Sunt din ce în ce mai deranjat de falsificările istoriei. Știu, istoria e scrisă de învingători. Asta însă nu ne-a împiedicat niciodată să ne informăm, să punem cap la cap bucățelele de puzzle rămase pentru a vedea care e interpretarea corectă a faptelor. Trebuie să ne învățăm să privim istoria ca pe o un șir de crime. În cele mai multe cazuri criminalul e cel care scrie cărțile de istorie, dar, cum bine se știe, nu există crimă perfectă. De-aceea e bine să citim printre rânduri și să căutăm documente ale vremii pentru a înțelege cu adevărat ce s-a petrecut într-un moment sau altul al istoriei.
Pentru azi o să vă aduc în față o personalitate care este văzută aproape în unanimitate pozitiv: Nicolae Titulescu. Ați citit probabil despre el. A fost geniul care a prevăzut Uniunea Europeană, ba chiar a pus și-o cărămidă la temelia ei. A fost – ni se spunea la școală – cea mai mare personalitate politică pe care-a dat-o țara aceasta înainte de socialism(pentru cei care nu știu, studiile mi le-am făcut în comunism).
Practic tot aceste festivism, toată această apreciere de care se bucura Titulescu în comunism m-a făcut să-l privesc circumspect. După ce ne spălau creierii cu „regimul burghezo-moșieresc”, a-l lăuda pe un individ de frunte al respectivului regim era cel puțin ciudat.
După răsturnarea comunismului de la noi, în ceea ce-l privește pe Titulescu, opiniile au rămas neschimbate. Ba, la un moment-dat, în termeni apreciativi, unei mari jigodii i s-a spus „micul Titulescu”. Asta i-a deranjat pe mulți. Pe mine însă m-a distrat teribil deoarece asemănarea de caracter între mica jigodie a prezentului și marea jigodie a trecutului e extrem de mare. Desigur, suplimentar, Titulescu mai avea și creier.
Dar să nu anticipăm. O să încep prin a vă spune lucruri pe care, probabil, nu le cunoașteți despre Titulescu. În primul rând realitatea că, în ciuda faptului că era Ministru de Externe al României, Titulescu nu prea se obosea să stea în țară. Mai deloc. În fapt, toată politica externă o conducea de la Geneva unde funcționa într-un organism vizibil(Liga Națiunilor) al unor organisme oculte. Dacă ar fi să-i găsim vreo calitatea, aceasta ar fi cea de strecurător. A reușit remarcabil să pătrundă în zonele rarefiate ale organizațiilor oculte care, pe vremea aceea, făceau politica lumii. Însă asta a transformat-o prea puțin în beneficiu pentru România.
De altfel, strecurarea lui Titulescu spre zonele înalte din politica mondială s-a făcut pe umerii țării sale. Fără a avea funcțiile pe care i le dădea țara n-ar mai fi fost băgat în seamă de nimeni. Culmea e că, în timp ce de aici i se asigurau funcțiile de care avea nevoie ca de aer, de la Geneva Titulescu transmitea ordinele stăpânilor săi care trebuiau duse la îndeplinire fără crâcneală. În timp ce oamenii din țară își făceau iluzii că avem „reprezentantul nostru de frunte” în liga mare a grangurilor mafioți, în fapt noi aveam – prin Titulescu – un shortcut prin intermediul căruia mafioții puneau în practică prima dată în România deciziile lor discutabile.
Citind biografiile lui veți fi surprinși să constatați cât se insistă pe iubirea lui pentru România. Culmea e că, în fapt, Titulescu este unul dintre artizanii distrugerii naționalismului autohton. La fiecare manifestare în care țara încerca să-și scoată în evidență independența și suveranitatea, Titulescu urla din toți bojocii că „suntem de râsul Europei”.
Probabil cea mai scandaloasă acțiune a lui Titulescu – din partea căreia suferim și în prezent – a fost politica față de URSS. În timp ce URSS era izolat pe scena politică mondială, cel care l-a luat de mânuță pe Litvinov(Ministrul Sovietic de Externe de atunci) și l-a împins în politica mondială a fost Titulescu. Practic toată politica externă a URSS se lovea de Polonia ca de un zid. Atunci, breșa găsită de comuniștii sovietici a fost România. Semnarea pactului de neagresiune care, cumva, prin neaducerea în discuție a Basarabiei ne-a creat un avantaj aparent. Asta însă a venit la pachet cu semnarea unui pact de asistență mutuală potrivit căruia se se acorde ajutor reciproc în cadrul Ligii Națiunilor împotriva oricărui agresor. Asta însemna, nici mai mult nici mai puțin decât aruncarea noastră cu totul în barca rusească. Norocul nostru a constat în faptul că Titulescu a fost destituit pe nepusă masă de către Carol al II-lea la 29 august 1936. Mă rog, acesta nu vreun gest de eroism de-al deviantului rege de atunci al României. A făcut-o nu din patriotism ci pentru că popularitatea lui Titulescu risca să-i strice lui calculele în ceea ce privește propriul cult al personalității.
Răul însă fusese deja făcut. Rusia sovietică reușise prin intermediul politicii duplicitare a României să spargă blocada și să-și întindă tentaculele acolo unde nici nu visase. Cu un loc în Liga Națiunilor și băgată în seamă de toate forțele Continentului, Rusia se pregătea să acapareze o halcă cât mai mare din Europa. Totul prin intermediul facilităților făcute de Titulescu.
În fapt, prin politica sa de „europenizare a URSS”, Titulescu n-a făcut altceva decât să întindă Rusiei Sovietice o mână tovărășească pentru a-i deschide „calea europeană”. N-a fost o inițiativă a sa, ci a stăpânilor săi oculți, pe care însă Titulescu a dus-o la îndeplinire cu sfințenie, chiar dacă asta a însemnat sacrificarea țării sale. Acesta este motivul pentru care comuniștii îl lăudau atât de mult: el a fost cel care le-a servit interesul. Și-acesta este motivul pentru care e lăudat și în prezent. Comunismul e același, doar fața sub care se prezintă e alta.
Autor: Dan Diaconu
Discussion about this post