Din vremea Chinei antice, trecând prin închipuirile lui Leonardo da Vinci, cel mai mare vis al omului a fost să învingă gravitația, să cunoască cerul. Mulți ne-am dorit să avem aripi sau chiar să fim păsări. Încercările reușite și cele mai puțin reușite efectuate de-a lungul anilor dovedesc această dorință a omului. Astfel s-a născut și parapanta.
Primul campionat de parapantă a avut loc la Verbier (Elveția), în 1987. Această reuniune a avut mai mult un caracter demonstrativ, dorind să facă cunoscută disciplina. Aripile erau destul de limitate ca perfomanță, astfel că aprecierile deltaplaniștilor și parașutiștii au rămas sub nivelul așteptărilor; cu toate că parapanta era mult mai ușoară și mai mică în dimensiuni față de deltaplan, totuși viteza de zbor și finețea erau mult mai slabe. Iar parașutiștii erau atrași de plăcerea căderii în gol, nu de plutire.
Dar au apărut alpiniștii și oamenii de munte, care au fost atrași de „avioanele” împachetate în rucsaci. Ei au răspândit acest sport, care a câștigat tot mai mulți adepți. Tentația pentru a cumpăra o aripă și a merge la zbor există. Întotdeauna au fost și vor fi oameni care încearcă singuri să învețe să zboare. Unii vor reuși, ajungând buni parapantiști, însă din nefericire alții ajung infirmi pentru toată viața, nemaiputând zbura decât în vis. Când înveți să faci surf și cazi în apă de 10 ori nu vei fi decât ud, pe când la parantă și cea mai mică cădere poate fi fatală.
În România poți întâlni parapantiști mai peste tot, pe crestele munților, pe vârfurile dealurilor și chiar pe malul mării, pe faleza de la Costinești. Tu, care simți dorința să zbori și nu ai reușit încă, apropie-te de ei și vei descoperi că ești primit într-o familie din ce în ce mai mare. Acești oameni deosebiți te vor ajuta și învăța să zbori. Tot ei te vor ajuta la procurarea echipamentului necesar. Deci… zburați.
Discussion about this post