E rușinos să fii alb. Având în vedere trecutul colorat al strămoșilor noștri, astăzi o replică de genul „sunt mândru că sunt alb” a devenit de neiertat. Platforme precum Facebook, Instagram sau Twitter (pe scurt, platformele mari de mainstream) nu ezită să șteargă astfel de postări și eventual să-ți dea și o interdicție temporară, mai ales dacă nu încetezi cu acest „extremism”.
Bineînțeles, în timpul acesta, declarațiile de genul „sunt mândru că sunt negru” sau „ sunt mândru că sunt musulman” continuă să înflorească și să fie promovate pe rețelele de socializare. Ba chiar, dacă ai tupeul să critici o astfel de postare sau s-o raportezi ca fiind „extremism”, riști să ți-o iei tot tu. Păi cum îți permiți tu, bă, să te iei de oamenii ăștia?
Și adevărul e că nu te iei, doar aplici aceeași logică pe care o aplică și platformele respective când îndepărtează postările cu tentă naționalistă. Surpriză, surpriză, naționalismul nu înseamnă nici rasism, nici extremism. Mândria de a fi alb nu coincide în vreun fel cu dorința de a deveni următorul Hitler, de multe ori, ea exprimă doar un sentiment de apartenență perfect firesc. Așa cum nu e ilegal pentru un individ din Mexic să fie mândru că e mexican, la fel n-ar trebui să fie nici ilegal pentru mine să fiu mandră că sunt româncă. Sau albă. Sau heterosexuală.
Dar este. Dacă ieși astăzi în lume și spui tare și răspicat că ești mândru să fii român/alb/hetero înseamnă automat că ești un nazist nenorocit și un încuiat religios (da știu, puțin absurd, dar asta e). Și uite așa, alunecăm în extremism.
Am multe cunoștințe care exact așa au început, cu o interdicție pe Facebook pentru o postare care n-avea nimic greșit în ea, o postare care foarte probabil se referea la majoritatea oamenilor din țara respectivă. Și văzând că astfel de exprimări sunt ascunse și pedepsite, normal că omul se revoltă. Și încet încet, ajungi să blamezi minoritatea care nu e pedepsită, ci încurajată să fie mândră. Aceeași mândrie care ție ți-e interzisă.
Mulți oameni par să fie de părere că extremismul se naște din câțiva oameni bolnavi la cap, care zic „ori faceți ca noi ori vă împușcăm”. Și poate au dreptate, dar extremiștii nu sunt ăia care vin și zic asta, ci oamenii către care e țintită replica.
În momentul în care eu n-am voie să-ți impun ție religia sau orientarea mea sexuală, dar tu da, atunci avem o problemă. Atunci, eu o să mă văd forțată să mă revolt împotriva ta, chiar dacă eu n-aveam nicio intenție să fac așa ceva.
Am fi putut trăi în pace și armonie, dar doar într-o lume în care tu și cu mine contăm la fel de mult, în care tu poți să fii mândru că ești negru, iar eu că sunt alb. Dar lumea asta e distrusă încet încet și tare mă tem că distrugerea asta continuă va naște un extremism cum nu s-a mai văzut până acum. De o parte sau de alta.
Remember, o lume în care unii au mai multe drepturi ca alții deja e o lume extremistă.
Discussion about this post