Marea Unire a fost clipa în care s-a născut România modernă, cea care va fi modelul de prosperitate pentru noi, între cele două mari războaie mondiale. Nu există, în istoria noastră, mai mare izbândă și izbăvire. Și pentru asta ar trebui să mulțumim veșnic și politicienilor care au făcut posibilă împlinirea acestui mare deziderat al românilor de pretutindeni. Prea repede, însă, ei au fost trecuți în uitare, deși gesturile lor, viața lor, lupta pe care au dus-o, ar trebui reamintite românilor zi de zi. Aceștia sunt printre cei mai de vază eroi de-ai noștri, bineînțeles, alături de Regele Ferdinand și Regina Maria.
Printre politicienii care au făcut posibilă Marea Unire, nu numai prin lupta lor neîncetată, ci, deseori, punând la bătaie, direct, averile lor, sunt amintiți Iuliu Maniu, Ioan Suciu, Aurel Vlad, literatul Vasile Goldiş, medicul Alexandru Vaida Voevod, finanţistul Teodor Mihali, George Pop de Băseşti, Pantelimon “Pan” Halippa, Iosif Jumanca, Ion Mihalache, Ilie Lazar, Camil Demetrescu, Niculescu-Buzesti, N. Carandino sau episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Aceștia mai au ceva în comun: au fost aruncați în temnițele bolșevice unde mulți au murit. Acolo ar fi ajuns și patriarhul Miron Cristea, dacă nu ar fi murit în 1939.
Dar chinul lor a început mai devreme. Ca o imagine particulară a acelor ceasuri, vă jur că, înaintea celui de al doilea război mondial, presa noastră semăna lacrimă cu cea de azi. Și atunci, ca și acum, fără să țină cont de sacrificiul și rolul istoric jucat de aceaștia și de clasa politică în general, ziariștii scriau neîncetat despre corupții din Parlament, deputații și senatorii afaceriști, dejucau mișmașuri inexistente, le găseau amante și celor mai bătrâni. Nu e nici o diferență față de presa de azi care, plătită sau nu, execută același demers mizerabil: împroșcarea clasei politice cu noroi, macularea tuturor vectorilor politici românești, aruncarea în derizoriu a acțiunilor și deciziilor politice. Câinele de pază al democrației era și atunci, și acum, asmuțit mai cu seamă asupra figurilor emblematice ale politicii românești.
Nu scriu aceste rânduri doar pentru a arăta cât de ticălos au fost tratați politicienii români care au înfăptuit Marea Unire, cât, mai cu seamă, să atrag atenția asupra unui flagel care se repetă aproape identic și în zilele noastre. Veți vedea, adevărații torționari ai fruntașilor politicii românești nu sunt cei care au manevrat bâta și ranga, ci cei care i-au osândit, adică procurorii și judecătorii, culmea!, tot români. Sânge din sângele Neamului Românesc.
Deci, presa vremii toca mărunt politicienii. Colac peste pupăză, ambițiile dictatoriale ale lui Carol al II-lea, animate de admirația europeană față de acțiunile lui Mussolini, cad ca un baros peste aceeași clasă politică. Cea mai eroică clasă politică pe care am avut-o vreodată. La 20 februarie 1938, regele României Carol II-lea a semnat decretul de promulgare a unei noi Constituţii a României, care legiferează instaurarea dictaturii regale şi sfârşitul regimului parlamentar. Noua Constituţie a României va fi promulgată la 27 februarie 1938. Constituţia de la 1938 critică regimul de partide şi concentrează puterile politice în mâna regelui, care dobîndeşte prerogative deosebit de mari. Pe 16 decembrie 1938 s-a constituit Frontul Renaşterii Naţionale, „unica organizaţie politică în stat”, orice activitate politică fiind considerată clandestină.
Încă o lovitură dată aceleiași majestuoase clase politice a Marii Uniri.
Câțiva ani mai târziu, bolșevicii puneau mâna pe România instaurând cea mai nefastă perioadă politică a iubitei nostre Țări.
Acum, aceeași eroică clasă politică, care își jucase destinul istoric pentru România Mare și puseseră tot la bătaie, devenise dușmanul numărul unu al regimului bolșevic. Slabi la minte, dar cu dorința de a fi cineva în noua conjunctură istorică, idiotismul util se răspândește ca un virus letal în toată societatea română. Se născuseră obedienții fără simbrie, cea mai perversă formă socială pe care o poate adopta un cetățean.
Cei mai periculoși dintre idioții utili s-au manifestat în rândul procurorilor și a judecătorilor. Magistrații români erau infectați până peste poate. Dovada cea mai grăitoare a acestei supușenii este ilustrată prin grozăviile pe care le-au dus la îndeplinire în folosul bolșevicilor. Și ne reîntoarcem la clasa politică a Marii Uniri. Ce n-a reușit dictatura de butaforie a lui Carol al II-lea, au făcut, cu mare eficiență, procurorii și judecătorii noului sistem. Procurori și judecătorii care studiaseră într-o Românie liberă, într-un sistem democratic, parlamentar, în aerul curat al unei Românii luată în seamă în toată Europa. Școliți în libertate, acești mizerabili au înfăptuit acte de o mârșăvie incredibilă. La comanda bolșevică, au ras de pe suprafața pământului excepționala clasă politică a Marii Unirii. Politician după politician a fost întemnițat cu gândul limpede al unei exterminări rapide, printr-un tratament căruia nici un câine nu i-ar fi putut supraviețui.
Bref, niște magistrați crescuți în democrație au devenit rapid și irevocabil cei mai importanți pioni ai bolșevicilor în planul Justiției. Torționarii perfecți, călăii clasei politice de excepție care generase la 1918 izbânda izbânzilor Nației Române.
La Canal, la Poarta Albă, la Sighet și mai știu eu pe unde, s-au stins românii cei mai importanți ai istoriei noastre moderne, politicieni și intelectuali, striviți de cizma marelui frate de la Răsărit apăsată cu pricepere legislativă de procurorii și judecătorii momentului. Cei mai ticăloși, cei mai vânduți, cei mai utili dintre idioți, sculele perfecte ale asasinării conștiinței naționale. Asasini acoperiți de Codul Penal.
Dar de ce au făcut ce au făcut? Simplu, pentru că bolșevicii știau că această clasă politică, care dăduse totul pentru Neam, nu aveau să lase Țara în mâinile lor, fără luptă. Liberi fiind, deveneau focare de revoltă. Rezervoare ale ideologiei libertății. Puncte de forță care puteau construi politicieni autentici, tineri, activi, oameni de acțiune, intelectuali cu iubire de Țară. Așa ceva nu puteau bolșevicii permite. Dar nici exilarea acestora nu era o soluție. Plecați în lumea liberă, ar fi făcut orice pentru eliberarea României. Ar fi zăcut pe preșurile marilor cancelarii, ar fi înființat guverne în exil, ar fi finanțat mișcări de rezistență politică, și nu numai. Pe scurt: nu ar fi cedat fără luptă, ar fi dorit libertatea Neamului cu prețul vieții lor. Puteau fi exemple de demnitate, de ridicare împotriva opresorului, vectori ai gândirii sănătoase.
De asta trebuiau exterminați.
De asta, procurori și judecători au renunțat la apartenența la Neamul Românesc ca să le fie lor bine. Internaționaliști de carton care au osândit nevinovați la moartea ce mai mizerabilă pe care și-o putea imagina cel mai pervers bolșevic. Adevărații torționari au fost procurorii și judecătorii, magistrații români școliți în libertatea și prosperitatea anilor interbelici!
Îmi pare rău să o spun, dar o știu, deja, cei ce percep corect realitatea. Virusul idioțeniei utile a revenit printre procurorii și judecătorii de astăzi! Au schimbat numai numele stăpânilor. Pe atunci erau bolșevicii, acum noii comanditari sunt neomarxiștii progresiști, noua ciumă mondială!
Metodele folosite sunt aceleași, folosite azi mai mucles, cu batista pe țambal, așa cum se spune. Adică: se fabrică azi dosare la comandă? Păi așa se făcea și sub dictatura ridicolă a lui Carol al II-lea, apoi sub jugul bolșevic. Dă un imbecil o declarație ca să scape de ceva și gata, denunțatul devine penal înainte să fie judecat. De multe ori și după ce e judecat, ca să nu fie indusă opinia publică în eroare. Protocoale cu SRI? Ce e nou? Credeți că serviciile călărite de Carol al II-lea, Siguranța și mai apoi Securitatea bolșevizată nu prestau la dosare? Ba da, și încă cu mare ardoare.
Torționarii procurori și torționarii judecători au revenit în forță.
Din nefericire, acționează tot sub mecanismul idiotismului util. Ca să fie oameni de bază, ca să fie văzuți bine, ca să se țină cont, ulterior, de servilitatea lor. Noii stăpâni, progresiștii internaționaliști au înlocuit bolșevismul oferind ce cere mațul omului. În spate, pârghiile sunt de oțel. Dacă e să nu scape nimeni, atunci nimeni nu va scăpa. Au grijă ei, magistrații torționari.
Justiția e sufocată de acest nou tip de idioți utili. Un zvon, un telefon, ce contează că distrugi definitiv viața unui politician de excepție. Dacă e patriot, n-are nici o șansă. Ca să fii de valoare e musai să n-ai Neam și Țară, să fii gata să repudiezi România, să cerșești globalizarea unificatoare, tâmpirea în masă. Uită de Dumnezeu, de Biblie, de tradiții, de felul în care trăiesc și speră de veacuri românii. Altfel, undeva acolo se va coace un dosar pe care un procuror torționar îl va înainta unui judecător torționar care va hotărâ să fii ”reeducat” pe viață. Altfel, cum ar avea progresiștii România la cheremul lor? N-au nevoie de opoziție, de oameni curajoși, de politicieni patrioți. Instaurarea puterii poporului global nu permite dizidență.
Au creat Patul lui Procust al tuturor Neamurilor și magistrații torționari ne vor înghesui pe toți în el.
Ca să le fie lor bine, și României rău!
Toţi pentru Țară! Nici Unul pentru Sine!
Suntem români şi punctum!
Sus Patria!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Ninel PEIA
sursa: PEIA NINEL
