În timpul şcolirilor mele, mai ales cele militare şi mai cu seamă din perspectiva apartenenţei Armatei României la Tratatul de la Varşovia condus de sovietici, născut ca replică la Pactul agresiv occidental NATO condus de americani, dar şi celelalte coagulări beligene SEATO sau CENTO, am învăţat ca pe literă de evanghelie comunistă, principiile politicii externe ale ţării noastre, deseori invocate de şeful statului de atunci, considerat aproape unanim un dictator mai ceva decât regele Carol II (devenit din ce în ce mai des omagiat pentru moartea hărăzită, în chiar ziua când sărbătorim naşterea Mântuitorului Iisus, dată pe a cărei denumire din străbuni – Crăciunul – mai ceva ca URSS, care-l rebotezase Gerilă, Comisia Europeană ar vrea să-i interzică onomastica), astfel că la un examen, exact aceste „puncte obligatorii de trecere” ale politicii internaţionale ale ţării socialiste în curs de dezvoltare din Carpaţi cum se numea România, mi-au adus o notă maximă ce a contribuit la ocuparea unui post jinduit într-o ierarhie.
Dar, nu vreau să dezvolt un subiect nostalgic (cu toate că la vârsta mea, nostalgiile, ca şi patriotismul, credinţa sau onoarea, reprezintă una dintre valorile perene pe care nu mi le pot interzice nici o coagulare estică de sorginte dictatorial- neo-stalinistă şi, cu atât mai mult, occidentală, de natură progresist-neo-marxistă!), decât în măsura în care (cum constată orice iubitor de istorie care nu ignoră cartea neamurilor fiind, apoi, nevoit, după spusele lui Iorga, s-o repete) arhitectura tactico-operativ-strategică a dezmembratului „Imperiu Roşu” cu capitala la Moscova seamănă leit cu metodologia sistemică a augmentatei aşa-zise „Înaltei Porţi” cu reşedinţa la Bruxelles. Deosebirea este că la „dovezile” de frăţietate exploatatoare ale Kremlinului (am în vedere Planul Valev care ne sortea, pe noi, pe bulgari şi pe unguri să fim eminamente agrari, în timp ce industrie rămânea apanajul celorlaţi socialişti, care n-a avut succes, liderii de la Bucureşti bătând moneda principiului neamestecului în treburile interne şi al dreptului fiecărui popor de a-şi hătărî singur soarta fără ingerinţe din afară), azi „recomandările şi standardele” ce decurg din acquis-ul comunitar nu întâlnesc decât palide opoziţii (ca acest inofensiv pamflet, al unui ofensiv general retras), dată fiind diferenţa dintre chemaţii sosiţi spre a ne fi gestionari, inclusiv ai apărării (actualii stăpâni de cobai de experiment), şi sosiţii „eliberatori” (foştii stăpâni de lagăr socialist) ca gestionari ai orei exacte (dată din turnul Spaski al Pieţei Roşii) şi manageri ai luminii (care venea, apud Sadoveanu, şi legile astronomice, de la Răsărit!)
Ca infestat cu microbul comunist, în ciuda tămăduirii prin recursul la adevărul comparativ al ofertei istorice şi al imediateţii dinamice inedite (pandemice, beligene, crizologice din vecinătatea apocalipsei biblice), am rămas cu sechele (de mentalitate naţionalistă) şi cicatrice (de îndoială dialectică hegeliană) de pe care, neaşteptat, managerii euro-atlantici ai prezentului planetar, rup zgaibele, în loc să oblojească rănile trecutului. Din ce în ce mai evident şi făţiş, planningul secret al aşa zişilor (nu şi dovediţilor!) illuminati şi masoni sau al aşa numiţilor (şi dovediţilor!) soroşişti, globalişti, neo-nazişti (ca mai ieri exportatorii de revoluţie bolşevică!) devine vizibil şi cu efecte fără dubiu: de la fenomenul migraţionist la cel al distrugerii infrastructurilor naţionale (sistemul economico-financiar, serviciul medical şi educativ, serviciul militar şi armată a statului, structura juridică, strategia alimentară, subsistemele de mediu, cercetare, turism, cetăţile industriale, căile de comunicaţii, organizarea confesională, exploatările de avuţie, dirijarea culturii, renunţarea la tradiţii gen romi în loc de ţigani, părinte unu şi doi în loc de mamă şi tată, interzicerea raselor şi soiurilor autohtone, culminând cu legea porcului pândit de pestă, urmată de găinăria contra gripei aviare şi anihilarea şeptelului în care vaca dă semne de nebunie etc.), aspecte ce favorizează poluarea fizică şi ideologică, incumbă insecuritatea şi frica, permite ingerinţa statală, ciuntirea suveranităţii, ignoră indivizibilitate şi unitatea statală (Ţinutul Secuiesc, Regiunile Istorice, revizuirea Trianonului sunt teme zilnice!) atentatul la drepturi şi libertăţi (mai ales prin folosirea unui ambreiaj eficient numit pandemie), pune în pericol independenţa (invocându-se revizuirea în spirit european a Constituţiei).
Tuturor acestor anomalii şi aritmii naţionale generate de ciudata continuitate a unor metehne din evul revolut, oamenii cu frica lui Dumnezeu şi încredere în divinitate, iubitorii de neam şi de ţară, cetăţenii curaţi ne-spurcaţi la arginţii lui Iuda, ostenitorii acestor pământuri ce mustesc de sângele înaintaşilor, cu care rezonează o forţă a echidistanţei, temperanţei, onoarei şi vocaţiei constructive, cum e Partidul Neamul Românesc, se pot solidariza într-un efort colectiv solidar pentru revenirea la normalitate, bune rânduieli, interes naţional şi tihnă socială. Aura sărbătorilor şi magia Naşterii Mântuitorului pot fi bune vestiri ale speranţei şi victoriei pe drumul de lumină şi belşug pe care-l visăm. La mulţi ani!
Gl. Bg. (rtg.) Prof. univ. dr. ing. Nicolae Rotaru
Vice-preşedinte Fondator Naţional al Partidului Neamul Romanesc
Deţinător al Premiului Naţional pentru Literatură al Fundaţiei „Nişte Ţărani” 2016
Membru al USR, laureat al Premiului Naţional „Opera Omnia” 2018
Membru al UZPR, laureat al Premiului „Împliniri scriitoriceşti”
Discussion about this post