Catalogat ca tragicomedie, lungmetrajul românesc „Anul nou care n-a fost” a câștigat două premii importante la Festivalul de Film de la Veneția, respectiv cel mai bun film din secțiunea Orizzonti, cât și premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din secțiunea amintită și secțiunile paralele.
Din distribuția filmului fac parte actorii: Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Mihai Călin, Andrei Miercure, Emilia Dobrin, Iulian Postelnicu, Manuela Hărăbor, Ioana Flora, Ada Galeș, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuț Popescu, Theodor Șoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuț, Sorin Cociș, Marius Damian, Marian Adochiței, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma și mulți alții.
Poate fi considerat unul dintre cele mai reușite pelicule care ilustrează ultimele clipe, ce transpun fidel tumultul și acea tristă amintire a „epocii de aur”, cu tranziția dintre comunism și așa – zisa libertate, capitalism.
De altfel, această poveste ecranizată admirabil de către domnul regizor Bogdan Mureșanu abordează subiectul Revoluției din 1989 într – o manieră nonconformistă, total atipică în care explorează povești de viață ale unor personaje care se metamorfozează, odată cu evenimentele venite într – un inevitabil crescendo dramatic.
Recunosc deschis că pentru România, acest gen de producții ilustrează pe deplin relevant realitatea socio – economică ale acelor timpuri, și de aceea, aprecierea publicului larg a venit firesc, din moment ce acest film s-a poziționat rapid în topul clasamentelor de specialitate.
Nu îmi amintesc să fi trăit o altă producție cinematografică cu un asemenea interes, iar subiectul legat de Revoluția din Decembrie 1989 este accea care coagulează povestea (poveștile celor șase personaje care evoluează distinct) într-un mod atât de creativ – fără exces de zel, violență și chiar cu accente umoristic și… melodramă.
Pe parcursul derulării evenimentelor, am sesizat faptul că ar exista și un filon nostalgic în acea societate pe deplin terorizată și care se ciocnește aproape inevitabil cu apariția revoltei, una eminamente românească, cu un suflu suficient de puternic care să influențeze destinele acestor personaje, impecabil interpretate.
Viziunea naturală actoricească respectă cutumele și stilul de viață al acelei epoci și totodată este destul de centrată pe aspirația către nou și libertate, decât pe tiparele rigide ale unei societăți paralizate de frică, de dictatură și tot ceea ce înseamnă aceste noțiuni deloc echilibrate. Da capo al fine, personajele sunt prinse între a alege dintre trecut și prezent, iar viitorul este ceva ce simbolizează de fapt o neputință colectivă.
În societatea actuală, una pentru care generația de tineri uciși cu sânge rece de către cadrele securității la Revoluție mai reprezintă ceva. Și anume, acest film cu documentare arhi-suficientă din punct de istoric ajunge să fie chiar o posibilă frescă, ținând cont de toate amănuntele (spre exemplu, distrugerea din temelii a cartierului de case Uranus)
La fel ca și în contemporaneitate, oamenii tind să trăiască momente de incertitudine și ezitare înainte de mari schimbări, fie ele profesionale, familiale sau sociale. Deși filmul se petrece în preajma unui eveniment atât de marcant din istoria noastră națională, această adevărată alegorie și mărturie poate fi aplicată pe scară largă, explorând sentimente precum curajul, neputința în fața destinului, eliberarea de anxietatea față de nou cât și de necunoscut.
Am remarcat varietatea situațiilor insolite, a dialogurilor vii sau monologurilor cu accente preponderent variate, de la tipul discuțiilor uzuale impregnate de realism, până la cele practice, trecând în revistă multele filosofii de viață care sunt mai mereu presărate cu un umor de calitate. De asemenea, interpretările actorilor sunt pe deplin remarcabile prin spontaneitatea și naturalețea lor.
Consider că unul dintre punctele forte ale filmului este impactul său cu adevărat dual:l, deoarece poate face ca publicul să râdă și, în același timp, să reflecteze asupra acestor triste realități cât și pentru a conștientiza la modul direct fragilitatea relațiilor interumane.
Acțiunea se petrece, în mare parte, în spații închise, cu interioare ale unor edificii care sugerează izolarea și constrângerea fizică, dar și mintală, pe care le resimt multe din aceste personaje.
De asemenea, un rol important îl are fondul sonor, din moment ce muzica participă la amplificarea tensiunii și exacerbarea finalului. Filmul păstrează însă un ton cu totul aparte, unul eminamente subiectiv, cu tușe realiste și menține un contrast relevant care face ca umorul să fie din ce în ce mai tăios, iar momentele dramatice să fie tot mai profunde.
Vă recomand să vizionați acest film la cinematograf și să înțelegeți esența filmului, transpusă și prin destinul evolutiv al celor șase personaje, care nu pot să ne arate momentul în care minciuna va fi devoalată, iar adevărul va putea intra, atât de eroic expus în imaginile cutremurătoare ale mulțimii ieșite să lupte pentru a cere „Adevăr și Dreptate/Ochii plânși cer să te vadă.”
Vă invit pe dumneavoastră, fiecare în parte să descoperiți atât destinul personajelor cât și dimensiunea ontologică, prezentă în viețile acelor români care așteptau an an nou și… care au primit o viață nouă, în cele din urmă.
Trailer-ul oficial al filmului:
Sursa foto :https://google.com
Acest material a fost realizat de către Prof.Dr.Daniel Mihai redactor al BPNews. Toate drepturile rezervate!
Discussion about this post