Privim oripilați, din spatele unei măscuțe anonime, cum lumea noastră se duce de râpă. Aflăm că zidurile sigure construite de bunicii noștri în speranța unei lumi mai bune nu erau decât nișe paiațe de carton. Că lumea în care speram să trăim nu era decât recuzita unei piese de teatru, iar ce vom trăi de fapt e mult mai sumbru și mai necinstit.
Privim toate acestea, desigur, fără puterea de a vorbi, deoarece buzele ne sunt pecetluite în spatele măscuței sanitare, care protejează lumea de ideile noastre, puține cum sunt ele, și pe noi ne protejează, la rând, de la contactul cu lumea reală.
Îmbrățișările, săruturile și orice altă formă de afecțiune au ieșit din discuție demult deja, iar acum tot ce putem spera e o privire tristă aruncată de la 2 metri, în trecere, de un om lipsit de față.
Suntem unul și același, iar opiniile, speranțele și visurile noastre, cândva atât de diverse, au adoptat albastrul bolnav al măștii.
Călătorim, pe cât se poate, în preajma locuinței, între granițele impuse pentru protecția noastră, ca niște musculițe în jurul becului într-o noapte toridă de vară. Trăim cu frica giganților din cameră care ne privesc scârbiți de pe tronul conducătorului și le ordonă subalternilor să dea cu ziarul plin de ordonanțe după noi. În afară, nu putem ieși, și chiar dacă am putea, nu ne-ar recunoaște nimeni.
Aici, acolo, și oriunde între noi, purtăm cu toții aceeași măscuță anonimă. În ochi, aceeași privire înspăimântată că s-ar pute apropia un străin de noi. Avem, cu alte cuvinte, aceeași față, iar granițele, când se vor redeschide pentru noi, ciumații de pe insula Poveglia, ne vor aduce alți oameni cu aceeași față.
Am ajuns să nu ne mai recunoaștem, om pe om, român pe compatriot, deoarece chipul și orice trăsătură distinctivă ne-au fost șterse sub o pătură de siguranță.
Sub steagul steril și albastru, suntem toți aceiași. Eu nu am nume, iar tu nu ai frate. Împreună, nu avem neam sau țară, deoarece strămoșii noștri nu așa arătau.
Din spatele măscuței anonime, așteptăm, râvnim la ziua în care porțile închisorii se vor redeschide, doar ca să descoperim că de cealaltă parte, tot deținuți am rămas.
Discussion about this post