Mereu am urât ideea de Dracula. Nu mă înțelegeți greșit, îmi plac vampirii, mi se pare o noțiune fascinantă, dar mereu mi-a displăcut să văd prin țară un semn cu „casa lui Dracula” sau „castelul lui Dracula”, acompaniate bineînțeles de magneți, semne de carte, tricouri, căni, pixuri și orice altceva mai pot românii să vândă să mai scoată un ban.
Mă irită când vorbesc cu un străin și-mi spune „ah, Romania, yes, Dracula”. O dată n-am auzit să zică cineva de peisajele superbe pe care le avem în țara asta, de munți, de rezervațiile naturale sau de Eminescu. Hai că unii îl mai știu pe Hagi, deși și el a fost demult deja.
Și nu e destul că suntem recunoscuți ca o nație de vampiri, ne-am mai bazat și tot turismul pe o minciună. Vlad Țepeș n-a fost un vampir și nici monstrul însetat de sânge pe care-l pictăm ca să placă străinilor.
Era un domnitor de temut, e adevărat, un om care trăgea dușmanii și trădătorii în țeapă. Cunoaștem cu toții povestea pădurii de cadavre. În același timp, era un lider bun, care știa să stârpească pericolele și nu se clintea din fața inamicului. Un om care a muncit din greu să apere țara.
Sigur, metodele sale și pedepsele erau brutale – adesea trăgea în țeapă, sfârteca, jupuia de vii, orbea sau decapita trădătorii. Trasul în țeapă, de unde i se trage și numele, era pedeapsa favorită când venea vorba de negustorii transilvăneni care nu respectau legile impuse de Țepeș, dar merită amintit că domnitorul valah făcea asta ca să sporească comerțul Țării Româmești și că erau mulți oameni nemulțumiți care erau dispuși să pună paie pe foc, răspândind și adesea exagerând astfel de povești.
Multe dintre poveștile despre „nebunia” lui Țepeș și despre apucăturile sale înspăimântătoare au început din nou să circule după ce Țepeș a fost capturat și forțat să locuiască „sub protecția” lui Matei Corvin, care-l trădase pe câmpul de luptă. Și o mare parte din poveștile astea veneau chiar dinspre Ungaria, din moment ce Corvin avea nevoie să demonstreze ce nenorocit e prizonierul său. E mult mai ușor să explici de ce ai întemnițat un sălbatic decât un erou.
Acum, nu zice nimeni că Vlad Țepeș era un om bun sau blând, dar sincer, ca româncă, aș prefera să fiu asociată cu un domnitor fioros care-și iubea țara, în loc de un individ caraghios cu dinți falși și pelerină.
În patria sa, Vlad Țepeș a rămas un erou și un domnitor bun. Mihai Eminescu, în Scrisoarea a Treia, îi dedica următoarele versuri:
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Discussion about this post