Comisia pentru administraţie a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, 3.12.2019, aviz favorabil la proiectul de lege pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon. Au fost 11 voturi „pentru” de la PSD şi PMP şi opt „împotrivă” de la PNL, UDMR şi ALDE.
Raportul urmează să fie dat într-o şedinţă comună a comisiilor juridică şi de cultură a Camerei Deputaţilor.
Potrivit unui comunicat al lui Korodi Attila, transmis marţi, 3.12.2019, UDMR este împotriva acestui proiect legislativ.
„Astăzi (marţi – n.a.), în cadrul comisiei pentru administraţie, cu voturile celor de la PSD şi PMP a trecut proiectul de lege care prevede declararea zilei de 4 iunie, Ziua Tratatului de la Trianon. UDMR este împotriva acestui proiect legislativ şi, de aceea, la votul din plen vom vota împotriva acestui proiect de lege. Declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon nu ajută cu nimic buna convieţuire româno- maghiară, şi, mai mult, este o insultă la adresa comunităţii maghiare din România. Am convingerea fermă că acest proiect de lege nu limitează doar buna convieţuire, dar şi viitorul comun al celor două etnii”, a spus Korodi.
Tratatul aliaților cu Ungaria a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles la 4 iunie 1920
Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în primul război mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în primul război mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România) pe de o parte şi de Ungaria de alta parte.
Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele între statele succesoare ale Austro-Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul Sîrbilor Croaţilor si Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), Cehoslovacia, precum şi între România şi Ungaria. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Razboi mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Austria (la Saint Germain), Bulgaria (la Neuilly), Germania (la Versailles) si Turcia (la Sevres).
Conţinutul tratatului
Tratatul este divizat în patru părţi. Prima parte include Pactul Ligii Naţiunilor, parte comună pentru toate tratatele de pace încheiate după primul război mondial. Partea a doua defineşte frontierele Ungariei cu statele vecine. În principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei.
În principiu, Tratatul consfinţea includerea teritoriului Croaţiei-Sloveniei (partea de nord a Republicii Croaţia) şi Voivodinei (inclusiv treimea de vest a Banatului) în cadrul Regatului Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor, a Slovaciei şi Ruteniei (azi Republica Slovacia şi Regiunea Transcarpatia din Ucraina) în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei şi părţii răsăritene a Banatului în cadrul României şi a Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei.
Partea a treia intitulată „Clauze politice pentru Europa”, conţinea o serie de clauze privind, pe de o parte cadrul bilateral al relaţiilor dintre Ungaria şi statele vecine, recunoaşterea unor clauze politice privind anumite state din Europa (Belgia, Luxemburg etc.), dispoziţii referitoare la cetăţenie, protecţia minorităţilor naţionale.
Partea a patra, intitulată „Interesele Ungariei in afara Europei” conţinea prevederi referitoare la renunţarea de către Ungaria la tratatele încheiate de către Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) şi China.
Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise în tratat au fost delimitate în anii imediat următori. Singura excepţie a fost oraşul Sopron din Burgenland care, în urma unui plebiscit ţinut la data de 14 decembrie 1921, a decis să rămînă parte a Ungariei.
Dispoziţiile tratatului referitoare la minorităţile din Ungaria au fost aplicate parţial, astfel că procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind în prezent unul din statele cele mai omogene etnic din Europa.
Ungaria a pierdut 71% din teritoriu
Tratatul de la Trianon a consfinţit existenta unui stat maghiar independent, ideal al revoluţionarilor maghiari de la 1848 şi al oamenilor politici maghiari în perioada de sfîrşit a Dublei Monarhii, chiar dacă nu în frontierele imaginate de aceştia. În ciuda acestui fapt Tratatul a fost şi continuă să fie perceput în mentalul colectiv maghiar drept o catastrofă. Prin Tratatul de la Trianon partea ungară e imperiului Austro-Ungar pierdea 71% din teritoriu și 63% din populație, prin trecerea acestora către statele naționale nou formate. Toate teritoriile pierdute erau locuite de etnici ne-maghiari.
Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important în conştiinţa populatiei statelor succesoare; în principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfinţit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungară a Dublei Monarhii) şi a consfinţit o realitate existentă pe teren, majoritatea teritoriilor fuseseră deja ocupate de către forţele armate ale României, Cehoslovaciei, Statului sîrbilor, croaţilor şi slovenilor.
Deşi istoriografia maghiară şi unii oameni politici maghiari au sustinut că Dubla Monarhie reprezentase o soluţie mai echitabilă pentru minorităţi şi că slovacii, croaţii, rutenii, românii din Transilvania ar fi fost mai favorizati în cadrul Dublei Monarhii decît în statele succesoare, nici un grup etnic din Dubla Monarhie nu a sustinut revenirea la starea de lucruri anterioară Primului Război Mondial.
Regatul Ungariei, statul rezultat în urma Primului Război mondial, a urmărit revizuirea, fie şi parţială a Tratatului de la Trianon, aliindu-se în acest scop cu statele revizioniste, Germania şi Italia. Deşi în perioada 1938-1941 s-a reusit anexarea unor teritorii care apartinusera Dublei Monarhii (1938 sudul Slovaciei, 1939 Ucraina subcarpatică, 1940 nordul Transilvaniei, 1941 teritorii aflate azi în Serbia, Croaţia şi Slovenia), frontierele de la Trianon au fost consfinţite din nou în anul 1947, prin tratatul de pace din 10 februarie 1947, încheiat între Puterile aliate şi Ungaria.
Ungaria nu mai fusese independentă de patru secole
Ironia face ca acest tratat să fie de fapt un motiv de sărbătoare pentru unguri. De ce? La Trianon s-au redesenat granițele Ungariei,care pentru prima dată era recunoscută ca stat independent și național. Regatul Ungar a căzut în 1526 la Mohacs și în 1541, când Buda a fost transformată în pașalac. După mai bine de un secol, Ungaria intră sub stăpânire habsburgică. În 1867 avea loc reorganizarea Imperiului Habsburgic, după formula dualismului. Din punct de vedere juridic însă, Ungaria rămânea încă în stăpânirea dinastiei de Habsburg. Abia pe 4 iunie 1920, după aproape 4 secole de la dezastrul de la Mohacs, Ungaria redevenea independentă. Și pentru prima dată în istorie, Ungaria devenea un stat national.
Românii au evitat manifestările bucurie pentru a nu amplifica suferința ungurilor
După semnarea Tratatului de la Trianon la București nu au fost manifestații exuberante de satisfacție. Bucuria a fost prezentă, o bucurie liniștită și calmă. Reacția calmă, demnă avea explicații multiple, complexe. Românii considerau recunoașterea Unirii un fapt de normalitate care trebuia să se întâmple, mai devreme sau mai târziu, pentru ca ideea de unitate românească era săpată adânc în conștiinta lor de o istorie lungă de secole. Nicolae Titulescu, cel care semnase tratatul în numele României, declara:”Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor, și îndeosebi celor din Ardeal, ca o consfințire a unei ordini de drept mult mai redusă decât aceea pe care veacuri de conviețuire și suferințe comune au săpat-o în conștiinta istorică a neamului nostru. De aceea, în chip firesc, în opinia noastră publică, Tratatul de la Trianon evocă mai curând ideea unei completări decât ideea unei amputări”.
Și mai era ceva, care poate surprinde în atmosfera de ură acumulată în anii războiului, prelungită și în anii postbelici: respectarea durerii celor învinși. Acestui sentiment îi dădea glas Nicolae Iorga: „Ca unii care avem în inimile noastre cultul omeniei, înțelegem și prin experiența proprie, care e lungă de atâtea veacuri, durerile morale cele mari ale altora, pe care-i atinge suprema nenorocire a înfrângerii. Din suflet compătimim pe unguri, ale căror calități de rasă suntem în stare a le prețui, pentru cumplita nenorocire la care i-au adus defecte tot atât de însemnate și neputința de a se conduce în momente de criză. Și, oricât ar fi fost de firesc ca la București să se facă demonstrație pentru triumful final al unei oștiri așa de încercate, care e cea mai mare iubire și mândrie a noastră, n-a stat în intenția noastră să ofensăm suferința. Și am dori ca prin aceasta să fim și provocatorii acelui reviriment în spirite, care ar reda operei comune a civilizației moderne pe un popor maghiar raționabil, fără nimic din acel imperialism copleșitor pentru alții, care exclude până acum pe unguri de la orice colaborație folositoare”.
Discussion about this post