Îmi place să ascult oamenii. Nu prea contează pe cine, fie că e vorba de un străin sau un om pe care-l știu de-o viață. Mi s-a întâmplat adesea ca o vorbă schimbată pasager cu un necunoscut să ducă la o conversație despre cele mai mari supărări ale persoanei respective.
Nu știu dacă sunt o ascultătoare bună sau nu, știu doar că ascult. Da, e un lucru rar în ziua de azi. Mi se întâmplă uneori să văd surpriza de pe chipul interlocutorului, expresia aia care zice „da, tu chiar ai înțeles ce voiam să zic”.
Oamenii sunt mereu șocați când îi asculți, în mare pentru că au învățat să nu se aștepte la așa ceva. Omul nu ascultă de dragul de a înțelege un om drag, ci ca să poată răspunde. Dă din cap și își pregătește în minte discursul pentru când vei tăcea, în sfârșit, și discuția se va întoarce la un subiect mai interesant, respectiv la el.
Ne place să ne auzim vorbind, ne place să fim centrul atenției. E normal, până la un punct, doar suntem personajul principal al vieții noastre și deși știm, în teorie, că și vecinul e tot un personaj principal în povestea sa, e greu să acceptăm că ar putea avea o poveste la fel de interesantă.
De curând, vorbeam cu cineva și omul a rămas tare mirat când am înțeles exact ce-i trecea prin cap, de ce spunea anumite chestii și de ce avea acel comportament. Nu era greu deloc, și după vreo cinci minute în care l-am ascultat vorbind, am început să văd firul roșu pe care-l urmăreau și propriile sale gânduri.
Dar majoritatea oamenilor nu au acele cinci minute. Ascultăm, dar cam 30 de secunde, cât să pară că ne susținem prietenii, iar apoi, revenim la problemele noastre.
Nu contează că povestea prietenului e interesantă sau că n-o să ajungem nicăieri dacă ne gândim iarăși la aceeași dilemă. Suntem prinși într-un cerc vicios. Ne ținem după propria coadă, ne concentrăm iar și iar pe aceleași probleme și refuzăm cu îndârjire să-i luăm în calcul pe alții. Avem aceleași gânduri blocate pe repeat. Pentru că de unde să facem rost de altele?
Și partea ironică e că să-i asculți și pe alții nu e doar despre susținere sau compătimire, nu ne ajută doar să ne cunoaștem mai bine prietenii sau să înțelegem ceva despre oameni. Ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine. S-ar putea ca răspunsul pe care-l cauți cu disperare să se afle în problema celui de lângă tine. Poate dacă l-ai asculta pe el cinci minute și nu te-ai mai gândi doar la tine, ai vedea lucrurile altfel. Ai înțelege unde greșești, ți-ar intra niște idei noi în minte și ai putea merge mai departe.
Alo? Mă mai asculți? E ok, nu era important…
Discussion about this post