E posibil să-ți fie dor de un om pe care nu-l cunoști?

În urmă cu câteva zile, scriam despre expresia românească „dor de ducă” și m-a dus cu gândul la o dilemă – putem să ducem dorul a ceva ce nu s-a întâmplat niciodată? Și mai interesant, se poate să ne fie dor de un străin? De un om pe care nu l-am întâlnit niciodată?

E o noțiune poetică, una care ne place tare mult, mai ales când suntem îndrăgostiți. Dar poate e mai mult de-atât. E amuzant, în încercarea mea de a găsi un răspuns clar în gândurile altora, găsesc doar mai multe întrebări. Diverși necunoscuți pe Internet care nici ei nu știu cum e posibil să-ți fie dor de cineva pe care nu-l cunoști.

Sigur, am găsit și explicații logice, cum ar fi că nu ți-e de fapt dor de un om, ci de o idee, de o fantasmă, de promisiunea a ce ar putea fi. Da, parcă pot să cred asta, dar totuși…

Există vocea aia în mintea mea care se revoltă, care zice că ba nu. E un sentiment ce nu are o explicație logică, oricât am vrea să-l justificăm.

Bine, argumentează vocea îndrăgostitului din capul meu, și dacă e doar o fantasmă, atunci cum se face că întâlnești un om și îl recunoști? O parte din tine îl cunoaște pe omul acela, chiar dacă nu v-ați mai văzut niciodată. Are un zâmbet care-ți vorbește, pe care-l știi de foarte mult timp, poate chiar de când te-ai născut, poate din altă viață.

Nu se întâmplă des. E vorba de un noroc teribil, să găsești omul de care ți-era dor, dar unii oameni îl găsesc. Îl zăresc într-o mulțime, îi oferă un șervețel în metrou, sau își petrec restul vieții împreună. Nu contează, cert e că se întâmplă.

Întâlnești un om a cărui expresie o știi, al cărui întuneric l-ai mai străbătut cândva. Te cunosc, vrei să-i spui, dar parcă nu-ți vine. Ce-ar zice? Și dacă totuși, te înșeli? Dacă persoana respectivă nu te recunoaște și ar crede că ești nebun? Taci, știind totuși că astăzi, ai avut un noroc teribil. Și aștepți să vezi dacă el te recunoaște, până la urmă, sau nu.

Se-ntâmplă. Dai peste un om care nu știai că-ți lipsește și că îi duci dorul până nu-l întâlnești. Asta nu înseamnă că nu ne îndrăgostim adesea și de iluzii, că nu punem de la noi și transformăm străini în persoana mult-căutată. Dar de-obicei, transformarea asta e temporară. La un moment dat, începe să se ducă poleiala și vedem că nu e omul pe care-l așteptam.

Dar asta nu înseamnă că el sau ea nu există. Gândește-te un pic la asta, undeva în lumea asta, chiar acum, există o persoană care la rându-i, îți duce dorul. Un om pe care-l cunoști din alt timp, foarte de demult. Un om pe care, cu puțin noroc, îl vei întâlni cândva. Îi vei zării zâmbetul și-l vei recunoaște.