Sunt, mai mult sau mai puţin, un trădător. Ca toţi militarii care juraseră credinţă comandantului suprem, dar în decembriada anticeauşistă ticluită etranjer şi săvârşită autohton, am muşcat din momeala „armata e cu noi” şi am trecut cu arme şi bagaje de partea revoluţiei, dovedite lovituţie sau revoltuţie, cu emanaţi vânduţi şi-nscăunaţi trădători, dintre care unii (conduşi de un picior în ghips) l-au şi executat pe şeful statului identificat (de democraţii lumii) drept dictator. Aceiaşi democraţi care (înainte de Watergate-ul necurat veniseră de peste Atlantic la Bucureşti şi-l lăudaseră ori îl primiseră, în calitate de cap recordman de longevitate, şi-l plimbaseră cu caleaşca regală acordându-i cele mai înalte distincţii britanice) obişnuiţi cu lauda de suprafaţă (ca alde Roosevelt sau Churchill) şi aruncarea, apoi, în mâna inamicului (Stalin, bunăoară) că aşa a fost (blestemat) neamul ăsta din Carpaţi care a inventat superlativul absolut al milosteniei zicându-şi „prost de bun”.
Armata, cu atât mai mult, participantă la scrierea cu sânge a istoriei naţionale: şi când a trebuit – vezi traseul de după întoarcerea armelor şi lupta cot la cot cu forţele antifasciste, pentru eliberarea şi a teritoriilor ungare şi ceho-slovace – şi când a primit ordin de la liderii autohtoni sau, ca azi, de la liderii liderilor autohtoni să plătească cu viaţa importul de democraţie sosit împreună cu chemaţii, aşteptaţii şi veniţii noii eliberări de eliberatorii spoliatori dinainte.
Zic armata, cu toate că la noi, „marea mută” a dispărut, Marele Mut desăvârşind opera de disoluţie a statului (îl citez: eşuat), iar serviciul militar unde se căleau şi deveneau bărbaţi adolescenţii neamului s-a desfiinţat astfel că acei adolescenţi sunt democraţii narcoticelor şi sexului eligibil, în ignoranţă totală a valorilor naţionale înlocuite cu cele euro-atlantice. Ignoranţă şi blasfemie extinsă şi asupra corpului, astfel că veteranii, rezerviştii, sunt jigniţi în primul rând de cei pe care nu i-am lăsat să moară când strigau în decembriadă şi care acum nu ne lasă să trăim, aşa zicând ca-n prietenia româno-sovietică unde noi, cobeligeranţii cu al patrulea tribut de sânge aport la WW II, ofeream ca despăgubiri de război grâul, iar ei, în schimb, frăţeşte, ne luau şi petrolul.
Când speciale, când nesimţite (deşi se tot demonstrează cu acte, cu fapte, cu exemple, cu paralele şi fluturaşi de pensie) veniturile militarilor au fost satanizate pentru a alimenta ura şi a aţâţa şi mai mult societatea civilă contra acestei structuri statale greu încercate şi prima chemată la bătăliile iernii, la încleştările catastrofice (cutremure, inundaţii, alunecări de teren) trinitatea sistemului (fost) naţional de securitate referindu-se la apărarea teritoriului (devenită tot mai mult a democraţiei!), asigurarea ordinii şi liniştii publică şi menţinerea siguranţei statale, potrivit Constituţiei şi protocoalelor / legilor de apartenenţă euro-atlantică, documente care, uneori, ca-n cazul suveranităţii, independenţei, unităţii, indivizibilităţii, integrităţii preced şi exced pe cele naţionale.
Nu-i mai puţin adevărat că şi ex-militarii activi (ca să evit zisa comandantului suprem în exerciţiu care-i numeşte pe rezervişti foşti militari!) care s-au spurcat la politichie (vorbesc şi autocritic!) au înclinat, în multe dăţi, balanţa echidistanţei, adevărului şi dreptăţii după cum au dictat liderii civili legaţi cu sfori nevăzute de liderii parteneriali. Nici cei rămaşi pe baricadele luptei de tip sindical nu s-au dovedit cum ar trebui să fie militarii de carieră destul de uniţi, solidari, apt combatanţi, disipându-se în zeci de organizaţii cu tot atâţia lideri care, exact principiul comenzii unice îl încalcă, realitatea fiind mănuşă pentru cei ce ştiu şi folosesc principiul divide et impera, dispuşi să sacrifice cine ştie ce Moţoc de dragul ratingului şi democraţiei. Nu e cazul, fiindcă nici la mitinguri şi proteste rezerviştii şi retraşi nu si-au dovedit înzestrarea tactic-operativă decât în fotolii la televizor şi pe reţelele de socializare!
Dar, dincolo de aceste aspecte de „infestare” cu pandemia democraţiei occidentale, se practică, de către putere (legislativă, administrativă, judecătorească şi, chiar cu mai multă efervescenţă şi eficienţă, presa!) un război al nervilor, al loviturilor sub centură, al maculării foştilor gestionari ai violenţei licite, braţul înarmat al ţării, gestionarii stărilor de necesitate, asediu, război.
Apropo de război, umiliţii şi obidiţii de mâine sunt chemaţi să dea dovadă că asumarea din Jurământ (Chiar cu preţul vieţii) nu e vorbă în vânt, iar rezerviştii tracasărilor, tot din cauza ruşilor ca odinioară, sunt chemaţi sub arme. Rachetele şi dronele, sateliţii şi roboţii, obuzele şi aparatele de zbor şi bombardament hypersonice, viruşii şi substanţele toxice de luptă, minţile înfierbântate şi pohtirile extra-teritoriale ne afectează liniştea şi bugetul. Economia trebuie să treacă la producţia de război de uz NATO şi UE (nu se mai spune de apărare) potrivit apartenenţei noastre statale. Bugetul educaţiei, sănătăţii, infrastructurii, mediului, cercetării, culturii, devine de eşalon doi faţă de cel al securităţii şi prevenirii ameninţărilor nucleare al celor pe care i-am cam zgândărit. Noroc că avem de la cine cumpăra (chiar second hand) tehnică, armament, logistică beligenă şi bine că există o strategie coerentă cu un dirijor experimentat.
Prin prisma acestor adevăruri care se acutizează în perniciozitatea lor ar trebui că managerii statului nostru educat şi normal să-i îndrepte pas-cu-pas-ul spre categoria socială al lui „am înţeles” şi „am jurat” care după răbdarea atâtor privaţiuni şi restricţii, acum rabdă nemeritat stigmatizare practicată prin vuvuzele telegenice erijate contra cost în lideri de opinie avizaţi şi augmentată prin încrengături agenturale ca-n luna Crăciunului când s-a ciuruit de către militari, cu ştirea serviciilor de intelligence, un lider căruia i se suise la cap că este buricul pământului.
Cred ca (mai mult sau mai puţin) trădător al acelui lider că e timpul lucidităţii electorale, al resuscitării sentimentului patriotic, al unităţii forţelor suveraniste, al concordiei naţionale, ale euro-atlantismului egalităţii şi reciprocităţii, necum al dictatului de catifea cu ecou sovietic, Kremlinul inespugnabil (ameneniţat cu drona ucigaşă?) mutându-se ici-şa la Bruxelles sau colo-şa la Washington. Personal, ca ostaş de carieră din Jandarmerie şi politician de încercare în Partidul Neamul Romanesc, cred în triumful viziunilor, faptelor împreunătăţii româneşti ce nu vor accepta suflul progresist soroşist neomarxist şi globalist care să destructureze coagulările naţionale tradiţionale.
Gl. bg. (ret.) prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU
Vicepresedinte Fondator Partidul Neamul Romanesc
Discussion about this post