Nu știu ce faceți voi în mijloacele de transport, dacă stați cu ochii în ecran sau ascultați muzică, dar eu una mă distrez fenomenal ascultând conversațiile din jurul meu. De la iubirile neîmpărtășite și micile drame casnice care se nasc în tramvai până la șuetele de Whatsapp la care participi așezat comod pe scaunul din autobuz, transportul în comun e o eternă sursă de inspirație.
Săptămâna trecută, într-un tramvai înghesuit, m-am pomenit lângă un pâlc de puștani abia deveniți liceeni, din câte am dedus și am surprins următoarea conversație. Tinerii vorbeau despre zodii, pare-se, iar unul dintre băieți a remarcat cu oarece încântare că una din fete era născută chiar pe 11 septembrie, când cu căderea turnurilor.
„A, tu te-ai născut când au căzut alea,” îi zice el zâmbitor, la care fata, cu buzele țuguiate și bine rujate, cu unghiile sale false și părul perfect ca pentru un selfie de Instagram, nici n-a clintit.
„Ce să cadă?” a întrebat ea, prea puțin interesată.
„Turnurile, la 11 septembrie.”
O secundă de liniște în care ea pare să dezbată în forul interior dacă turnurile astea așa-zise merită să mai lungească discuția. Dar na, cum aia cu zodiile deja se cam epuizase, zice de ce nu.
„Aha și cum au căzut astea?”
„Păi au venit niște teroriști cu avioanele și au intrat în ele și au căzut.” Sau poate au dat niște bombe, nici el nu era prea sigur, dar măcar știa ceva.
„Aha și unde asta, la noi?” întreabă ea, senină.
„Nu, în America, la New York.”
„Păi da,” concluzionează tânăra elevă atotștiutoare, „păi mă și miram să se întâmple la noi că nici n-avem clădiri așa înalte.”
Ce-i drept, n-am înțeles dacă asta era de bine sau de rău, dar domnișoara pare să fi desprins talentul ăsta pe care-l au din ce în ce mai mulți români de a-și critica țara.
Încă un moment de liniște, episodul 9/11 pare să fi trecut, dar apoi fata zâmbește și spune „Da, mie mi-ar plăcea tare mult să merg la New York, pare foarte frumos acolo.”
Mai ales când cad turnurile… Acuma nu critic, și eu eram un copil foarte mic când au căzut turnurile, nu-mi permit să spun ce făceam sau să-mi amintesc ceva, dar măcar înțeleg că vorbim despre unul dintre cele mai importante momente ale secolului 21. Am coborât din tramvai înmărmurită. Dacă înțelesesem corect, acești tineri veneau de la un liceu bun din capitală. Acești tineri, la următoarele alegeri prezidențiale, urmează să aibă drept de vot.
Și nu pot să nu mă întreb cine-i crește pe copiii ăștia? Ce fel de părinți le asigură banii de unghii false și cosmetice, dar nu o cultură generală de bază? Și oare ei chiar au impresia că sunt părinți buni?
Fraților, în ritmul ăsta, nu trebuie să depună nimeni niciun pic de efort să ne manipuleze, să ne ascundă lucruri, le ignorăm noi de voie. Am avea posibilitatea să ne informăm, dar alegem să n-o facem, pentru că societatea în care trăim ne spune că asta nu ar fi la modă. Și după ne mirăm cum se face că avem niște condiții de trai mizere și niște analfabeți escroci în fruntea statului….
Discussion about this post