Îmi place să gătesc, dar nu mi-au plăcut niciodată rețetele. Problema nu e că nu pot să urmez instrucțiunile din rețetă sau că am gătit vreo scârboșenie dezastroasă când am urmat o rețetă. Pur și simplu, mi se pare prea multă muncă.
Așa că, atunci când vreau să-mi gătesc ceva, am o regulă destul de simplă, mai ales dacă gătesc doar pentru mine – îmi asum ce pun în oală. Pun niște chili. Nu măsor cu nimic, evident, pun din ochi. Și dacă am pus prea mult, asta e, suport consecințele.
Partea frumoasă e că de multe ori, când gătesc așa la întâmplare, ies niște lucruri neașteptat de bune. De exemplu, am o rețetă de linte roșie, care nu e de fapt o rețetă. Își are originea într-o rețetă adevărată, dar a degenerat demult, pentru că nu-mi mai amintesc ce puneam în rețeta originală.
Astăzi, am fiert niște linte roșie. După, am adăugat niște sos de roșii, puțin chili, puțin curry, niște busuioc și niște boia dulce. Cred. S-ar putea să mai fi fost și altceva, dar nu-mi amintesc. Da, acum că mă gândesc mai bine, mai era ceva. Poate niște rozmarin. Ah, și sare și piper. N-am măsurat nimic și mi-am turnat amestecul în farfurie, perfect conștientă că ar putea ieși ceva oribil.
A fost unul din cele mai bune lucruri pe care le-am mâncat vreodată.
Poate era și satisfacția aia de a găti tu ceva. Când ai muncit chiar tu, parcă nu-ți mai vine să critici așa ușor.
Cel mai tare-mi plac lucrurile fără rețetă. Ca-n viață. N-o să-ți dea nimeni o rețetă pentru un weekend reușit, pentru o familie fericită sau o carieră de succes. Sau poate-ți dă, dar crede-mă, nu va avea niciun farmec.
Cele mai frumoase momente se întâmplă spontan, fără să fie plănuite atent, fără să petreci două ore înainte planificându-ți ținuta.
Și în viață, ca și-n bucătărie, e foarte importantă atitudinea cu care pornești la drum. Ai putea gusta din mâncarea pregătită și să te simți prost că n-a ieșit exact cum îți imaginai, nu e ca-n rețetă. Sau ai putea să-ți spui „ce-o fi, o fi”, și să te bucuri de ce iese.
Adevărul e că în viață, atât de puține lucruri îți ies ca-n rețetă, că degeaba o mai urmezi. Viața e foarte mult despre asumare. Ca-n exemplul cu chilli-ul, am pus prea mult, s-ar putea să iasă prea picant. Dacă urmezi rețeta (de linte sau de viață) a altuia, vei fi tentat să dai vina pe el. De ce a zis să pun atât de mult? De ce m-a pus să fac așa?
Consecințele acțiunilor tale s-ar putea să nu-ți placă, s-ar putea să fie altceva decât îți imaginai. Și tu trebuie să înțelegi asta, altfel vei fi mereu nemulțumit, mereu convins că te-a trișat cineva.
Așa, doar niște gânduri de lângă aragaz. Voi ce-ați mai gătit de curând?
Discussion about this post