Nu există copil să nu știe Scufița Roșie sau Albă ca Zăpada. Le-au știut și părinții și bunicii noștri. Unele povești ce ne-au încântat copilăria sunt însă atât de vechi, încât se spuneau și acum 6000 de ani, iar multe dintre ele s-au născut aici în spațiul est-european.
Multe dintre poveștile clasice au fost culese de oameni excepționali, precum frații Grimm. Erau povești ce se spuneau în popor, dar nimeni nu știa să spună cât de vechi sunt. Un grup de cercetători britanici și-au propus să studieze acest lucru, utilizând o tehnică similară celei folosite de biologii care se ocupă cu modul în care ADN-ul se transmite peste timp, de la o generație la alta. Doar că în loc de gene, cercetătorii au urmărit evoluția diverselor limbi vorbite astăzi pentru a trasa modul în care o poveste a evoluat în culturi diferite.
Experții sunt de părere că toate culturile moderne indo-europene, anume cele din Europa și mare parte a Asiei, provin dintr-o cultura proto-indo-europeană ce s-a dezvoltat în perioada neolitică, acum 4-12.000 de ani, în actualul spațiu est-european.
Grupuri-grupuri s-au desprins treptat din această cultură est-europeană, ducând cu ei o limbă comună, precum și un tezaur cultural comun. În mod firesc, de-a lungul timpului, limba vorbită de oamenii stabiliți pe alte meleaguri s-a tot schimbat, devenind foarte diferită de cea originală. La fel și poveștile, care au luat culoare locală, deși substanța lor a rămas aceeași.
Potrivit studiului menționat, la baza culturii noastre moderne stă un grup de 76 de povești ce s-au transmis sub o formă sau alta la toate culturile desprinse din cea proto-indo-europeană.
De ce doar unele dintre miile de povești ce trebuie să fi existat pe timpuri s-au păstrat până în zilele noastre? În opinia conducătorului studiului, Jamshid Tehrani, antropolog la Universitatea din Durham, Marea Britanie, pentru a rezista trecerii timpului, o poveste trebuie să conțină o combinație echilibrată de elemente magice și non-magice, anume lucruri familiare omului. Un exemplu în acest sens este „Frumoasa și Bestia”. Povestea are elementul magic, prințul transformat în monstru, dar și suficiente elemente cu care ascultătorul poate relaționa – iubirea, dorul de casă și, nu în ultimul rând morala simplă, să nu judeci pe cineva după înfățișare, un aspect cu care omul se întâlnea în viața de zi cu zi.
Discussion about this post