Eseu de Nicolae Rotaru
Americanii (când vrei să-i scoţi în evidenţă, le zici yankei sau Unchiul Sam, aşa cum evreilor le zici ovrei sau jidani!) se ştie că stăpânesc lumea. Nu se mai îndoieşte nimeni, iar ei (mai ales evreii care, zice-se, îi conduc!) nici atât, de vreme ce spun (e.g. prin glasul lui George Friedman) că scopul principal al politicii Washingtonului este să deţină controlul tuturor oceanelor şi al cosmosului. Scop în cvasi-totalitate atins, deşi agresiunea deschisă a Rusiei şi concurenţa vizibilă a Chinei mai pun unele probleme. Cum şi Turcia sau India, Iranul sau Brazilia mai mişcă în front şi cată spre aşa zisul BRICS, care după numărul de suflete, domină planeta. Nu luăm în calcul, deşi pericolul este real, ameninţările nord-coreene şi, mai ştii, recidivele afgano-pakistaneze. Oricum, după cum se manifestă şi după ce spune liderul (democrat) de la Casa Albă, aceste enumerări sunt mici detalii episodice al marelui spectacol cu un singur protagonist (SUA), deşi la apel ar răspunde (şi au făcut-o!) şi dulăii britanic, francez, german, italian, spaniol, portughez belgian, canadian, turc, danez, norvegian, olandez, grec, polonez, plus căţeluşii islandez, luxemburghez, estonian, letonian, lituanian, nord-macedonean, muntenegrean, maghiar, bulgar, croat, ceh, slovac, sloven, albanez şi, desigur, român.
Din cele două medii (apa… adâncă şi aerul… rarefiat) a „manageria” uscatul reprezintă o floare la ureche. Inclusiv la urechea celor care nu vor s-asculte de ora exactă a acţiunilor militare strategice menite să domine zone şi state ale interesului american terestru, numit în special resurse: materiale, energetice, alimentare şi, desigur, umane. Invazia de tip atlantist (care se poate produce – cum s-a şi produs adesea – oriunde pe glob nu poate fi contracarată, necum printr-o invazie din partea cuiva, a continentului nord-american. Excepţia numită şi azi atacul terorist de la 21 septembrie 2001, exact o asemenea regulă confirmă. Aşa susţin şi analiştii militari a US Army, aşa se poate trage concluzia din realitatea care nu mai poate fi ascunsă, derulată sub umbrela Alianţei Nord Atlantice. Umbrelă care se vrea schimbată cu una mai mare (Suedia, Finlanda, R. Moldova şi mărul greu de înghiţit al discordiei numit Ucraina) pentru a asigura securitatea împotriva intemperiilor beligene (cu sau fără ogive curate) ce ar veni dinspre Moscova, la fel ca ploaia dintr-o cântare transilvăneană care vine de la Cluj (Napoca).
Cum, necum, după cum spun şi după cum se vede, americanii nu glumesc. Sunt ubicui. Fiindcă sunt puternici, ştiu ce vor şi nu le poate sta nimeni în cale fără a fi, mai devreme sau mai târziu perdant. Oricât aş fi de putinist (cum nu sunt), mai ales după „operaţiunea specială” de doi bani şi mii de morţi a moştenitorului de drept al URSS contra descendentul de fapt al RSS Ucrainiană, nu pot să accept doar dintr-un naţionalism (poate) justificat, dintr-o temere (probabil) întemeiată şi un orgoliu (pasă-mi-te) rănit de super-putere al cărui duşman de moarte îi bate la poartă, cultura invaziei punitive şi certarea cu moartea prin frig şi-nfometare a unor fraţi de sânge şi religie nevinovaţi, fiindcă ceilalţi (vinovaţii sau doar bogaţii!) au evadat din calea pericolului cu limuzine doldora de bani în lumea largă a democraţiei încăpătoare, inclusiv cea a matrapazlâcului de înaltă clasă europeană şi transoceanică.
Fair-play ar fi (din partea mai marilor şi mai tarilor lumii) să găsească puntea armistiţiului şi păcii, la fel cum a găsit anterior metoda zâzaniei şi ajutorului… umanitar cu arme şi muniţii. Altfel, Mama Rusia îşi va rupe de la gură (are de unde) şi cu moartea pe moarte călcând va continua să pârjolească ditamai grânarul condus de un prezident-actor cu bâzdâc occidental, stat cu capitala în oraşul-leagăn istoric al fostului (şi după Medvedev!) viitorul Imperiu Ţarist, Kievul, spre interesul cine ştie cui, dar în detrimentul ambelor surori ajutate să intre în conflict de moarte. Prima căreia îi va veni mintea de pe urmă, la plecare, să stingă lumina. Dacă mai are ce. Do sfidania! Good by! Slava Ukraina. Poate ne dai un semn şi nouă de mila măriei tale, retrocedându-ne pământurile luate de jăpcarii stalinişti, am îndrăzni să spunem, dacă tot e Ziua Bucovinei azi şi a României Mari la startul iernii de peste două zile. Dacă greşesc să fiu iertat. E din cauză că plec urechea, îmi bag nasul în borşul care nu fierbe-n oala mea şi citesc peste umărul îngerului păzitor tot neamul de spuse pe surse! (28.11.2022)
Gl. Bg. (ret.) prof. univ. dr. ing. NICOLAE ROTARU
Discussion about this post