune;
4) Lovitura de fracturare presupune ruperea dispozitivelor de lupta a grupărilor de forțe și mijloace producând incoerența acțională și multă dezordine și dezorientare tactică;
5) Lovitura de blocare este folosită pentru țintuirea în locul de staționare a grupărilor tactice în vederea perturbării coerenței intervenției la misiune sau pe obiective. Poate conduce și la capturarea adversarului;
6) Lovitura de sângerare vizează logistică care însoțește lupta, pentru a interzice alimentarea blindatelor și celorlalte mijloace de lovire cu carburanți, lubrifianți și lichide de răcire, producând o stagnare nedorită și extrem de periculoasă pentru partea lovită;
7) Lovitura de dezorientare pare ceva haotic, fiind executată de pe mai multe direcții, fără a trăda direcția principala și nici următoarele acțiuni și de aceea se asociază cu loviturile care se adresează conducerii luptei;
8) Lovitura de entuziasmare se execută cu multiple mijloace pentru a exprima o forță, ceea ce pentru restul trupelor și pentru cei care aplaudă adversarul crează o satisfacție, încredere și o refacere de moral;
9) Lovitura de jocuri reflexive este mai nouă în panoplia loviturilor și înseamnă acțiuni similare repetate asupra adversarului pentru a-i copia amprenta reacției și a modela ulterior acțiunea proprie;
10) Lovitura de copleșire psihologică vizează mai ales comunitățile din localități producând-le black-out-uri, cu urmări devastatoare pentru moral, dar și asupra unor forțe blocate pentru a se preda fără rezistență armata;
Toate acestea au făcut indezirabile fronturile închegate și desfășurate pe mari lungimi, cu eșalonarea elementelor de dispozitiv, prezența rezervelor, însoțirea logisticii și apariția sprijinului aerian, rămânând doar forțele speciale pentru ajutor imformativ necesat loviturilor.
Aceasta credem că va fi fizionomia conflictelor viitoare generate și susținute de state cu armate puternice și organizații militare internațional. Pare o simplificare a războiului, dar o complexitate în ascensiune pentru confruntarea armata și un calvar pentru “beneficiar”.
6) În final, concluzionam cu atenționare pentru cunoscători și pentru visători:
-confruntarea ruso-ucraineană prezintă tendința de a deveni un adevărat război, depășind cu mult cadrul intern al hinterlandului rusesc;
-modificarea succesivă și graduală a amplorii confruntării în plan spațial, operațional, acțional și al intensității și densității de lovire a fost favotizata de implicarea unor actori internaționali, care inițial au afirmat că se vor abține a intervene, dar…….;
-grav este că SUA și NATO pompează în Ucraina sisteme de lovire extrem de periculoase, ce vor stârni o riposta superioară din partea Rusiei și ce va urmă……?!
-granița dintre acest conflict armat clasic în curs de desfășurare și unul nuclear este extrem de fragilă cu consecințe greu de imaginat.
Gl. bg. (ret.) prof. dr. Constantin ONIȘOR
Membru corespondent AOS-R
Secretar General Partidul Neamul Românesc
Discussion about this post