Astăzi, 10 decembrie, e sărbătorită la nivel mondial Ziua Drepturilor Omului, conform Adunării Generale a ONU de la 10 decembrie 1948. Instituirea oficială a Zilei Drepturilor Omului a avut loc la 4 decembrie 1950 și a fost prima exprimare globală a drepturilor omului. În prezent, Declarația Drepturilor Omului e disponibilă în peste 500 de limbi și deține recordul pentru cel mai tradus document din lume.
În acest an, tema acestei zile e „Tinerii apără drepturile omului” („Youth Standing Up for Human”) și pune accent pe tinerii care-și folosesc vocea pentru a atrage atenție asupra diverselor problemelor precum rasismul, hărțuirea sau discriminarea, cât și a abuzurilor de peste tot din lume.
Conform site-ului oficial al Consiliului Europei, Secretara Generală a Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, și Președinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Liliane Maury Pasquier, au emis o declarație comună în perspectiva celei de a 70-a aniversări a Convenției Europene a Drepturilor Omului celebrate în 2020:
Prin implementarea prevederilor ei pe plan intern de către autoritățile naționale, Convenția a generat multiple schimbări pozitive, și a contribuit la creșterea standardelor privind drepturile omului în întreaga lume.
Totuși, nu ar trebui niciodată să tratăm aceste realizări ca atare, or ele ar putea să dispară. Lupta pentru drepturile noastre este o luptă continua și avem încă mult de muncit în acest sens.
În anul 2019 a fost finalizat un proces de reformă care a durat zece ani. Numărul de cauze aflate pe rol la Curtea Europeană a fost redus cu peste 50% și s-au înregistrat îmbunătățiri semnificative în executarea hotărârilor CEDO.
Declarația are un top optimist și vag triumfător, amintind totodată că lupta pentru drepturile omului continuă, și putem să presupunem că scopul declarației ar fi să ne inspire pe toți.
Așa că eu, ca tânăr, m-am lăsat influențată. Haideți astăzi, de ziua drepturilor omului, să luptăm pentru niște oameni jefuiți de cele mai de bază drepturi, anume doi copii din Finlanda care au fost luați cu forța de lângă mama lor, în urma unui denunț fals al unui tată abuziv. Este vorba de cazul doctoriței românce Camelia Smicală care, de peste patru ani, trăiește într-un iad, uitată de România, uitată, se pare, de întreaga lume. Și se luptă cu morile de vânt, în speranța de a-și aduce acasă copiii. Copii cu cetățenie română care ar fi avut tot dreptul să se joace și să se bucure de copilărie, dar au fost aruncați într-o lume rece, plină de cruzime.
Copii chinuiți, obligați să trăiască în condiții inumane, printre străini, mereu cu teamă de ziua de mâine și de ce orori le-ar mai putea aduce.
Mai multe despre cazul doamnei Smicală puteți citi aici, într-un articol publicat tot de noi acum mai puțin de o lună, și chiar vă încurajez să o faceți. Ziua drepturilor omului ar trebui să fie în fiecare zi, nu doar o dată pe an, iar ea ar trebui să ne amintească să ne ridicăm și să luptăm atunci când drepturile unui alt om sunt încălcate, pentru că și ale noastre ar putea avea aceeași soartă cât de curând.
Haideți în acest an, să luptăm pentru ce contează cu adevărat și să ne facem vocea auzită. Altfel, Declarația Drepturilor Omului devine doar o bucată de hârtie bună de șters pe jos.
Discussion about this post