Mergeam grăbită după grupul de oameni din fața mea. Doi băieți, trei fete. Chiar mă gândeam la regulile astea care există înscrise în mintea noastră. Într-o situație nașpa, apropie-te de un cuplu sau de un grup. O femeie singură nu are cum să te ajute sau să te apere, în caz de ceva. Un bărbat singur e o ultimă soluție. Ar putea fi un prădător chiar el. E o mentalitate tristă, deprimantă, dar necesară.
Știu mai bine decât să fiu noaptea singură pe stradă și de data asta, era totuși noapte târziu. Na, uneori pur și simplu nu poți să eviți. Uneori, nici Uber-ul nu e o soluție și trebuie să mergi singur. Cum ziceam, eu mergeam cam la 200 de metri în urma acestor oameni. Era o stradă, întunecată, pustie în afară de noi. Sau așa credeam.
La un moment dat, văd cum apare un individ de pe o alee lăturalnică și vine înspre ei. Mi-am spus că vreun bețiv și am zis să grăbesc pasul, ca să nu trec singură prin dreptul lui. Proastă decizie. Când am ajuns mai aproape, am observat încă doi tipi ieșind de pe alee și sărind la bătaie cu cei doi băieți. Am înghețat.
Asta se întâmpla chiar la o intersecție – eu pe o parte, ei pe cealaltă și intre noi, un tip trecând cu camionul. A văzut ce se întâmpla, dar n-a oprit să-i ajute. Mă rog, nu știu cu ce drept îl judec, nici eu n-am oprit. Ce-i drept, e altceva, eu sunt o fată slăbuță, nu bag frica-n nimeni. El, poate da.
Dar nu despre asta era vorba, ci despre mentalitate.
Nu te bagi, pentru că știi că ai putea s-o pățești și mai grav. Au fost nenumărate cazuri în care cel care s-a oprit să ajute a murit, în timp ce ceilalți au scăpat cu bine. Nu vrei să fii persoana aia, deși îți place să crezi că ai ajuta, la nevoie.
În secunda aia, mi-au trecut o mie de gânduri prin cap. Să mă opresc? Ar trebui să mă opresc. Dacă ne văd mai mulți, poate se opresc și pleacă. Ai înnebunit? Uite, și prietenele lor au fugit mai încolo și au făcut singurul lucru pe care-l puteau face. Au sunat la 112.
„Vă rog veniți repede…”
Încă-i aud vocea tremurândă a fetei, în timp ce treceam pe lângă ea. Teama, disperarea ce-o cuprinsese. M-am simțit prost trecând pe lângă, mai ales având în vedere că eu îi urmam pe ei în speranța că voi fi în siguranță, în caz de ceva.
Mai apoi, am înțeles că există cazuri în care nu ești în siguranță, indiferent cu cine sau cu câți ești. Există momente în care nu te salvează nimeni. Pentru că asta-i lumea în care trăim. Cu cazul recent al Alexandrei, au apărut tot felul de discuții, despre ce periculos e să fii femeie în lumea asta, despre incompetența celor de la 112.
Adevărate. Na, fiecare caz e diferit. Dar problema cea mai mare e mentalitatea acestor oameni care cred că e ok să sari la gâtul unui necunoscut, care se distrează atacând oameni noaptea. Oameni care nu le făcuseră nimic.
Toți suntem în pericol, bărbați, femei, nu prea contează când sunt trei contra unu. Și știi de ce? Pentru că atacatorii știu că se vor alege doar cu o palmă de atenționare. Niște puștani care s-au îmbătat și s-au luat la bătaie, mare lucru.
Mi-am dat seama că am avut noroc. Dacă nu treceau oamenii ăia înaintea mea, indivizii ăștia ar fi sărit pe mine. Și s-ar fi putut solda cu ceva mai grav decât câțiva pumni și o spaimă nasoală. Monștrii se nasc la ocazie. Mulți nu-și propun când ies din casă să omoare, să violeze, sau mai știu eu – dar dacă șansa le iese-n cale?
Discussion about this post