Scrisori de dragoste târzii – Nina Cassian

Tu știi cine a fost Nina Cassian?

Eu nu știu.

Se zice c-a fost comunistă.

Asta nu mă interesează.

Dar scria –

Nu vreau să știu.

Lasă-mă să termin. Nina Cassian scria într-un limbaj imaginar.

Serios? Și cum suna?

Ca limba asta de-o vorbești tu acum. Dar nu era. Îi zicea limba spargă și sună cam așa,

Au înmorit drumatice miloave
sub rocul catinat de nituraşi.
Atâţia venizei de bori mărgaşi…
Atâtea alne strămătând, estrave…

Glumești.

Deloc. Bine, scria și-n româna adevărată.

Și aia cum suna?

Nu știu, nu-mi vine niciuna în minte acum.

Te rog.

Există perechi fără moarte,
în mişcare mereie,
cu-o formă a inimii, poate aparte,
semănând a metaforă, semănând a idee.

Iubea, pe semne, foarte mult. Era tristă, așa ca mine.

Era îndrăgostită, așa ca tine. Tristețea era doar un alt simptom al bolii. Ți-ar fi plăcut mult de ea. Știai că a fost îndrăgostită de un bărbat timp de douăzeci de ani? A fost o iubire platonică, și ea s-a măritat de două ori între timp, ambele căsătorii din dragoste. Ai auzit de Ion Barbu?

I-am scris o scrisoare, nu demult.

I-a fost muză, deși nu cred că l-a iubit cu adevărat. Îi era greu să fie statornică, în ciuda faptului că era tare urâtă.

Nu spune asta.

De ce? O spunea chiar ea, mereu s-a descris ca rățușca cea urâtă. Și? N-ar fi prima artistă care n-a lăsat înfățișarea să-i stea-n cale. Ți-ar fi plăcut de Nina, avea curaj pentru că fusese nevoită să aibă. Nu era o lume în care avansau multe femei, cu siguranță nu femeile care arătau ca ea. E o scriitoare de la care ai avea multe de învățat. Mai multe, poate, decât de la Bacovia sau Eminescu.

De ce?

Pentru că ei erau bărbați, iubeau altfel, simțeau altfel. Nina înțelegea disperarea mereu prezentă în dragostea unei femei. Înțelegea abisul în care plonjezi când iubești, abis din care nu mai ieși.

Și bărbații se pierd când iubesc.

Ce argument copilăros. Da, dar nu suntem deloc în același abis, tu și cu mine. Niciodată nu vom fi, și tu trebuie să cauți oameni care înțeleg golul din stomacul tău. Uite, ți-am adus o carte a ei, s-o păstrezi când eu n-oi mai fi, da? S-o citești, s-o înveți, să faci ce vrei tu cu ea. Ți-ar plăcea.

Pe Nina Cassian, am cunoscut-o așa, într-o scrisoare dialog. O declarație de dragoste voalată, în cuvintele unei amante de demult. Și mi-a plăcut mult, i-am iubit și cuvintele imaginare și durerile în română și versurile pentru copii. Încă citesc din cartea aia de demult, încă mă chinui să-nțeleg abisul în care am căzut, golul acela din mine.