Am poposit pe meleaguri argeşene, deşi nu mai are cine să mă cheme pe plaiul natal, ai mei cei dragi fiind mutaţi sub glie, şi cimotii, şi vecini, şi chiar colegi de generaţie, încât satul copilăriei (şi aşa numit Valea Seacă, un cătun ce şi-a luat numele de la un pârâu care, şi el, a părăsit prundul rămas doar uliţă!) a ajuns o aşezare de ruine, printre care, ici colo, se vede, la ceas de înserare rece sau pudrată cu omăt, câte o umbră şi apoi un fuior subţire, ca un suflet de fum ce se-nalţă spre cer. Satul meu, ca toate satele Patriei, este-n durăt greu, iar umbrele acele se gândesc cum vor supravieţui interdicţiilor UE de a mai folosi lemne pentru încălzit sau de a creşte porci în bătătură pentru traiul de azi pe mâine, cum s-au pomenit de când le e stirpea, dacă aceste bazaconii nu sunt simple zvonuri sau baloane de încercare a cobailor de largă experienţă democratică.
Am poposit, călcând sub tălpi huma cine ştie câtor generaţii de trăitori care, întrupaţi din lut, după un ciclu al creaţiei şi vieţuirii, s-au retras la ceasul de apoi, tot în tăcerea fertilă a rodirii. Privesc la orele amurgului hibernal, grăbit să acapareze bruma de semne ale supravieţuirii, ca un Apus dornic să-şi extindă piaţa de democraţie occidentală peste alte coagulări statale, cu alte culturi, obiceiuri, religii, spre înaltul spuzit cu stele indecise. Poate că de acolo, printre norii umezi şi reci, mă privesc sufletele duşilor, dornici să le spun că binele (puţin şi curat) pe care l-au lăsat, eu şi generaţia mea, dar mai ales cea de după mine, l-au transformat în mai bine sau foarte bine, iar dacă nevoinţele şi sărăcia lor, noi şi cei de după noi, am prefăcut-o în abundenţă şi destul, aşa cum le-a fost visul în numele căruia au ales lupta şi sacrificiul.
Mă fac că nu le-am înţeles dorinţele, mă las cotropit de nostalgiile mele pe care le-mpart ca-ntr-un panteon sacru, în cimitir, cu cei din noul sat, satul vechi de fapt, care şi-au pus, fiecare după posibilităţi (ale urmaşilor) cruci mai scumpe sau mai modeste, la garsonierele, şi acelea, de conforturi diferite, fiindcă, la fel ca-n viaţă, şi în moarte există o ierarhie (pentru privitorii de dincoace, fiindcă dincolo există o singură opţiune, ca-n proverbul toţi o apă şi-un pământ). Mai întâi, la intrarea în locul liniştii şi odihnei, mă reculeg la monumentul eroilor (nu lipseşte de pe placa de marmură a pomelnicului nici numele de erou al unui strămoş al meu, care a visat Româna Mare, şi s-a jertfit pentru ea, ca s-o avem, s-o ştim unită, indivizibilă, independentă, suverană, a noastră, cu tot ce ne-a hărăzit Divinitatea (bogăţii ale dedesubturilor de pământ şi de ape, pe care le jinduiau neprietenii declaraţi chiar fraţi, veniţi aici fără voia noastră, sau, mai încoace, pe care le doresc „prietenii” declaraţi parteneri, veniţi la noi după îndelungi aşteptări şi la chemarea noastră de creduli, bogăţii ale întinderilor mioritice şi ale şesurilor dunărene de pământ roditor!), pentru acest popor nevoiaş, muncitor, obidit, exploatat. Din tuspatru zări, indiferent cum a fost făcut semnul închinăciunii, veneticii, la fel ca yankeii febrei far west-ului, au pe buzele ochilor şi minţii acelaşi cuvânt orbitor: aur. Aur galben, inclusiv al holdelor, aur negru, adică sângele industriei şi tuturor motoarelor dinaintea spaimei poluării şi încălzirii globale, aurul verde, al cosiţelor şi depozitelor de ozon de pe creştetele de cremene care sunt tunse şi cărate afară pentru prosperitatea altora, dar şi aurul cenuşiu, cel mai de preţ, rod al inteligenţei naţionale care este exploatată cu prietenie şi parteneriat strategic binefăcător marilor democraţii, de unde se-ntoarce contra cost (cu ce preţ!) o câtime şi pentru binele nostru comunitar.
Calc pământul natal, ca un ţăran ce-mi place să mă denumesc, din stirpea lui Badea Cârţan sau a lui Peneş Curcanul, convins că păşesc pe piepturile de humă ale generaţiilor de trăitori pe-aceste locuri stăpânite cu chibzuinţă şi bună pace de voievozi, domnitori, regi pământeni sau aduşi de vânturile istoriei de pe alte meleaguri, şi că eşaloanele de suflete înregimentate şi fronturile tăriilor, mă privesc, şi parcă-mi poruncesc, aşteptându-se ca un militar român, un general bunăoară, să nu se încovoie, sub cine ştie ce pohtiri ispitit ca un cine ştie ce Iuda de arginţii inodori şi, în cântecele mahalalelor, fără număr.
Nu le pot promite altceva decât verticalitatea demnă, loialitatea neclintită, slujirea fără istov a neamului, lupta împotriva tuturor trădătorilor de ţară şi obicei (chiar şi contra celor ce, pesemne, vor să repună în drepturi pe Moş Gerilă, dacă ne recomandă să renunţăm la Moş Crăciun, ca simbol al naşterii unei credinţe creştine care dăinuie de veacuri pe pământurile din Carpaţi), intransigenţa acţională şi solidaritatea întru păstrarea valorilor naţionale şi îmbogăţirea patrimoniului de energie în folosul poporului român, cu respectarea standardelor euro-atlantice fără ierarhizări aleatoare sau catalogări, viteze, loc în topurile alcătuite de progreşişti, soroşişti, globalişti, neo-marxişti sau cum s-or mai fi numind liderii experimentelor staliniste, dacă nu cumva, ca-m cunoscutul banc, ale altui mustăcios, de cobaism politic în ţări pe care şi le abjudecă subtil drept feude ale mai marilor şi tarilor, mai evident ca-n vremea Tătucului pe vremea URSS.
Eu şi mulţi români nostalgici care pun mai presus de orice iubirea de neam şi ţară, tricolorul glorios şi patriotismul necondiţionat, cum crede şi cum acţionează Partidul Neamul Românesc, aflat ca eşalon doi, în tranşeele de unde se declanşează contraofensiva românismului, iubirii, credinţei, bărbăţiei în Grădina Maicii Domnului numită şi spaţiul carpato-danubiano-pontic, de nu cumva moştenirea dacă de Burebista, la ceasul aşteptatei dumiriri naţionale şi opţiuni a cunoştinţei de cauză..
Ca tiz al sfântului darnic şi ca iubitor al sărbătorilor creştine din luna care a debutat cu Ziua Naţională, trimit bunele doriri de suflet şi nădejde, către toţi cei ce gândesc şi grăiesc româneşte, ca-n vestitele colinde christice care traversează an de an asprimea vremurilor, sub semnul mitic al rostirilor aho şi leru-i ler.
La mulţi ani rodnici, paşnici, sănătoşi şi luminoşi, neam de eroi şi Patrie Română!
Gl. Bg. (rtg.) Prof. univ. dr. ing. Nicolae Rotaru
Vice-preşedinte Fondator Naţional al Partidului Neamul Romanesc
Deţinător al Premiului Naţional pentru Literatură al Fundaţiei „Nişte Ţărani” 2016
Membru al USR, laureat al Premiului Naţional „Opera Omnia” 2018
Membru al UZPR, laureat al Premiului „Împliniri scriitoriceşti”
Discussion about this post