Platforma fostei uzine Aro din Câmpulung-Muscel este un uriaș pericol pentru sănătatea populației din zonă și nu numai, terenul fiind folosit drept depozit de deșeuri toxice, scrie avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de socializare.
Cunoscutul avocat, care în urmă cu 15 ani a reprezentat în instanță sindicatul fostei companii Aro face o trecere în revistă a modului în care a fost „privatizată” uzina, care a ajuns apoi depozit de deșeuri industriale.
„Platforma, deși este un deșert de beton în acest moment, a fost transformată în parc industrial, cu intenția de a obține scutiri de taxe și impozite pentru toate activitățile derulate acolo (două puncte de lucru unde niște srl-uri turcești produc niscaiva cabluri electrice, plus un minunat depozit de desșuri și reziduuri industriale).
În anul 2013, pe platforma a izbucnit, în condiții cam ciudate, un incendiu fix la depozitul de deșeuri si reziduuri industriale. Pompierii nu au fost lăsați să intre să stingă focul, timp de mai mult de 2 ore. Deși au fost consecințe grave asupra mediului și asupra populației locale (care a protestat, oarecum), batista pusa pe țambal a fost foarte, foarte groasă.”
Nimeni nu a plătit pentru acest dezastru ecologic, iar afacerile de la Câmpulung continuă și azi, scrie avocatul Piperea.
„Mari corporații de ciment fac un comerț bine înfipt în România, bazat pe „principiul” profitului cu orice preț, cu deșeuri și reziduuri industriale. La Aro se depozitează și acum, alături de resturile chimice și chiar radioactive ale fostelor uzine, alte și alte reziduuri și deșeuri industriale. Mai mult chiar, se pare că aceste corporații de ciment preiau spre ardere astfel de deșeuri și reziduuri, profitând de faptul că dețin filtre de mare performanță și scumpe (filtre care funcționează ziua și sunt oprite noaptea, motiv pentru care, chiar și în București, rapoartele privind gradul de poluare sunt pe „verde” ziua și pe „roșu” noaptea). Mai mult chiar, aceste corporații de ciment sunt principalii sponsori ai ONG-urilor care se „ocupă” cu lupta contra poluării, facând rapoarte periodice privitoare la gradul de poluare. În Câmpulung, aceste rapoarte sunt date în „concesiunea” unui ONG care, cică, salvează Muscelul (e plină lumea de salvatori …), pe banii unei corporații de ciment, ONG-ul fiind compus aproape integral din patroni de IMM-uri care, ce să vezi, a naibii potriveală, fac afaceri cu corporația de ciment.”
Cazul Câmpulung nu este unic. La fel se întâmplă și pe platforma petrolieră de la Ploiești, unde sunt munți de reziduuri, cianuri, plumb sau materiale radioactive, care se scurg în pânza de apă freatică, ceea ce expune populația de pe o arie largă la tot felul de boli grave, inclusiv cancer.
„Există doi-trei procurori care au încercat să facă anchete în acest domeniu criminal. S-au oprit, din doua motive – profitul obținut din comerțul cu acest minereu cancerigen de aur și platină (mă refer la deșeurile și reziduurile industriale) este prea tentant pentru a nu fi protejat cu orice preț de sistemul dual servicii secrete – sistem judiciar penal și, culmea sarcasmului; doi, nu există specializare în cercetarea și pedepsirea acestor infracțiuni.”
