Sistemul ne educă? Partea Întâi

Motto  „Cea mai bună educație din lume este să-i urmărești pe maeștrii la lucru.” – Michael Jackson

De ce? Pentru ce?

…

Până la urmă , o parte din aceste întrebări isi pot gasi anumite raspunsuri…

De aceea, fără să deranjez, fără să exagerez cu nimic, ca om al acestui Sistem ( de mai bine de 15 ani de zile) , unul extrem de haotic, de învechit și de retrograd, îmi asum tot ceea ce voi relata! Sunt pe deplin conștient că nu voi mai fi „iubit”, „adulat” sau …recompensat de către majoritatea acestor no-name-uri ce se află (din păcate) și în prezent în funcții cheie , în vârful acestei mincinoase piramide, cu vârful îndreptat în jos…

De aceea, tot ceea ce va voi relata se dorește a fi o promisiune pe care mi-am făcut-o în perioada în care eram student, perioada ce s-a încheiat.

Și, ca să nu mă ascund în fața dumneavoastră, a opiniei publice , aș vrea să amintesc faptul că mai toate nedreptățile, abuzurile, erorile și aberatiile sistemului de învățământ ne afectează direct în intervalul în care facem parte din acest sistem, în calitate de elevi sau studenți.Poate chiar ca viitori dascăli, formatori de alte generații …

Vă invit (aidoma unei provocari )la a vă întreba pe fiecare dintre dumneavoastră, la acțiunea de a vă analiza si de a vă auto-evalua imediat după ce veți lectura acest text. Dar să nu vă amăgiți sau să vă găsiți alibiuri „potrivite”.

Așadar ,odată finalizată această perioadă, oare ce se întâmplă ? Vă invit pe toți să vă răspundeți sincer, fără să încercați să evitați răspunsurile directe, tranșante! Nu-i așa că ajungem să rămânem cu amintiri dar și cu diplomele, iar toate neregulile constatate, trăite şi resimțite organic nu mai reprezintă niciun fel de interes pentru noi şi ca atare le cam dăm uitarii? Iar, intr-un mod „firesc” dar și ironic ne vedem de viețile noastre în continuare, pentru că nu vedem niciun motiv de a lupta pentru o cauză ce nu ne mai afectează. Acest sindrom se manifestă de la o generație la alta și poate, peste un număr de ani, unii dintre noi vor ajunge să facă din nou… parte din acest sistem, de partea cealaltă a baricadei. O baricadă ce nici nu ar trebui să existe. Însă din păcate, odată ajunşi la maturitate, devenim…”orbi ” şi „surzi ” la problemele cu care se confruntă copiii. Chiar, mai mult, începem să ne credem maturi și suntem ferm convinşi că lucrurile stau „relativ” bine ….aşa cum le percepem noi.

Elementul central al întregului sistem educaţional, cel pentru care există toate școlile, liceele, facultățile, bibliotecile, profesorii, personalul auxiliar, materialele didactice şi ex-Ministerul Științei și Educaţiei, şi anume elevul/studentul, nu are nimic de spus în ceea ce priveşte tocmai organizarea lui. Cei ce iau decizii cu privire la modul în care are loc procesul de învăţământ nu urmăresc interesele copiilor.

Pe de o parte, faptul ca „aleșii”- adică ei – cei ce se consideră aproape atoateștiutori și infailibili iau decizii de reformare de dragul de a fi cunoscuți în istorie sau din dorința expresă de a se face remarcați Astfel se explică de ce nu se cuantifică niciun fel de progres al acestei agravante stări în care se zbate sistemul educațional!

Un alt argument forte îl reprezintă faptul ca tot ei, „luminații” acestei țări, desemnați tot de alte „impunătoare” somități (ce se sprijină una pe alta)  au trecut prin acest sistem ce le-a oferit aceleași informaţii ce ar fi putut contribui la îmbunătăţirea lui, însă în acelaşi timp, nu s-au sinchisit în a se modela pe ei înșiși, deoarece de mai bine de treizeci și trei de ani , s-au chinuit să nu iasă nimeni „în față”, practic să răpună din fașă orice fel de contracandidat susceptibil în a le lua Puterea și „scaunele!”

Mă bazez pe faptul că aceste informaţii se regăsesc undeva în trecutul lor atât de prolific, fără a distorsiona sau a le face uitate…

Dar, sa revin la o idee expusa in incipit! Se cunoaște faptul că învăţământul primar, gimnazial și liceal totalizează 12 ani.

În cazul fericit al urmării vreunei facultăți , un om ajunge să petreacă minim 17 ani prin aceste locașuri de cultură . Da,chiar e vorba despre mai mult de un sfert din speranţa medie de viață , poate cel mai frumos sfert, în care activitatea principală este acea mecanicitate , acea „toceală” -învățatul, adică pregătirea pentru viață . Din punctul meu de vedere e de ajuns, iar faptul că în urma acestei perioade „rămânem cu ceva”, având o cultură generală îndoielnică, nervii mai întinși, poate și tociți iar în cel mai bun caz capacitatea de a îndeplini nişte sarcini de serviciu nu ar trebui să ne mulțumească nici pe departe.

De aceea, în acest sfert de viață se pot face mult mai multe, se pot deprinde mult mai multe lucruri, cu mai puțin efort și păstrând mai mult timp pentru activități recreative, artistice etc

Toate acestea ar fi ideale, doar dacă s-ar ține cont de eficiență, dacă Sistemul ar fi gândit mai bine, dacă toți cei care îl proiectează şi-l operează ar fi mai deschiși, mai puţin egoisti şi încrezuți, dacă ar avea o conştiinţă mai solidă cât și un minimum de respect pentru copilăria şi tinerețea a milioane de oameni.

Închei aici, ceva mai optimist, cu acea speranță in viitor, fără să ignor trecutul și totdeauna interesându-mă și de prezent…

****

Precizări: 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto :https://google.com