Am ajuns în sală cu sufletul la gură. Demult pândeam să prind loc la „Vestul Singuratic”, în regia lui Cristi Juncu la Nottara. Zic demult, adică de vreo doi ani. Auzisem multe despre spectacol și cel mai tare m-a intrigat o știre cum că niște spectatori buzoieni plecaseră din sală, din cauza limbajului dur al personajelor.
Încă o dovadă tristă a lipsei de cultură din țara asta… Într-adevăr, limbajul e destul de colorat, însă înjurăturile aparent gratuite servesc doar în a ilustra mentalitatea și stilul de viață al personajelor.
N-ai putea avea un Coleman Connor vorbind despre panseluțe. Trecând de vocabularul personajelor, înțelegi că nu aia ar trebui să te șocheze, că farmecul textului nu din asta vine, ci din sinceritatea dură și necruțătoare, din adevărurile triste ale vieții (singurătatea, gelozia, teama de viitor), discutate cu atâta onestitate.
În inima poveștii, îi avem pe frații Connor, Coleman (Florin Piersic Jr.) și Valene (Vlad Zamfirescu), sătui până-n gât unul de celălalt, așa că unul își îneacă amarul în sticlă, iar celălalt, colectând „statuee” de plastic cu sfinți.
Cei doi frați tocmai au trecut printr-o dramă teribilă: Coleman l-a împușcat pe tatăl lor în cap, chiar în fața lui Valene, însă asta nu pare să le fi afectat prea tare stilul de viață. La urma urmei, în orașul Leenane, e ceva perfect obișnuit.
Singurul care pare cât de cât deranjat de întâmplare e părintele Welsh (Andi Vasluianu), un alcoolic cu mustrări de conștiință, care e batjocorit de întregul oraș, chiar și de Girleen (Corina Dragomir), puștoaica de la care fac frații Connor rost de băutură.
„Vestul Singuratic” nu pretinde a fi o poveste cu cap și coadă, ci mai degrabă o frântură de viață, cu care putem relaționa toti.
Și într-adevăr, pe parcursul celor trei ore, n-a fost un singur suflet în toată sala care să nu râdă cu lacrimi. Vedeți voi, în spectacolul superb regizat de Cristi Juncu, adevărul, la fel ca whiskey-ul lui Valene, e îndoit cu momente comice. Ca să fie mai ușor de înghițit.
Toată distribuția e de excepție, ce pot să spun? Florin Piersic Jr. reușește să fie șarmant (sau, cum ar spune Coleman, să aibă sex-appeal) chiar și într-o pijama murdară, într-o casă acoperită de „chipse”. Un om cu o mie de fețe, reușește să te convingă că a fost Coleman mereu, chiar dacă săptămâna trecută l-ai văzut și era cu totul altcineva.
Cu Vlad Zamfirescu, nu poți să nu simpatizezi Te umple de energie și face un rol extrem de versatil, extrem de bine gândit, astfel încât nu știi niciodată care va fi următoarea mutare a lui Valene.
Andi Vasluianu suferă. Și nu poți decât să suferi și tu alaturi de el, chiar dacă ești conștient de la bun început că realitatea din Leenane nu se va schimba niciodată.
Iar Corina Dragomir face perfect copilița ce se ascunde după un exterior dur, și la momentul potrivit, reușește o tranziție incredibilă. Vedeți voi despre ce e vorba.
De Cristi Juncu, nu mai zic, că am zis aici destule. E unul din regizorii mei preferați din toată țara asta. N-am văzut până acum spectacol de-al lui care să nu rămână cu mine mult după ce am ieșit din sala de teatru. Un bărbat cu un talent și o viziune incredibilă.
„Vestul Singuratic” se joacă rar, iar biletele se dau din timp, așa că țineți ochii-n patru pentru următoarea reprezentație.
Discussion about this post