„Daca ar fi să fac o regulă generală pentru trăitul și lucratul cu copii, asta ar fi: să nu-i spui sau să-i faci niciodată unui copil ce nu i-ai face unui alt adult a cărui opinie despre tine și a cărui afecțiune pentru tine contează.”
John Holt
John Holt a fost un scriitor american, educator și activist pentru drepturile copilului. A fost și este încă una din figurile de bază ale mișcării de homeschooling (educația acasă) și a militat toată viața pentru educația alternativă.
Și mai ales, pentru respectul pe care adesea uităm să-l oferim copiilor. Auzim adesea părinți care-și ceartă odrasla pentru că a vorbit urât la școală sau pentru că a refuzat să ascult de ei sau de doamna profesoară.
Nu se pune niciodată problema că poate doar de data asta, ei sau doamna profesoară au greșit, și nu copilul. Dacă în locul unui băiețel de șapte ani, în fața ta ar sta un bărbat de douăzeci și patru, tonul tău ar fi cu totul altfel. Ai fi nevoit să faci compromisuri, dacă vrei să păstrezi o relație bună cu omul respectiv. Ai admite poate că și tu ești nervos, că ai avut o zi grea la serviciu și te-ai luat de el pe nedrept. Altfel, el poate bine mersi să se ridice și să plece din viața ta. Și-n plus, pot să audă și alții. Dacă e vorba de un coleg sau de un prieten, săptămâna viitoare va știi deja tot cercul vostru de cunoștințe cum te-ai purtat și te vor judeca.
În schimb, un copil de șapte ani unde să plece? Cui să spună? Tu ești foarte probabil persoana de care copilul depinde, în acest moment al vieții sale, așa că e forțat să tolereze cuvintele înjositoare și minimalizarea reușitelor sale. Sunt reușite modeste – s-a legat singur la pantofi, a învățat ce înseamnă vreun cuvânt mai greu pe care tu îl cunoști deja. Mare brânză.
Dar pentru el, chiar e ceva mare. E o victorie și dacă tu nu o tratezi ca atare, el va crește într-un adult care nu va fi niciodată destul de bun în proprii ochi. Uităm de multe ori că acești copii din fața noastră, mâine vor fi adulți.
Adulți care au fost cândva copii neapreciați, batjocoriți, înjurați, loviți. Oameni care nu vor avea puterea de a spune îmi pare rău pentru că nici lor nu le-au spus părinții cuvintele astea.
Adevărul e că greșim față de copii, cum greșim față de oricine. Doar că în fața prietenilor, soților și a colegilor, ne cerem scuze imediat, cum ne dăm seama că am făcut o prostie. Față de copii, nu. Ne facem că nu s-a întâmplat nimic, îi certăm pe ei sau poate le dăm discret de înțeles că ne pare rău. Dar n-o spunem și asta le otrăvește mintea. Le formează gândirea pentru anii ce vor veni. Îi învățăm că e ok să nu-ți ceri scuze când greșești. Că e ok să accepte un astfel de tratament.
Pe lângă cuvintele de încurajare, unul din cele mai importante lucruri pe care i le poți spune unui copil e că-ți pare rău.
Discussion about this post