Lumea în care trăim este o realitate contradictorie, cu taine și mistere aflate într-o dinamică accelerată, în care naturalul, firescul și normalul ca existență umană sunt tot mai alterate de subiectivisme, diverse aspecte artificiale și determinări arogante „de dincolo de nori”, imprimând mediului în care trăim o complexitate deosebi
Europa, cu toate formele geopolitice, geoeconomice și geostrategice ale organizării și funcționalității, mai mult ori mai puțin integrate, se află într-o poziție geografică de maxim interes și centrală în sfera deciziilor cele mai înalte ale globalizării, mondializării, securității și dezvoltării, păcii și războiului.
De aceea, o analiză strategică pe spațiul european evidențiază un larg spectru politic, cu suficiente probleme actuale și griji pentru viitor. În acest cadru, sunt cuprinse politicile UE, îngemănate cu ale NATO sau aparținând și celorlalte state de pe continent, care includ uneori adevărate fantasme, cu multe fantome și chiar cu vedenii regionale și naționale.
Acest cadru, doar sumar prezentat, în esența lui se definește destul de bine prin câteva caracteristici economico-politico-militare mai evidente, atent și permanent de urmărit în vederea adoptării unor măsuri de protecție și pentru limitarea efectelor distructive suportate de toate statele europene.
O primă caracteristică evidențiază faptul că se dorește mai mult perpetuarea conflictului ruso-ucrainean, în locul păcii dorite de multe state europene. Se impune eliminarea din politica europeană și euroatlantică a dictonului latin „si vis pacem, para bellum”, folosit ca înțelepciune în cadrul NATO, și înlocuirea cu „si vis non bellum, para pacem”. Este mai ușor și moral să ai grijă de pace.
După cum se prezintă lucrurile cu războiul din Europa, credem că dictonul NATO are mai mult în vedere inducerea în eroare a adversarului prin pregătirea unor stratageme surprinzătoare. Dar, dorința de pace, în ultima vreme, divizează tot mai mult țările europene, ceea ce devine un grav pericol pentru securitatea și cooperarea europeană în ansamblu și nu numai.
Astfel, ajutorul fabulos și îndatoritor oferit de SUA și UE către Ucraina trebuie oprit, acceptat ulterior doar pentru reconstrucție postbelică și realizarea unei securități regionale riguroase. Ca perspectivă, se va putea evita (dar foarte greu) disoluția UE și, mai grav, prăbușirea NATO, ambele sub povara propriilor greșeli, multe dintre ele induse euroatlantic.
O altă caracteristică am identificat-o în haosul european, influențat de acerbele dispute și confruntări din SUA. În Europa, dar mai ales în statele UE, există o stare generală plină de confuzii, cu multă dezordine, care se observă ca o adevărată debandadă în multiple domenii și pe diverse planuri.
În aceste condiții, politicile europene sunt greu de acceptat în integralitatea lor, statele dorind o afirmare suverană mai evidentă, realizând și dezvoltând relații bi/multilaterale omnidirecționale pentru satisfacerea intereselor naționale.
Ca și cum haosul din spațiul european nu ar fi fost de ajuns, la nivelul statelor mai mici, mai ales neintegrate, se instalează tot mai vizibil o stare de panică și nesiguranță. A apărut deja senzația de spaimă și frică de violență, ce poate cuprinde populația, alarmată de îngrijorările legate de calitatea vieții și nivelul de trai în perspectiva imediată. La acestea se adaugă și amenințarea cu războiul mondial (inclusiv nuclear), premeditat de la nivel global, unde instituțiile mondiale fac jocuri necurate în folosul unor interese înalte.
Putem afirma că întregul complex existențial european – natural, economic, social, politic și militar – s-a schimbat și continuă să se schimbe într-un ritm rapid, alături de dezvoltarea științei și tehnologiei, și au făcut posibile apariția unor riscuri și incertitudini pentru posibilitatea adoptării de decizii oportune față de realitățile impuse de globalizare. Așa au apărut numeroase deficiențe ale managementului european și național, bazate pe mai puțină cunoaștere a realității, cu implicații nedezvăluite până acum.
Așadar, gândirea strategică a UE este deficitară și se realizează pe baza unor paradigme impuse, când de fapt apare ca absolut necesară o nouă paradigmă, în concordanță cu realitățile în devenire și viitoare ale Europei în ansamblu. Adesea, s-a optat și au fost impuse cele ale resetării existențiale, în care libertatea și independența noastră sunt puse sub semnul întrebării.
La nivelul UE s-a încercat, și chiar s-a reușit să se impună utilizarea pârghiilor economico-politico-sociale ale paradigmelor globalizării „de sus în jos și de jos și mai în jos”, despre care nu am avut și nu avem suficientă cunoaștere. Totul s-a impus otova, fără a se descifra și fără a ține cont de specificitățile regionale și naționale. Gândirea strategică europeană are un singur sens, cel al intereselor înalte, fiind de fapt bazată pe o logică paradoxală și mai puțin pe una normală, clasică. Ca rezultat, deciziile UE au fost luate și impuse cu riscuri mari, iar aplicarea lor națională în condiții de incertitudine continuă.
Tot o caracteristică, fără îndoială greu de înțeles, apare cu suficientă evidență sub forma tendinței regretabile a unor țări europene de a-și abandona din ce în ce mai mult identitatea națională, fiind invadate de migranți, unde cultura națională este dizolvată, iar istoria patriei estompată.
Este consecința lucrărilor Forumului Economic Mondial, cu Agenda Globalistă, care vede viitorul Europei nivelat, fără delimitări identitare etnico-religioase, fără cultură sau apartenență națională, unde să trăiască populații și comunități fără loialitate față de vatra strămoșească moștenită și astfel mai ușor de controlat. Acceptarea migrației masive de către Occident și extinderea ei și către partea de est și sud-est a Europei este cel mai concludent exemplu distructiv, cu urmări pe care acum le resimțim din plin.
Nu putem să nu luăm în seamă și discrepanța diferențelor de viziune politică privind viitorul UE. Între nucleul țărilor dezvoltate și bogate, pe de o parte, și statele Europei Centrale, pe de altă parte, cu un comportament mereu reținut și chiar obstructiv, tot mai pronunțat (a se vedea Ungaria, Polonia și Austria).
În Europa de sud-est continuă să existe tensiuni interne între comunități și tensiuni externe între state, pe fondul unei dezvoltări precare, ambele generatoare de instabilitate. Toate la un loc pot pune sub semnul întrebării, pentru următorii ani, viitorul Proiectului European bazat pe solidaritate și coerență.
În același timp, țările UE și NATO sunt angajate euroatlantic în utopia distrugerii Rusiei, continuând permanent cu provocări beligerante, ultima fiind confruntarea pentru salvarea Ucrainei. Suntem de părere că Rusia va rămâne un „ultim bastion” în calea resetării existențiale a Europei, altfel vom fi cu toții îngenuncheați.
În analiza noastră s-a acordat importanța cuvenită viitorului economico-politico-militar european. În acest sens, apreciem că trebuie să existe preocupări strategice, deopotrivă pentru acel viitor dorit, dar cu rațiunile de rigoare pentru un viitor necesar și cu toată obiectivitatea pentru un viitor posibil. Ideal ar putea fi realizarea suprapusă a celor trei ipoteze.
Pentru toate acestea sunt necesare instrumente eficiente de analiză a realității europene și euroatlantice în dinamică, pentru un mecanism integrator de funcționare europeană, regională și națională, cu pârghii politice tot mai mult conștientizate, pentru includerea modelată a prezentului în viitorul european, prin reducerea riscurilor și incertitudinilor existențiale, bazată pe politici, strategii, planuri și programe, care să corespundă mai bine cerințelor și exigențelor viitoare de dezvoltare.
Viitorul dorit este o întreagă Europă conectată la evoluțiile din lume, viitorul necesar este așteptat de toate statele europene cu recunoașterea identităților naționale și redobândirea suveranității pentru cooperare liberă, iar viitorul posibil aparține unei Noi Europe, cu propria suveranitate, partenerială pentru acces la multiplele resurse ale SUA, Estului, Orientului și Africii.
Ne asociem vederilor internaționale, care exprimă că trăim într-un mileniu în care au loc toate țările, sub formula unui „viitor cu soartă comună”, ceea ce înseamnă renunțarea la excese ideologice și orientarea către o viață mai bună și mai sigură pentru toți oamenii.
La nivelul UE, o altă gândire sau blocarea gândirii strategice raționale poate crea o situație nefericită pentru toți: „tirania va fi tot mai alături de noi și ne va copleși”, iar adevărul va deveni „taina cea mare a tainelor”.
Față de cele prezentate anterior, deducem cu ușurință că paradigma care domină politica actuală în UE este de cele mai multe ori greu de înțeles, pentru că pârghiile ei lucrative trebuie acceptate necondiționat. Se caută, dar fără prea mult interes, amendamente, corective, adaptări aparent benefice, toate fără a dezvolta încrederea și convingerea că sensul evoluțiilor europene este cel dorit de statele continentului. Nu mai sunt de dorit prototipuri cu concepte dominante, ca funcții de comandă și control ale gândirii și existenței noastre. S-a replicat cu putere și permanență din partea beneficiarilor că „guvernele nu pot face rău propriului popor”.
Reiese, așadar, nevoia unei noi paradigme politice pentru viitorul întregii Europe, în condițiile în care lumea va suporta o reașezare, fie după dorințe și posibilități recunoscute, fie contradictorii și impuse. Este nevoie de o lume a ideilor europene, care să țină cont de necesitățile statelor, de sensibilitățile arealelor geografice și de reperele istoriei acestui continent.
În această realitate europeană, numai parțial și selectiv prezentată mai sus, este necesar să avem în vedere și să ținem cont de România, de poziția sa geografică, care a generat geopolitici diverse și permanente. La aceasta adăugăm locul principal la Marea Neagră, prin arealul carpato-danubiano-pontic, și rolul determinant în Europa de sud-est, fiind apreciată ca „placă turnantă” pentru stabilitatea continentală și, deopotrivă, „piesă mediană de legătură omnidirecțională la mare și fluviu”.
România se află într-o situație care, sufletește, este greu de descris și mai ales de acceptat. Suntem un stat care, sub masca democrației, am devenit un spațiu al neocolonialismului modern, impus „de afară” cu un chip atractiv și de unii dintre noi chiar acceptat. S-a ajuns la această situație prin „grija” partenerilor strategici, care au propovăduit cu noblețe drepturile și libertățile umane extinse, dar, de fapt, acoperind evenimente interne de care nu era nevoie: crize de tot felul, o ocupație militară prin NATO și jafuri economice. Toate acestea au fost înlesnite de lașitatea și complicitatea factorului politic, cu continuitate la toate nivelurile în stat, cenzurându-se și limitându-se României relațiile de dialog și cooperare cu alte state pentru interesele naționale.
În continuare, ne-am propus să exprimăm câteva viziuni despre România actuală și în perspectivă. Concret, dorim să etalăm modul în care noi vedem lucrurile, așa cum (nu) sunt sau ar trebui să fie concepute, prin păreri și unele opinii.
Pe aceste temeiuri, încercăm să prevedem apariția și evoluția unor procese și fenomene pe baza celor cunoscute anterior și percepute în prezent, care să ne ajute la enunțarea unor judecăți pertinente, adică să previzionăm. Recomandăm multă inițiativă, determinare și implicare politică pentru (pre)viziuni în managementul instituțional național, apreciind că utilizarea cu discernământ a curajului stimulează perseverența învingătorului.
Constatăm cu tristețe privarea statului național de suveranitatea constituțională, de puterea de decizie asupra principalelor probleme economico-politico-sociale, fiind diminuată și restricționată prin accederea la putere a unor regimuri politice obediente față de exterior, dezvoltarea economică ce își pierde caracterul național, crearea unei societăți civile racordate instituțiilor globaliste (menținând o permanentă presiune asupra factorilor și elitelor politice, economice și culturale naționale), în ansamblu privând instituțiile naționale de capacitatea și libertatea de decizie și de acțiune.
În același timp, fiind situați în spațiul de interes („homeland security”) al NATO, suntem obligați să ne aliniem cu prezența militară străină pentru a realiza capacitatea statului de a-și proteja interesele în cazul conflictului armat din vecinătate, dar și să creăm capabilități de a putea răspunde noilor provocări prezente în Europa.
După părerea noastră, aducem în dezbatere una dintre cele mai grave probleme pe care România o suportă de ceva vreme (o va suporta și în viitor), și anume păstrarea identității naționale. Aceasta este supusă unor factori distructivi, față de care nu poate fi realizată cu un conținut adecvat Strategia Existențială Națională.
Facem precizarea că pentru țara noastră se pretează cel mai bine un „smart suveranism”, ca „atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului”, cu exprimarea clară a suprematiei instituțiilor naționale în interiorul spațiului dintre frontiere și o reală independență în relațiile internaționale. La toate acestea se adaugă și autoritatea cetățenilor ca suveranitate a poporului.
În ultima vreme, s-au accentuat tot mai vizibil aspectele de pierdere într-o mare măsură a suveranității naționale în fața instituțiilor europene, cu repercusiuni asupra demnității naționale. Impunerea creșterii imigrației către România (din alte țări membre ale UE și de pe alte continente) reprezintă un pericol major, iar dependența economică multinațională face ca dezvoltarea României să fie mai mult expusă crizelor și fluctuațiilor economice globale, cu repercusiuni serioase pentru stabilitatea și identitatea națională. Astfel, simțindu-ne mai puțin producători și mai mult consumatori, ne poate afecta major, îndepărtându-ne de sentimentul de apartenență la propria națiune.
Dar suveranitatea statului nu poate exista fără identitatea națională. Pentru păstrarea identității naționale, este necesar să avem grijă de limba română, să păstrăm uniți neamul, poporul și oamenii României pe baza de exprimare și comunicare spiritual-culturală tradițională continuă. La aceasta se adaugă istoria patriei, cultura națională originală și autentică, tradițiile și obiceiurile populare românești păstrate din generație în generație, religia creștin-ortodoxă, toate împodobite cu simbolurile naționale, care vor forma convingător o referință definitorie pentru o națiune modernă.
Drept repere, cu valoare orientativ-previzionară în plan strategic, pentru ca România să se bucure de un viitor dorit și posibil, vom enumera numai câteva aspecte evidente: controlul amplificării tensiunii sociale generate de dezvoltarea inteligenței artificiale, controlul politic al „nativismului” (tensiunea dintre autohtoni și alogeni), evitarea tensiunii secular-religioase, gestionarea posibilelor contradicții intergeneraționale pe probleme de educație, spiritualitate, muncă, proprietate etc. Este evident că acestea sunt tot mai prezente în societatea modernă, cu afectarea stabilității sistemului politico-economico-social.
Mediul politic intern și extern în care există România se caracterizează, așadar, prin interese contradictorii de putere în relațiile internaționale, impactul tehnologiei asupra ideologiei și religiei, geoeconomia și geopolitica resurselor, dimensiunile culturale și educaționale, desigur și altele, care pot indica direcțiile posibile și complexe de evoluție în viitor.
Trebuie să conștientizăm tot mai mult și asupra unui indiciu (mai nou) care ne face neliniștiți, fiind vorba de perspectivele și finalitatea „marii resetări” a lumii.
În mediul actual, mai mult sau mai puțin globalizat, viitorul României va fi asigurat prin strategiile de integrare, dezvoltare și securitate întocmite pe baza cunoașterii și gestionării efectelor negative ale proceselor dominante în lume și realității interne, în asociere cu noile caracteristici ale mediului natural aflat într-o oarecare transformare.
București, 23.09.2024
General (*) în retragere, profesor universitar doctor
Constantin ONIȘOR
Secretar general – Partidul Neamul Românesc
Membru corespondent al AOS-R
Discussion about this post