Evangheliile prezintă câteva evenimente notabile care au avut loc de fapt în ziua biblică a Lunii Mari.
Unele dintre cele mai notabile și ușor de recunoscut evenimente au fost miracolul smochinului blestemat (Matei 21:18-22, Marcu 11:20-26), întrebarea pusă de către preții Templului privind autoritatea lui Iisus (Matei 21: 23-27), răsturnarea meselor negustorilor din Templu (Marcu 11:15-19) și diverse parabole în funcție de care Evanghelia este citită.
Ce a făcut Iisus Hristos în această zi
Soarele răsărise înainte de ora șase jumate, în Betania, sătucul de pe valea sud-estică a Muntelui Măslinilor, la est de Ierusalim, și nu departe, (la cincisprezece stadii), de marele oraș.
Era luni dimineață, 30 martie, anul 33 d.Hr.
Iisus din Nazaret stătea în casa modestă a prietenilor Săi, Marta, (a cărei ospitalitate exagerată a fost mustrată cu blândețe), Maria (care turnase mirul pe capul Lui Iisus) și Lazăr (care fusese înviat din morți de către Mântuitor).
Chiar înainte cu o zi, prima din ultima săptămână a vieții Sale lumești, Iisus Își făcuse intrarea triumfală în Orașul Sfânt, călărind un măgăruș, peste covorul alcătuit din haine și frunze de palmier, ovaționat de către ucenicii săi și de pelerinii galileeni, precum un rege mesianic.
Această zi de luni urma însă, să fie cu mult diferită de duminică.
Iisus cunoștea inima omului și nu Se încredea în ea, (Ioan 2:24-25).
El știa că aclamațiile ucenicilor și ale mulțimii sunt clădite pe portetul unui Mesia, din imaginația acestora.
În ciuda numeroaselor Sale eforturi de a-i învăța Adevarata Cale, nu le putea dârâma din temelii așteptările greșite pentru că oamenii erau însuflețiți de gândul că El era un erou național, capabil să îi alunge pe romanii demni de dispreț, odată pentru totdeauna și nu puteau concepe ca adevărata victorie se cucerește prin credință, umilință, jertfă și nu prin violență și mânie.
Judecata începe de acasă
După ce Iisus și cei 12 ucenici s-au trezit, în acea dimineață, s-au adunat la locul de întâlnire din Betania, pentru a face drum întors la Ierusalim.
Iisus avea de gând să înlăture neînțelegerile cu privire la persoana Sa cine era de fapt El și ce avea de făcut pe acest pământ.
Nu urma să fie o zi de luni cenușie, lipsită de evenimente. Iisus Își dorea să le arate evreilor că judecata începea de acasă, adică din Israel.
În vreme ce mergeau cu toții, pe pământul stâncos de pe Muntele Măslinilor, Lui Iisus I S-a făcut foame și a zărit un smochin lângă drum. De departe, pomul păruse să fi fost îmbelșugat în fructe, dar atunci când S-a apropiat de el, a observat că era sterp, purtând în crengi nimic altceva decât frunze.
Ucenicii nu se așteaptau la ceea ce urma să facă Iisus: El blestemă smochinul să nu mai poarte în veci fructe (Matei 21:18-19, Marcu 11:12-14).
Dacă discipolii și-ar fi dat seama ce se ascundea în fața acelei pilde și ar fi distins latura spirituala a acesteia, si-ar fi amintit că în Vechiul Testament, Israel era adeseori asociat cu un smochin, (Ieremia 8:13, Osea 9:10, Ioel 1:7).
Judecata trebuia să inceapă de acasă!
Gonirea vânzatorilor din Templu
El a continuat să meargă, ucenicii find, în mod sigur, frământați de comportamentul neașteptat al Lui Iisus. Acesta era începutul,doar.
Atunci când Iisus a intrat, mai târziu, în Templul lui Dumnezeu, era înconjurat de evrei pioși, aflați în pelerinaj la Ierusalim, pentru sărbătoarea Paștelui. Aceștia nu numai că trebuiau să plătească o taxă a templului, (un sekel tirian), ci erau obligați să cumpere și un animal neprihănit pentru sacrificiu. Atunci când Iisus i-a zărit pe schimbătorii de bani și pe neguțătorii din templu, a fost străbătut de o sfântă mânie: acei oameni transformaseră casa de rugăciune a Tatălui, (Isaia 56:7), într-o peșteră de tâlhari, gata să se repeadă asupra sărmanilor pelerini și să strâmbe adevărata credință, (Ieremia 7:11).
Iisus a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele negustorilor de porumbei și i-a aruncat afară din templu, atât pe neguțători cât și pe cumpărători, nelăsând să intre pe nimeni care era pus pe negustorit.
Din perspectiva marilor preoți, a scribilor și a liderilor evrei, una era ca acel învatator din Nazaret să Își împărtașească poveștile și învățăturile, să își aclameze titlul de Fiu al Domnului și să facă minuni alaturi de ucenicii săi, și alta era să se ocupe de toate aceste lucruri chiar în inima Orașului Sfânt.
Căci El intrase pe porțile Ierusalimului asemeni unui nou David sau Solomon si acum îndraznea să afirme că templul Îi aparținea Lui și Tatălui Său?
Avea neobrăzarea să declare că societatea evreiască era mai curând aplecată către păcat decât spre credință? Și cum Se încumeta să spună, în gura mare, că autoritațile evreiești ignorau autentica sfințenie și pietate?
Fără cale de întoarcere
Din acest punct, nu mai exista cale de întoarcere, iar Iisus nu avea de gând sa dea înapoi de la misiunea Sa. De fapt, nu a făcut decât să-și grăbeasca condamnarea la moarte.
Se apropia amiaza. Soarele trebuia să apună pe la șapte seara, marcând începerea unei noi zile, potrivit calendarului ebraic. Iisus și ucenicii Săi s-au întors în Betania.
Mâine, Martea Mare, urma să fie o altă zi de neuitat, de dat peste cap lucruri ce păreau adânc statornicite, Iisus continuându-Și planul divin ce avea sa-L aducă la răstignire.
Tradiții și obiceiuri
În biserici se vor oficia în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioșii îl amintesc pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte și Înviere. Fiecare zi are o semnificație aparte, în care enoriașii rememorează evenimentele din ultimele zile din viața pământească a Mântuitorului, înainte de Înviere.
În Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paști. Se scoate totul afară, se aerisește fiecare cameră, ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul. „Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”
Cea dintâi zi din Săptămâna Patimilor ori Săptămâna Mare, numită în popor „Spolocanie” și „Spălăcanie,” era dedicată, potrivit tradiției românești, spălarii vaselor, ușilor, cheilor și mobilierului, astfel încât acestea sa nu fie întinate de mâncarea de dulce.
Se frecau toate lucrurile vârtos, cu leșie, pentru a fi cât mai curate în vederea ultimei săptămâni de post.
Mai ales în Moldova, acest obicei era respectat cu sfințenie, având în vedere că riscai să-ți pierzi sufletul dacă mâncai dintr-un vas sau gustai cu o lingură „pătată” de frupt.
În unele locuri, erau curățate până și vetrele, întrucât și acestea cădeau sub bănuiala de a fi „înfruptate,” adică pângărite de mâncarea de dulce. Sătenii obșsnuiau să bea din greu în această zi, pentru a-și curăți stomacul și gura, dar și pentru a se face cânepa frumoasă, subțire și înaltă.
Ziua de Spălăcanie era respectată fiindcă asigura protecție față de lupi, alte dihănii, dar și pentru sugei- boala aceea a unghiilor- panarițiu.
Discussion about this post