Uite, tipul ăla a ieșit la agățat. Nu, nu te-ntoarce și tu că după se prinde că ne uităm. Îți spun eu. E la cămașă, dar descheiat la gât. Elegant, dar nu prea, nu vrea să exagereze. Iese să se vadă cu Costel. Nu s-au mai văzut de ceva timp și vrea și el să profite. Dacă n-ar fi Costel, n-ar ieși din casă mai deloc. Cine știe, poate e noaptea lui asta, poate o să întâlnească femeia visurilor lui, poate o să câștige la poker. Da, el și Costel mai merg uneori la poker cu niște prieteni de-ai lui Costel.
Omul nostru nu-i suferă prea tare, dar na, acuma ce să-i faci?
Încearcă să-și intre-n stare, dar e crispat, ca și cum nu mai poate de burtă. Poate așa o fi, deși nu prevăd o seară prea distractivă pentru el, atunci. Își ține o jachetă strâns pe braț, e aproape feminin în gesturi, dar are pași de bolovan.
Nu, nici eu nu știu cum pășește un bolovan. Ar trebui să te întorci și să-l vezi și tu ca să înțelegi.
Ce?
Da, hai întoarce-te că nu cred că te mai vede acuma. Prea târziu, a dispărut.
A fost o poveste de câteva secunde. Nu îl cunoșteam pe individ și aproape l-am uitat deja, dar în secundele alea, i-am văzut parcă toată viața în fața ochilor. Îmi place să inventez povești. Când sunt în oraș, nu mă plictisesc niciodată. Mă amuz singură sau, dacă sunt cu cineva, le povestesc și lor.
Unii se distrează, unii intră și ei în joc, unii îmi zâmbesc politicos și se întreabă discret peste ce nebună au dat… Observ cu tristețe că nu ne prea uităm în jurul nostru, rareori observăm oamenii care trec pe lângă noi. Mie-mi place să-i urmăresc, să observ diverse ticuri și purtări.
E un truc util. Te învață multe despre oamenii din jur, despre cum gândim, cum simțim, cum ne manifestăm când ne doare ceva. În ziua de azi, nu mai facem lucrurile doar de dragul de a le face. Nu mai ascultăm oamenii ca să auzim ceva nou, îi ascultăm ca să le răspundem.
Nu e sănătos. Ar trebui să cauți să vezi tot și să asculți mai mult decât vorbești. Știu, vrei să te simți important, apreciat, auzit. Dar adevărul e că propriile obiceiuri le cunoști deja. Ideile care-ți trec prin minte le-ai mai auzit. În schimb, ideile altuia îți sunt străine. Și uite de-aia poate ți-ar prinde bine să mai scoți căștile din urechi și să tragi cu urechea la conversațiile altora. Să urmărești discret purtarea unui necunoscut.
Eventual, să-i și creezi o poveste. E un exercițiu de imaginație și e teribil de distractiv. Desigur, e mai greu decât pare. Încearcă. Data viitoare când aștepți autobuzul sau te plictisești la ședință, privește în jur, spune-ți o poveste.
Omul e povestitor, prin definiție.
Discussion about this post