Politica în general înglobează în toate formele de exprimare și manifestare concepte și concepții de bază, a căror conținut și valoare necesită să fie bine definite, pe măsură înțelese și însușite. Ajută la clarificări în gândirea și comportamentul celor ce o elaborează, o aplică și mai ales pentru “beneficiar”. Devin evidente determinările comune, mai mult ori mai puțin doctrinare și în consecință se află într-o strânsă, permanentă și multiunivoca legătură, manifestată ca necesitate în complexitate.
În lipsa acestor cerințe, în politica românească este prea vizibilă și nepermisă o precaritate vicioasă. Tot mai mult, în ultima vreme, percepem haosul din politica națională, nu înțelegem aproape nimic esential din măsurile preconizate, întrucât, spunem noi “la neajunsuri multiple partidele și instituțiile puterii politice ierarhice înregistrează și grave lipsuri”.
După părerea noastră, între altele și nu puține, patru concepte înnobilează prin concepții conținutul oricărei politici numai bine gândite și raționale în concepții, atent și creativ elaborate, riguros aplicate și permanent urmărite pentru efecte scontate și dezirabile în plan economico-social și în societal. Este vorba de libertate, responsabilitate, morală și autoritate, toate fiind incluse în sfera politicii partinice. Este ușor să dovedim că politica românească a fost și rămâne “suficient modelată” și “copleșită din afară” cu cerințe și exigențe nepotrivite ale conceptelor de mai sus.
Este (re)cunoscut cu ușurință faptul că acestea au devenit inseparabile în plan aplicativ-lucrativ, ele se pot despărți numai scolastic și artificial în acțiuni declarative. Obiectiv vorbind sunt atât de strâns legate și interconditionate, ca efecte dorite, încât folosirea și manifestarea lor în viața de zi cu zi se percepe neplăcut și ca factori de precaritate politică.
În momentul de față, și mai ales în perspectivă, în politică românescă ar trebui să se înțeleagă, pentru a dobândi mai mult caracteristici de modernă și (pre)vizionară, că este necesară folosirea lor cu exigență științifică, pentru perceperea realității cotidiene în plan social și adecvarea scopului și obiectivelor de dezvoltare propuse. Conceptele amintite sunt determinante și generatoare de concepții explicative de mare utilitate în politica națională, ele dau mai multă rezonanță în activități și acțiuni din domeniu, evidențiind temeinic drepturile și libertățile cetățenești.
În continuare, oferim doar succinct câteva explicații clarificatoare pentru a înțelege mai mult legătura lor intrinsecă în politică, dând deseori încurcături în treburile politicii. Exemplu, este ușor de remarcat faptul că libertatea presupune cu obligativitate maximă și responsabilitate, aspect care nu prea place în politica actuală de la noi. Această remarcă a devenit un truism de comunicare politică din presa liberă, des ignorat sau negat declarativ de factorul politic al puterilor de până acum. A ajuns și un clișeu de comunicare pentru impresie, iar uneori și cu un mesaj “mult prea orbitor și speculative” în locuri adecvate. În această privință multimedia românească oferă zilnic cu generozitatea specifică suficiente exemple.
Libertatea, unor personane din politică și a politicienilor de la noi, le oferă nejustificat posibilitatea de a “se adăpa cu o doză” prea mare de entuziasm, făcându-i să-și depășească natură umană, devnind “eroi pe un câmp de confruntare plin de seisme și efemer”. La noi, ca și la alții, acest aspect dă politicii un specific românesc recunoscut.
Alți oameni politici cu exces de personalitate în libertate, gândesc și cred că pot face tot ce doresc, fără frică, dar nebănuind și neiteresându-i posibile și inadmisibile consecințe într-un spectru larg de manifestare socială, ridicând minciuna politică la rang de “comunicare înțeleaptă de serviciu” și curentă. Neacordând importanta cuvenită caracterului specific de politician, o parte dintre “cei mari” ai politicii sunt trădați de lipsa unei libertăți interioare necesare și dobândite, prin buna creștere de acasă și un comportament echilibrat în orice situație. De fapt, mulți politicieni nu (re)cunosc adevărul deosebit că libertatea prost înțeleasă îi trădează la proba caracterului personal.
În politica românească este tot mai des remarcată lipsa voinței de a acționa, fie ca insuficientă libertate politică partinică sau instituțională, fie ca blocare a libertății de conștiința, atât de necesară în acțiunile politice specifice, fie absența bunăvoinței, fie datorită intoleranței de la nivel superior față de greșelile personale și colective.
Cel mai grav aspect este definit de realitatea actuală, în care prin politicile factorilor de decizie națională, instituțională și nu numai, se crează factorului social doar aparent senzația de libertate, de cetățeni liberi. Am început să suportăm tendințele globalisto-progresiste de înrobire, însușite și aplicate de unii dintre actualii nostri politicieni, după “sloganurile înțelepte ale unei elite oculte senile dominatoare”, care a afirmat: “chiar dacă omul se naște liber, el trebuie să ajungă în lanțuri”.
Noi afirmăm cu toată convingerea, că numai libertatea reală în sfera practicii și efectelor politicii va permite realizarea a tot ceea ce este vital pentru Neamul Românesc. Să înțelegem toți că trebuie și putem să redevenim o populație creatoare și să ne manifestăm pe măsură numai într-o libertate deplină și conștientă, nu acordată conjunctural. Este cazul ca numai o nouă clasa politică în România poate să înțeleagă, să aplice și să respecte mai mult un adevăr fundamental că libertatea presupune și generează ordine în politică, ușurând astfel armonizarea socială și societală.
Însă, studierea realității și specificitatilor de la noi a scos la iveală surprinzător ceva și mai neplăcut. Conținutul conceptului și concepțiilor de libertate nu sunt suficient de bine cunoscute, sunt percepute și interpretate individual și filozofic, nu mai zic și partinic în exces, deci prea diferit. Nu întotdeauna sunt privite ca drept fundamental al cetățenilor. Mai mult chiar uneori, din motive contradictorii, uneori libertatea nu este atât de dorită în viața fiecăruia dintre noi (“sărăcia bat-o vina”), iar în plan constituțional este suficient de garantată, dar fără respectarea cu sfințenie a cerințelor și exigențelor acesteia de către decidenții naționali, mai ales de când ne-am integrat european și euroatlantic și avem un parteneriat responsabil..
De multe ori, complexitatea cu multă deziluzie și confuzie a vieții noastre în realitatea românească de astăzi, face ca oamenii să nu mai știe să se bucure și să dorească libertatea adevărată, uneori ne mai știind prea bine ce să facă cu ea. De aceea, așteptăm de la politică și de la politicienii noștri să înțeleagă că “libertatea în afara unei calități a vieții necesare și garantate poate deveni o povară, iar politica greu de recunoscut, acceptat și suportat”.
Într-o realitate normală, libertatea, pentru individul angajat în realizarea dezideratelor vieții personale și deopotrivă ale comunității ori societale, este mereu o cerință existențială definitorie. Elementul principal și de distincție este dat de crearea posibilităților sociale și societale ca cetățeanul să poată acționa după propria spiritualitate sau conștiință, în strânsă legătură cu gândirea să politică și conștientizare civică proprie. Numai așa se poate genera o voință politică personală și colectivă sau socială, însoțită desigur de o dorință mai strâns legată de posibilitățile existente, create intern sau impuse “de afară”, tot politic.
Deci, apare necesitatea unor elemente de atitudine și comportament politice personale și de participare conștientă la realizările sociale și societale. Actualul factor politic poate și este absolut necesar de a crea astfel cadrul necesar și garantat, până la nivel național, pentru ca politicile să fie recunoscute și acceptate social și societal, Acest aspect, trebuie să recunoaștem că la noi lipsește ori nu are suficiența și consistența necesare în practica politică.
Așadar ne plasăm cu analiza focalizată pe modul în care puterea actuală este preocupată de asigurarea în deplinătatea lor a drepturilor politice și civice de care trebuie să beneficieze fiecare om în stat și societate, între care libertatea să reprezinte beneficiul fundamental, recunoscut de Constituția României tuturor cetățenilor. Concluziile noastre prezintă sau sugerează câteva recomandări pe care le punem la dispoziție în continuare.
Acum, mai mult ca oricând în acest context de analiză, se impune să reținem atenția factorului politic național că este necesară dezvoltarea liberă și manifestarea la fel de liberă a personalității politicilor, în politică, a politicienilor și tuturor celor implicați în binele țării. Aceasta presupune că activitățile și acțiunile oricărei persone din politică să se desfășoare după propria conștiința, având libertatea de gândire și exprimare ca jaloane diriguitoare. Urmarea de dorit, constrângerile politice și alte opreliști nu își mai găsesc locul și rostul în conținutul politicilor viitoare și nici între preocupările elitiste ale producătorilor de produse politice internaționale.
Noi apreciem și dorim să captăm atenția factorului politic autohton că sunt câteva elemente definitorii, care stau la baza creării obligatorii și garantate a unei stări de libertate a cetățeanului, comunității, în societate și la nivelul națiunii și statului în context întrunit/împreună extern asumat. În continuare, prezentăm doar două dintre ele: eliminarea constrângerilor artificiale și subiective indezirabile, indiferent de sorgintea lor în manifestarea și comportamentul social și societal și crearea condițiilor permanente pentru participarea la acțiune benefică, nestingherit și conștient în orice situație a cetățeanului, dar numai pe baza cunoașterii legislației supusă permanent nevoilor de adaptare. Este evident că apare necesitatea de acordare garantată de drepturi, alături și de avantaje în domeniul integrat economico-politico-social prin legislație națională, însoțită de pachete de acte normative pe domenii, cu elaborare și susținere politică națională și nu numai.
În utimii ani, libertatea, ca drept fundamental numai exprimat tot mai dens în politica românească și în alte țări, are și un nou temei justificativ. Este vorba despre libertatea firească de a cunoaște mai profund dezvoltarea naturală și societală cu viața în centrul atenției, cel mai important pas în armonizarea relației de libertate dintre om și natură. Pe aceste probleme dezbaterile actuale în plan internațional au căpătat “coloratură hilară”, “înțelegere puerilă” de grup restrâns, “aport pseudostiintific” modelat politic, tranhumanism (ca noutate), energie verde etc., toate complicând mai mult problemele libertății și existenței umane.
Responsabilitatea, într-o exprimae bazată pe înțelepciunea populară, deci pe înțelesul tuturor, înseamnă că în viața de zi cu zi “să nu faci sau să nu produci rău”. Pentru o cunoaștere și înțelegere mai bună se impune și partajarea clară între ceea ce este bine și cea ce este rău în politică românească, deci ajungem vrem nu vrem și la conceptul de morală în politică. În această speță, factorul politic actual are multe de însușit și de făcut pentru viitorul țării.
Fiind strânsă legătura dintre libertate și responsabilitate precizăm pentru toți politicienii noștri că de fapt libertate înseamnă într-o mare măsură și răspundere. Similar analizei anterioare și în această problemă politica românească oferă exemple interesante, care ne arată că unele personaje din partidele și instituțiile politice românești își diminueaza libertatea, pentru a accepta o responsabilitate controlată, aservită sau impusă, ceea ce este greu de înțeles, având consecințe nu prea plăcute.
Sunt și cazuri în care este asumată responsabilitatea cu toată libertatea de conștiința, dar subiecții sunt puși în fața unor situații de corectitudine politică. În contrast, soluția des acceptată – politicienii și liderii politici își limitează sau negociază responsabilitatea, dovedind în activitatea lor o libertate deșănțată, ce slăbește în activitate mesajul politic personal sau instituțional.
A te feri de una sau de cealaltă situație ridicolă, înseamnă a fi un politician, om politic sau lider politic oportunist, fără carismă, un “pitic politic mereu în gură presei” și cu o carieră îndoielnică și desigur limitată. Cei aflați într-o astfel de situație nu pot beneficia și afișa real o libertate politică, fără a fi responsabili de sine însăși, fără a avea și un caracter potrivit, numai astfel manifestând o temeinică conștiință politică.
Multimedia națională zilnic a adus în analiză și dezbatere aspecte dintre cele mai nefirești din a face politică cu responsabilitate în partide, la guvern, în parlament sau în instituții publice. Exemple privind responsabilitatea politică și în politică se referă frecvent la: a nu se identifica vina și vinovații, “întotdeauna este altcineva…”; justificarea legată speculativ de o conjunctură sau o “fatalitate externă neprevăzută”; preconditionarea răspunderii de lipsa de valoare politică recunoscută în acțiune; apare “ghinionul” în asumarea responsabilității(fără opțiune, cu obiective impuse, nu se poate etc.); lipsa de convingere politică față de ce și cum să se acționeze; abandonul nejustificat în politică devine trădare; negarea cu tupeu a evidenței dezinteresului și insuficienței preocupări politice.
Morala în general, dar mai mult în contextul actual al politicii naționale, cere conduite: individuală, comunitară, socială și instituțională, toate bazate pe calități umane deosebite și acceptate separat ori întrunit, dar ca bună practică în societate. Cu prioritate se vor evidenția cinstea, principialitatea, înțelegerea și uneori iertarea în politică. Structurile făcătoare de politică au obligația să le cuprindă ca atribuții profesionale într-o învățătură de profil moralizatoare. Credem că nu a existat această viziune între preocupările politicii de până acum, dar viitorul practicii politice o solicită.
În studii de specialitate de la noi și nu numai se apreciază cu destul temei că în societatea modernă românească va fi mai multă nevoie ca sistemul politic și politicile acestuia să se armonizeze cu sistemul moral, liantul fiind morala politică. Adică binele implicit din oricare politică de partid și guvernamentală să corespundă si să genereze reguli de bună convețuire a populației în societate, de la relațiile individuale până la raportul cu societatea sau comunitatea.
O politică națională cu concepte clar exprimate în concepții morale, autentice, face mare trebuință și este cerută la noi, acum. Este becesar să se (re)genereze o conduită morală în mediul social și societal, bazată nu numai pe respectarea regulilor, precum: “să faci numai bine!”, să fii corect, cinstit, dar să și așezi interesul public în fața celui individual oricând. Oare când acestea din posibilitate vor deveni realitate și cuprinse și ca expresie a unei politici suveraniste în interesul național obiectiv definit și insistent aparat.
În politica românească, mai ales din rândul politicienilor cu state vechi în partide, suspectăm prezența unor conduite și comportamente cu morală îndoielnică. Prin ceea ce fac, și mai ales ce nu fac, ele îngrădesc normele de bună coabitare umană, înlesnesc o atitudine a populației care contravine regulilor de stare morală, fiind de fapt o reacție firească de împotrivire față de excesele, întârzierile și lipsa de claritate, deseori premeditate ale deciziei politice.
Mai concret, apare discrepanța între ceea ce este, ce se propune, ce devine obligatoriu și ceea ce de fapt și de drept trebuie să fie în politică. Ne întrebăm, adresându-ne conducerii politico-strategice a României: când va apare situația ideală în care ceea ce este sau se preconizează, să fie, va coincide cu ceea ce este necesar să fie?
Nu putem să omitem și aspectul lamentabil că în politica noastră din ultimii ani au apărut și câteva aspecte contradictorii, greu de înțeles. Politicienii și cei ce sprijină pasional, discret sau “la vedere” inițiativele generate pe bază de concepte analizate au fost apreciați ca morali, primind o răsplată confortabilă, chiar dacă au produs nemulțumiri însoțite de pierderea respectului și aprecierilor opiniei publice. În puține cazuri s-a realizat o oarecare sau o insuficientă concordanță între moralitatea deciziei politice și satisfacția “beneficiarului”. Toate acestea ne duc cu gândul să întrebăm retoric, dacă nu cumva avem de-a face și cu alte aspecte deosebite, precum corupția, determinarea externă interesată și în exclusivitate, slugărnicia românească și chiar trădarea națională?
Documentele politice în elaborare, în conținutul lor au o sumară cuprindere nominalizată și temporală a responsabilității. Am căutat, dar fără succes, în documentarea noastră să identificăm obligații personale și instituționale pentru a efectua ceva în politică, dar și răspunderea față de obligațiile primite și asumate. De aceea, am concluzionat că frica față de răspundere este primul simtom al incompetenței în politică.
În căutările noastre nu am găsit nici stipulări ca cineva o să dea socoteală cândva în fața unei autorități, că există undeva o “sabie a lui Damocles”, ce amenință mai mult la vârful piramidei politice. Destul de grav este faptul că responsabilitatea în sferele politicii devine o negociere permanentă în a fi acceptată și mai ales în a crede că se pot suporta și consecințe. Din întreaga ierarhie a politicii, apar persoane care recunosc cu “mândrie patriotică” că au funcții pline de multiple sarcini de răspundere, dar există puține mecanisme de control în această privința.
Dar, la nivelul partidelor politice de la putere, întrebarea frecventă pusă de fiecare aflat în locuri potrivite este: să luăm asupra noastră o așa mare responsabilitate? Răspunsul afirmativ îl știm, dar “la o care adică responsabilitatea prin blândețea justiției” devine discutabilă, se duce către un “țap ispășitor”, ”vinovații fără vină” îi știm ca nesemnificativi și fără simt și atitudine politice pe măsură.
Rămânem surprinși că populația și persoane sau instituții de responsabilitate în domeniu, remarcând și simțind atâtea neajunsuri în utilizarea conceptelor și elaborarea de concepții pentru politica românească nu au exprimat vizibil și cu glas tare oprobiul politic. Este vorba despre o sancțiune morală pentru situația în care un factor politic prin conținutul produselor politice oferite societății și populației nesocotește normele de conviețuire necesare și drepturile cetățenești potrivnice satisfacerii interesului național sau binelui comun. Când vom ajunge să trăim în contextul în care politica prin tot conținutul ei va fi numai morală și pe deasupra și legală, iar populația și alți “beneficiari” pe deplin mulțumiți? Răuvoitorii și cârcotașii, de data aceasta în cor cu “rationalii”, vor spune: ”o utopie!.”
Este bine cunoscut că prin autoritate societatea poate exista într-o normalitate, bazată pe influența atât acceptată, cât și suportată de factorul instituțional și social, exercitată în toate sferele vieții societale din partea unor structuri organizaționale (mai mult ori mai puțin politizate), ce aparțin statului și comunității, care asigură organizarea firească a mediului de convețuire umană atât de necesar dezvoltării.
După părerea specialiștilor în domeniu, la care și noi ne asociem ideatic, după apariția autorității la români în antichitate, autoritatea a făcut parte și a fost folosită permanent de politică, la noi cu preponderență începând cu sec. XIX, cu rol uneori în exces pentru societatea în formare sau schimbare.
Cea mai interesantă apare situația de pe timpul “plandemiei”, când Guvernul României, sprijinit cu docilitate și supunere sectantă de politicieni controversați și media aservită, au proclamat, cu autoritate îndoielnic justificată, “starea de urgență” și “ starea de alertă”, cu măsuri în esență comune (de igienă și sănătate publică contopite), jucându-se cu asumarea într-o politică națională confuză și ascunsă cu sintagme neînțelese suficient, precum ”evaluare științifică” sau ”comunicare strategică”, ambele efectuate mai mult “lăutărește pe partituri de afară” și fără informare publică de către “experți mari anonimi”, care au “modelat până la deformare” decizia politică.
Rezultatele post-factum indică inadecvarea și puțin utilitatea multor structuri operative și a altora de impact medical și social, care au slugărit puțin justificat o politică autoritară, generând un scepticism național, urmare firească a lipsei de transparență în politicile publice. Mai grav a fost declanșarea unei crize constituționale, prin situarea politicii deasupra medicinii, nefacandu-se distincție între autoritate și putere, care într-o sitatie specială au sensuri deferite.
În consecință, prin prezența în politică a conceptelor analizate se formează o cvarta politică cu valoare de concepție generală pentru viață, pe care o evidențiem pentru societatea românească. Explicativ și concret – existența noastră este legată de o logică inplacabila în cadrul politicii: libertatea bine înțeleasă și cu continuitate în orice ocazie impune responsabilitate conștientă și permanentă, care la radul ei, fiind o preocupare socio-umană definitorie, nu poate exista fără o morală recunoscută, iar în strânsă asociere și complementaritate cu autoritatea în spectrul lucrativ al politicii, legată strâns cu celelalte concepte, având posibilitatea de a se manifesta, atât cu sorgintea să divină, cât și impusă instituțional, dar mai ales acceptată de la individual la comunitar și social, formează un adevărat “fir roșu al politicii democratice”, drept condiție a calității vieții.
Aprecierea noastră – precaritatea privind câteva concepte de baza, care folosesc la elaborarea, fundamentarea, aplicarea, urmărirea și mai ales la fed-back-ul politicii românești (mai ales la concepții), cu remarca continuității este o realitate jenantă, de neînțeles și greu de justificat. Evidențiază un grav contrast între teorie și practica politică la toate nivelurile, prea multe erori în formă repetată în aplicarea unui management superior în conducerea statului, dar și neconcordanță permanentă între declarația politică și practică civică cu multă nemulțumire socială. Sunt exemple suficiente care să ne susțină afirmația incomodă pentru cei mulți vizați.
Între cauzele acestei situații anacronice în politică românească, în formă continuată decenii la rând, amintim numai pe cele mai frecvente și la percepția cetățeanului de rând, anume: imcompetenta conducerii ierarhice prea politizată pe domeniile societale; aplicarea unor modele politice de împrumut ori copiate “din afară”, nemanifestandu-se nici o cât de mică preocupare pentru adaptare; determinările politice externe ale integrării colective, comune și parteneriale; diferite experimente pe care le-am încercat sau la care am fost supuși cu mai multă ori mai puiînă conștientizare și acceptare; manipularea intensă și continuă a populației; presiuni politice asupra factorului de concepție și decizie strategică. Toate la un loc au generat un puternic “avant politic la vârf” spre consecințe de îndepărtare față de interesul național.
Precaritatea conceptelor analizate, generatoare de concepții strategice, este dovedită și de lipsa cunoașterii suficiente a conținutului, cerințelor și exigențelor lor, mai ales în practica politică a tuturor partidelor parlamentare. De multe ori elaborarile lor politice au fost fără siguranță și temeinicie în aplicare, fermitate în finalizare și consecvență pe toată durata acțiunilor.
De fiecare dată și acum avem impresia că totul sau numai o parte din politică este dependentă de voința cuiva, se aud mereu “șoapte sau strigăte disperate “ de la alții, cu posibilitatea dovedită neplăcut a producerii unor disfuncții în împrejurări imprevizibile. Toate la un loc au generat nesiguranță și neîncredere pe întreg parcursul aplicării unor concepte în politici, concepțiile devenind neclare, instabile sau perisabile spre nemulțumiri manageriale și unei insatisfacții permanente societale și sociale.
De asemenea, gravitatea indubitabilă rezultată din precaritatea în politica românească are la baza și lipsa de consistentă în cunoașterea conținutului mai ales a conceptelor și concepțiilor despre libertate și responsabilitate. Așa se face că nici acum nu există elemente legislative suficiente pentru identificarea de valori-cheie favorizante politicilor în interiorul țării, dar sunt cu suficiență pentru relațiile externe. Atunci, stăm cu uimire și ne întrebăm: cum poate să se îmbunătățească substanțial politica românească, dacă lipsesc imitiative oportune în domeniu sau nu pot fi asigurate garantat?
De când România în plan politic este condusă de actuala “coaliție de contrast” sunt prea multe și evidente caracteristici și circumstanțe “de râsul lumii” ale utilizării cu puțină știință a conceptelor analizate și realizării concepțiilor necesare, cum ar fi bunăoară: sumar înțelese și cu neîcredere utilizate, prea multe improvizații de maniera “variațiuni pe aceeași tema”, valabilitate temporară, inoportunitate și “vremelnicie până la efemer” etc..
Așa se face că am asistat și asistăm la multe aspecte ale politicii actuale prea ușor revocate sau cu o “duritate partinică” anulate. Revocari prin contramandare cazonă – “la loc comanda” a numeroase decrete, ordine și dispoziții de partid, instituționale și guvernamentale ne-au “copleșit mințile”, iar acestea au făcut obiectul desființării, suprimării și abrogarii “fără milă” de către “specialiștii din domeniu”, supuse expresiei matematice – “egal cu zero”. Avem convingerea că nu numai la noi se întâmplă așa ceva, ci dintotdeauna așa s-a procedat oriunde, nulitatea fiind apărută de la niveluri înalte europene/euroatlantice sau prezidențiale ori guvernamentale naționale.
Conceptele asumate și concepțiile aplicate, care au “scăpat criminalității birocratice” a actualei puteri, dar și a celor anterioare, s-au devedit a avea o valoare în politică românească puțin recunoscută și acceptată cu greu în practica socială, societală și comunitară, dar apreciate cu mult subiectivism european. Aici găsim justificarea că unii politicieni de la noi au devenit birocrați cu locuri de muncă călduțe în structurile politice occidentale și ale integrării. Noi afirmăm și spunem ca avertisment: “toate au o limita” și că acestea “nu mai pot dura prea mult timp”.
Credem că am prezentat cu suficiență precaritatea rezultată prin aplicarea confuză a conceptelor analizate în politică românească, exemplele numai aluzive sunt suficiente trimiteri la (re)surse stocate la Guvernul, Parlamentul și Instituția Prezidențială ale României.
Descriem îmbinarea și legătura între conceptele folosite cu precaritate în politica românească: libertatea este lichidul care curge într-o albie cu diguri de responsabilitate, modalitățile și formele de manifestare ale libertății ține de morală (“este bine sau este rău”), care la rândul ei poate și trebuie să genereze un cod de conduită cu utilitate de instrument pentru autoritate în atingerea unui rezultat, scopul fiind acela de a se ajunge la starea de maximă satisfacție – o noțiune al cărei cuprins este diferit în viziunea oricărui partid politic de la noi, când accede la putere.
În condițiile globalismului european se neagă adevărul că libertatea este în primul rând de natură divină, un dar divin, pentru care morala reprezintă un ghid al legităților de existența umană. Cele două, numai împreună slujesc ca obligație politică, ambele fiind și criterii menite să slujească scopului unei normalități sociale și societale oriunde și oricând.
În condițiile vieții de azi, morala apare ca ceva util sferei practice-lucrative pe bază de principii, pentru a realiza funcția sa ordonatoare în comunitate și societate, cu persistența în timp, numai dacă este garantată de autoritate, direct spus, fără autoritate legea morală nu poate fi posibilă.
În ultima vreme, în societatea românească creștin-ortodoxă, se încearcă a se accepta originea unei morale ce aparține suprastatal, plănuită de un temut legiuitor “de dincolo de nori”, statul rămânând un simplu agent al vegherii la respectarea moralei străine, uitând de menirea sa pentru conservarea valorilor și tradițiilor din comunități și societate.
Mai grav apare faptul că politica partidelor naționale și aparent tradiționale acceptă a priori nouă grilă morală impusă “de afară”, fără un studiu aprofundat și specific de adecvare și adaptare la valorile tradiționale, lăsând apoi să acționeze statul “să dreagă busuiocul”.
În aces context se impune și analiza de a revedea mai exigent rolului BOR, care, în ultima vreme, și-a cam redus prerogativele legate de ordinea seculară bazată pe morală și autoritate spirituală din societate și comunități. Avem impresia că se rezumă numai la a face recomandări celor care mai doresc să se închine, urmând astfel Biserica în tainele ei și sancționand doar într-un cadru canonic specific, având desigur efecte limitate, ceea ce înseamnă puțin în planul morale.
Suspectăm factorul politic aservit intereselor străine că se dorește, prin precaritatea conceptelor care dau prin concepții conținut politicii, negarea până la absență a autorității divine de la baza moralei sociale. Se preconizează suplinirea moralei cu autoritatea de stat, în felul acesta statul nu va mai fi obligat să împartă autoritatea cu nimeni și devenind prin politică sa mai nouă un atent și vigilant “gardian delegat” al valorilor societății globale și globalizante.
Consecința pare evidentă. Într-un viitor spropiat, dar planificat societatea trebuie să se “modernizeze prin resetare, după noile cerințe și exigențe ale statului în globalizarea europeană. Astfel statul va dobândi fără negociere un ascendent de putere față de societate, consecința fiind unică – apariția statului totalitar.
În încheiere, precizăm că ne adresăm cu elaborarea aceasta întregului factor politic românesc, oferindu-i un material pentru un ghid al propriei activități politice coerente, necesar activităților și acțiunilor specifice ale “partidelor și instituțiilor de bine” naționale, care să conducă la eliminarea într-o bună măsură a precarității din politică românească.
Gl. bg. (ret.) prof. dr. Constantin ONIȘOR
Membru corespondent AOS-R
Secretar General Partidul Neamul Românesc
Discussion about this post