Astăzi, sportul românesc comemorează o legendă a cuvântului sportiv scris. Dacă fotbalul românesc ca sport înseamnă ceva până la Dobrin, Balaci, Hagi și altceva de la ei încoace, tot la fel și cronica sportivă, care a fost ceva până la Ioan Chirilă și este altceva de la Ioan Chirilă încoace.
Ioan Chirilă s-a născut în Regatul României la Ismail, la 25 octombrie 1925. Tragicele evenimente din vara anului 1940 care au dus la pierderea Basarabiei, Herței și Bucovinei de Nord, prin răpirea lor de către URSS, au determinat familia sa să se mute la Galați, când tânărul Ioan Chirilă avea 15 ani. De aici, familia s-a mutat la Brăila, unde Ioan Chirilă a absolvit liceul.
Pasionat de fotbal, până când o accidentare gravă i-a pus capăt unei cariere de jucător la divizionara B „Dacia Galați” ca junior, Ioan Chirilă s-a dedicat studiilor. A absolvit Dreptul la Universitatea din București în 1949, iar din 1951, a fost promovat ca redactor la Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport. 8 ani mai târziu, devenea redactor și editorialist la „Sportul Popular”. A avansat de la redactor, la șef de rubrică, în 1961, comentator în 1971 și șef de secție în 1978. După evenimentele din decembrie 1989, ziarul s-a numit „Gazeta Sporturilor”. Din 1993, Ioan Chirilă a fost directorul general al ziarului, până la dispariția sa la 21 noiembrie 1999. Comentator la Radiodifuziunea Română, mulți ani, apoi senior editor la Pro Sport din 1997 și până la moartea sa, Ioan Chirilă a scris numeroase cronici sportive și lucrări dedicate celor 9 ediții de turneu final al unui „mondial” de fotbal și 2 ediții de Jocuri Olimpice unde a fost delegat ca jurnalist.
Cea mai emblematică lucrare dedicată unui club care a generat o stare de spirit a fost ”Glasul roților de tren”, apărută în 1968. Aici, Ioan Chirilă a urmărit povestea Rapidului, de la momentul în care un grup de muncitori feroviari au decis să joace fotbal, când soția unuia dintre ei a decis să cumpere pânză vișinie să le facă echipamentul pentru că era o culoare care amintea de însemnele „cheferiștilor” și rezista la murdărie și la negrul de fum (toată zona Giulești-Grivița-Gara de Nord era acoperită de fumul locomotivelor pe aburi). Se întâmpla în 1923. În 1967, rapidiștii izbuteau primul titlu de campioană din istoria de peste un secol a Rapidului București.
Nu a fost uitată nici legendara pentru Rapid „linie 14” din Gara de Nord, de unde rapidiștii au plecat să joace pe stadioanele țării și ale lumii.
Ioan Chirilă nu a fost un idol doar pentru Rapid. El a fost cel care a popularizat, să nu zic „a viralizat” supranumele de „Minunea Blondă” pe care regretatul Valentin Stănescu i-a dat-o legendei prematur plecate dintre noi, idolului Craiovei Maxima, Ilie Balaci.
Discussion about this post