Am ajuns la următoarea concluzie urmărind o discuție între doi cunoscuți. Unul dintre ei, om deștept și cu foarte multă carte, se declara pro-Iohannis. Lăuda decizia acestuia de a interzice oamenilor mersul la biserică pentru a lua Sfintele Paști. Interlocutorul său, însă, nu era de-acord, spunând „Omule, cu ce sunt oamenii mai în pericol dacă merg să stea la coadă la biserică decât dacă ar merge la Mega? Chiar crezi că oamenii ăștia nu sunt conștienți că trebuie să se protejeze, așa cum ar face-o și dacă ar ieși la piață?”. Vechiul argument, căruia nici măcar în ziua de astăzi nu i s-a răspuns concret.
Însă susținătorul domnului președinte nu părea să vadă lucrurile la fel și i-a dat prietenului său un răspuns care m-a lăsat mască. Îi spune „Unii da, dar cei mai mulți nu”.
Auzind astfel de cuvinte, n-am putut să nu mă întreb cum ajungi la o astfel de concluzie? Prin simplul fapt că sunt creștini? Că își pun încrederea și adresează rugăciuni într-o entitate în care tu personal nu crezi? Asta brusc îi face niște idioți care nu înțeleg niște lucruri de bază? Sincer acum și fără să jignim pe nimeni, cât de tălâmb ar trebui să fii ca să nu înțelegi, după ce vuiesc ziarele, televizoarele și rețelele de socializare de o lună încoace, că există un virus și că el poate fi periculos dacă nu iei niște măsuri simple de precauție?
În țara noastră, există foarte multă ură față de creștini, am băgat de seamă. O ură bine înfiptă în rândul celor mai tineri, sub 50 de ani majoritatea. O ură virulentă și acidă. Nu mă credeți? Urmăriți orice USR-ist vorbind despre credincioși. Și acum îmi vine rău când mi-l amintesc pe tânărul Caramitru făcând spume la gură, urlând să se închidă bisericile. Biserici care pe el nu îl deranjau, dar în fine.
Uitați, asta e problema cu ateismul. În societatea asta lipsită de Dumnezeu, am uitat învățăturile Sale cele mai de bază, anume iubește-ți aproapele. Nu toți ateii sunt așa. Ba din contră, sunt mulți oameni foarte buni și înțelegători. Oameni care pricep că e dreptul lor să creadă în ce vor ei (sau să nu creadă), dar că regula asta se aplică și celorlalți. Și faptul că unii cred în Dumnezeu nu ar trebui să constituie un handicap în ochii nimănui.
Eu încă vreau să știu – care e diferența între a sta la coadă la Lidl și a sta la poarta bisericii? Este vorba de un lucru necesar, vor spune unii, pe când biserica nu e necesară. Poate pentru voi. Poate că în aceste vremuri de grea încercare, biserica e mai necesară ca oricând.
Și de unde presupunerea asta că doar pentru că oamenii au credință, înseamnă că sunt prea idioți să înțeleagă niște măsuri de bază? Cine v-a făcut pe voi, generație de atei intelectuali? Nu tot niște părinți și niște bunici cu frica (și mai ales dragostea) lui Dumnezeu în suflet?
Personal, nu am avut niciodată o relație ușoară cu credința sau cu biserica, însă asta nu m-a oprit niciodată să susțin drepturile credincioșilor sau să apreciez când un om credincios sau un preot are dreptate.
Discussion about this post