Mama mi-a fost pernă și plapumă, casă și foc, m-a alăptat și a suferit lângă bolile mele, m-a mângâiat și mi-a alinat dureri ce păreau că nu vor trece vreodată. Mi-a fost doctor și vraci, m-a tras, apoi m-a împins ca să fiu un om. Nu mă voia un bărbat, ci numai un om, cu calitățile unui om. De la ea am invățat mila și lupta până la capăt, bunătatea și dreptatea bine împărțite. M-a descântat și mi-a făcut de deochi, mi-a pus mămăliga fierbinte în farfurie, mi-a decojit primul măr și m-a ascuns după fusta ei modestă în vremuri de furtună, când tunetul rupe vânturile văzduhurilor. Mama mi-a arătat primul pui de găină și cum se mănâncă la mese boierești. Ea mi-a spus de ce e bună cartea și de ce să-i iubesc pe moșii mei, din care astăzi e făcută glia Țării mele. Mama mi-a fost și leagăn și pat și pisica torcând de pe sobă și mirosul de pâine la țest și bamele din oală și cămășile cârpite și scovergile cu zahăr și bâlciurile rare și fetițele din colbul drumului, și vara, și omătul iernii, și jalea și dorul și sudoarea și Făt Frumos cu Cosânzeana și cei șapte pitici și măcenicii cei dulci și lacrimile cele amare și juliturile și corcodușele și albinele și șoarecii și compotul și lâna.
Și jertfa mamei mele e mama.
Mama e o lume. Mama a fost o lume. Mama va fi o lume.
Dacă aș fi poet, aș scrie o odă, pictor dacă aș fi, aș picta o icoană, sculptor fiind aș sculpta ceva nemaivăzut.
Pentru că sunt doar un om, aprind câte o lumânare din vreme-n vreme. Pentru păcatele mele, să ma mai ierte și acum, dacă i-am greșit cândva. Sfânta mea mamă.
Fiți buni și cinstiți-vă, fiecare, sfânta voastră mamă. Așa facem de veacuri, așa să facem și în celelalte veacuri. Ca noi. Românește.
Autor: Ninel PEIA
Discussion about this post