„Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”
Propagandiștii liberal-progresiști jubilează de două zile pentru că a curs sânge din nou în Piața Universității. Gelu Voican-Voiculescu este un personaj antipatic, însă gornacii puterii sunt fericiți că omul și-a luat o bâtă în cap, pentru că e un comunist nenorocit, un emanat al Revoluției, și, oroarea-ororilor, apropiat al lui Ion Iliescu.
Lovitura și-a încasat-o pe persoană fizică, însă fericirea postacilor puterii este dată de faptul că personajul este un dușman de clasă, vestita ‘ciumă roșie’. La fel de fericiți ar fi fost astăzi dacă în locul lui Voican era Ion Iliescu, M**e Dragnea, M**e Ponta sau analfabeta Viorica Dăncilă. Mă rog, Dăncilă e femeie, poate o bâtă în cap era prea mult, dar măcar un scuipat zdravăn între ochi tot ar merita. Important e s-o încaseze unul de-ai lor… pentru că asta e România normală, unde cei care au vederi diferite nu au ce căuta.
Poate e doar o coincidență faptul că în săptămâna care a trecut armata #rezist a luat foc auzind că un institut obscur condus de același Gelu Voican avea de gând să organizeze un concert dedicat Revoluției. „Cum, nenorocitul ală îndrăznește să apară în public?” s-a revoltat lumea rezistoidă.
Linșaj mediatic, urmat câteva zile mai târziu de o lovitură în cap. Ciudat, nu?
Citatul din deschidere îi aparține lui Martin Niemöller, un pastor german cunoscut pentru vederile antifasciste. Și au venit într-adevăr și după el și l-au trimis în lagăr.
Indiferent de părerea pe care o avem fiecare dintre noi despre oameni ca Voican este esențial să înțelegem că la halul în care este întreținută ura în societatea românească s-ar putea să vină și după noi. Dacă nu-l susții pe Iohannis și n-ai votat cu cine trebuia, tot ciuma roșie se cheamă că ești.
Cum se întreține ura în România am văzut în campania electorală. Am văzut-o chiar și azi la manifestarea de la Ateneu unde ditamai președintele clama indignat ”Vrem adevărul despre Revoluție!” Care „vrem”, domnu Iohannis!? Eu sunt un cetățean oarecare, n-am ce adevăr să-ți dau. Matale ai stat cinci ani la Cotroceni, puteai să ieși în fiecare zi să ceri adevărul. După cum și prea-securistul Băsescu a avut zece ani în care să pună presiune pe justiție să aflăm adevărul, dar dânsul era mai ocupat să-și bage dușmanii după gratii.
Cea mai sinistră și mai deșănțată luare de poziție în cazul Voican a avut-o azi bătrânelul #rezist Mihail Șora, foarte fericit și el că alt bătrân a luat bătaie în stradă, dacă nu merge justiția cum trebuie e normal să-și facă lumea dreptate cu parul, a argumentat filosoful. Deșănțat mi se pare cel mai potrivit termen căci bătrânul-vedetă al protestelor din Piața Victoriei a fost și el demascat drept un „comunist nenorocit”, care și-a petrecut tinerețile în biroul Anei Pauker, în timp ce floarea studențimii române murea în temnițe. Atâta doar că dl.Șora a schimbat macazul la timp și e de-al lor.
Pericolul care pândește România „democrată” a fost excelent evidențiat de europarlamentarul Carmen Avram într-o luare de poziție la Bruxelles, pe tema Revoluției din 1989.
”O formă de dictatură începe să se construiască încă de atunci când descoperi că nu-ți mai poți afirma opțiunea politică fără a fi agresat verbal și izolat inclusiv de cercul de prieteni sau de familie sau când țara ta se împarte ideologic în două tabere dispuse să se sfâșie între ele până când nu mai rămâne decât una”.
Vorbe la care ar fi bine să luăm aminte acum, până nu e prea târziu. Până nu vor veni și după noi…
Discussion about this post