Ca mulţi alţi români, Vasile Stan, originar din Tarna Mare (jud. Satu Mare), a plecat în Germania pentru a face o muncă pe care mulţi germani nu o doresc: să culeagă castraveţi. I s-a spus că se câştigă bine, în acest caz „bine” însemnând şase euro pe oră.
Cotidianul german Süddeutsche Zeitung dezvăluie condiţiile în care muncitorul român a lucrat la ferma germană şi condiţiile în care acesta a părăsit ferma, după multe privaţiuni şi cu ajutor din partea unor consultanţi. Patronii nemţi i-au luat paşaportul, fără să i se spună măcar de ce. Nu îşi mai dorea decât să îşi primească banii pentru munca depusă. Dar angajatorul lui a fost greu de găsit şi cu mare dificultate a acceptat să îl plătească şi să îl lase să se întoarcă în ţară.
La sfârşitul lunii iunie, Vasile Stan a fost dus cu o maşină la o fermă de legume din localitatea Mamming, în Bavaria Inferioară. Oamenii care lucrează acolo fac o muncă istovitoare. Stând întinşi pe burtă unul lângă altul, cu capul în jos, muncitorii culeg legumele pe măsură ce maşina de sortat trece pe deasupra răsadurilor de castraveţi. La aceste condiţii s-a adăugat şi riscul contaminării cu noul virus.
După mai puţin de o lună, jumătate dintre cei 500 de muncitori s-au infectat cu noul coronavirus – şi aceştia i-au infectat probabil şi pe lucrătorii sezonieri de la o fabrică de conserve din apropiere. Districtul Dingolfing-Landau, în cadrul căruia este situată ferma, este singura zonă din Germania care pe harta Institutului Robert Koch este reprezentată cu roşu.
Vasile Stan s-a îmbolnăvit şi el, dar a scăpat de virus. Este sigur însă că epidemia ar fi putut fi oprită dacă proprietarul fermei ar fi respectat regulile de igienă şi de distanţare fizică: dacă muncitorii nu ar fi fost duşi pe câmp în autobuze supraaglomerate, dacă nu ar fi stat foarte aproape unii de alţii pe aripile maşinii de recoltat castraveţi şi dacă, în final, bolnavii nu ar fi fost separaţi prea târziu de cei sănătoşi.
„Am fost trataţi mai rău decât animalele”, spune Stan.
Focarul din Mamming nu este singular. În aprilie, Nicolae Bahan, unul dintre muncitorii sezonieri aduşi cu avioanele în Germania pentru a ajuta la culegerea sparanghelului, a murit din cauza unei infecţii cu coronavirus în localitatea Bad Krozingen din landul Baden-Württemberg.
În iunie, 95 de muncitori sezonieri de la o fermă de sparanghel din Inchenhofen (districtul Aichach-Friedberg), dintre care majoritatea erau români, au fost testaţi pozitiv cu noul virus.
„Deficienţe există de ani de zile, dar virusul scoate acum totul la suprafaţă”, a declarat Sevghin Mayr, care lucrează pentru firma de consultanţă „Faire Mobilität”, un proiect al Confederaţiei Sindicale Germane.
Sevghin Mayr s-a născut în România şi a ajuns în Germania în 1996, unde a lucrat ca asistentă medicală în München, iar ulterior a studiat comunicare interculturală. În ultimii patru ani ea i-a ajutat pe muncitorii sezonieri să-şi cunoască şi să-şi ceară drepturile.
Toţi muncitorii aşteptau răspuns la mai multe întrebări: Când îşi vor primi banii? Când îşi vor primi paşapoartele? Cum vor putea ajunge acasă? Mayr, consultantul, nu are răspunsuri, dar şi-a notat perioada de timp în care au lucrat muncitorii – un lucru deloc uşor deoarece unii au foi de pontaj, adică un scris indescifrabil pe o hârtie mototolită. Unii nu ştiu să citească şi nu ştiu să scrie. „Sunt oameni simpli, aflaţi într-o ţară în care nu cunosc nici limba, nici situaţia lor juridică”, spune Mayr.
Vasile Stan, de exemplu, nu ştia nici măcar că în Germania există un salariu minim, de 9,35 € brut pe oră. Şi-a lăsat acasă, în România, fiul şi fiica, sperând să le ofere condiţii mai bune de viaţă, iar acum este blocat în Bavaria Inferioară, fără acte şi fără bani. Despre proprietarul fermei declară că a fost agresiv şi că nu le-a dat nici măcar apă în zilele fierbinţi, de vară, când au solicitat acest lucru. Iar în locul paşapoartelor lor, le-a dat muncitorilor cartele pe care sunt trecute numele lor, un cod de bare şi un număr. El este muncitorul cu numărul 505.
În momentul efectuării reportajului, în faţa fermei de legume din Mamming se aflau şi trei echipaje de poliţie. O măsură de precauţie. Explicaţia dată de comisarul de poliţie a fost că starea de spirit în rândul lucrătorilor a fost tensionată şi uneori chiar violentă. Şi-a făcut apariţia şi proprietarul fermei, cu o statură gigantică şi voce tunătoare, care, adresându-se doamnei Mayr şi colegului ei, le-a strigat: „Instigatorilor! Dacă nu dispăreţi imediat, astăzi nu o să primească nimeni bani”.
Când au încercat să vorbească cu conducerea fermei despre focarul de infecţie cu coronavirus şi despre ceea ce spun muncitorii despre acest subiect, soţia patronului a spus la telefon că nu vor să vorbească despre asta. Firma nu a dat niciun răspuns nici la cererea scrisă pe care le-a adresat-o cotidianul.
Nu doar lucrătorii sezonieri se plâng de condiţiile de la fermă. Şi reprezentanţii biroului districtual din Dingolfing-Landau şi-au manifestat nemulţumirea: conceptul de igienă al firmei „nu a funcţionat”, se spune în răspunsul acestora, grupurile erau prea mari şi cerinţa privind distanţarea „nu a fost îndeplinită” cum se cuvenea. Angajaţii biroului districtual au fost daţi afară din curtea firmei. Mai mult decât atât, proprietarul a dorit iniţial să-i împiedice pe muncitori să se întoarcă acasă, în România sau în Ungaria – dar şi ca aceştia să ia legătura cu consulatele ţărilor lor.
Majoritatea muncitorilor au plecat între timp acasă. Statul german le-a plătit 120 de euro, ca subvenţie la cheltuielile de călătorie. Fermei de legume i s-a interzis să găzduiască noi lucrători sezonieri, până la noi dispoziţii. Conducerea statului a mai decis că în viitor, fiecare culegător care lucrează în Bavaria va trebui să prezinte un test coronavirus negativ la începutul perioadei de lucru.
Sevghin Mayr a denunţat firma, printre acuzaţii numărându-se creanţele salariale neachitate şi paşapoartele reţinute. „Este îngrozitor cum sunt trataţi aceşti oameni”, a spus aceasta. Şi a completat: „Mai întâi sunt aduşi în timpul pandemiei, cu risc mare. Şi apoi sunt trataţi în acest fel”. Un astfel de caz, afirmă ea, este foarte rar: mulţi muncitori o caută pentru a-i spune că nu au primit bani suficienţi. Mayr a notat numele şi orele de lucru a 51 de muncitori. Dar are îndoieli că acest lucru va avea prea mare relevanţă în instanţă.
A doua zi după ce şi-a primit în final banii – doar 725 de euro, pentru aproape patru săptămâni de muncă, Vasile Stan s-a întors acasă. „Mă simt ca şi cum m-am născut a doua oară”, a spus el într-un interviu. În seara zilei anterioare, proprietarul i-a spus că şi-a încălcat contractul de muncă pentru că a luat legătura cu firma de consultanţă „Faire Mobilität”. Atunci acesta l-a şi îmbrâncit, Stan mărturisind că în acel moment i-a fost frică. „Vreau doar banii mei, pentru care am lucrat”, i-a spus el.
Până de curând, Vasile Stan a crezut că Germania e o ţară în care se procedează corect. Acum nu vrea să se mai întoarcă acolo.
Discussion about this post