Senatorul Ninel Peia este senator de Prahova, membru al grupului senatorial Pace! Întâi România. Este Chestor al Senatului, face parte din Comisiile de Transporturi și Energie. Este membru în Grupurile de Prietenie cu RS Vietnam, Regatul Hasemit al Iordaniei și Qatar.
Senatorul Ninel Peia a declarat:
„Există o iluzie optică toxică, întreținută artificial în spațiul public din România, care spune că roba de magistrat este un privilegiu obținut ușor, o sinecură oferită unor privilegiați ai sorții. Nimic nu este mai fals și mai nedrept. În spatele ușilor închise, dincolo de solemnitatea sălilor de judecată, se ascunde o realitate dură, de o cruzime birocratică rar întâlnită, o adevărată fabrică de jertfe umane.
Mărturia publică recentă a unei tinere judecătoare, Mălina Tebieș, a dărâmat acest paravan al tăcerii. Ea a descris, cu o sinceritate tulburătoare, anii de izolare totală, nopțile pierdute în fața munților de doctrină, tinerețea arsă pe altarul codurilor și, cel mai dureros, timpul pe care nu l-a mai putut oferi celor dragi care s-au stins în timp ce ea învăța. Olimpici internaționali, șefi de promoție și studenți de nota zece sunt supuși unor examene de o duritate extremă, fiind picați la interviuri pentru diferențe absurde de câteva sutimi, lăsați să se privească în oglindă și să se simtă „ultimii oameni de pe pământ”.
Statul român le cere acestor tineri o perfecțiune aproape divină la admitere. Le cere să renunțe la viață, la familie și la odihnă pentru a demonstra că sunt demni să împartă dreptatea. Însă paradoxul revoltător începe abia după ce acești oameni eminenți reușesc să treacă de furcile caudine ale examenelor.
În loc să fie primiți cu respectul cuvenit unei elite, ei sunt aruncați direct într-un sistem ostil, măcinat de interese, subfinanțat și guvernat de o batjocură legislativă continuă. Adevărata tragedie a justiției noastre nu este lipsa de profesioniști, ci modul cinic în care statul le ucide vocația și le fură zâmbetul încă din primii ani de carieră.
Nu putem construi o societate dreaptă pe spinarea unor oameni epuizați, traumatizați de procesul de selecție și umiliți la debutul profesional. Meritocrația nu trebuie să fie o condamnare la sacrificiu total, ci pilonul pe care sprijinim viitorul acestei țări.
În orice societate democratică, independența justiției este proclamată ca un principiu sacru, o lozincă strigată pompos de la tribunele politice. Însă puțini sunt cei care au curajul să coboare acest principiu în realitatea dură a vieții de zi cu zi. Ca Senator al României, am afirmat-o și o repet public, fără nicio ezitare, dacă aș fi nevoit să apelez la justitie, vreau ca în fața mea, pe scaunul magistratului, să stea un om plătit bine, foarte bine, extrem de bine!
Aici nu este vorba despre crearea unei caste de privilegiați și nici despre acordarea unor favoruri nemeritate. Siguranța financiară și eliminarea grijii zilei de mâine sunt, în realitate, garanții directe ale imparțialității. Un judecător care intră în sala de ședințe cu mintea ocupată de povara facturilor, de ratele la bancă, de creșterea taxelor sau de banii necesari pentru educația și viitorul copiilor săi este un judecător vulnerabil.
Un om apăsat de lipsuri materiale devine o țintă mai ușoară pentru presiuni, pentru compromisuri sau pentru jocurile de culise ale celor puternici. Mintea judecătorului trebuie să fie complet liberă de jugul grijilor cotidiene. Singura lui preocupare, din secunda în care îmbracă roba și până când pronunță verdictul, trebuie să fie litera legii și adevărul.
Stabilitatea financiară de nezdruncinat nu este un cadou oferit magistratului, ci este un drept fundamental al cetățeanului simplu. Este scutul care garantează că românul de rând, atunci când se luptă în instanță cu o instituție a statului sau cu un gigant economic, va fi ascultat de un arbitru integru, imun la orice formă de constrângere sau ispită.
Statul progresist actual aplică însă o rețetă toxică, le cere acestor oameni studii titanice, le impune o responsabilitate uriașă asupra destinelor umane, dar le hărțuiește permanent statutul financiar prin modificări legislative haotice. Când lovești în stabilitatea financiară a celor care împart dreptatea, nu pe ei îi pedepsești, ci amanetezi dreptul fiecărui român la un proces corect. Justiția curată se construiește doar cu oameni eliberați de frica zilei de mâine.
Independența justiției nu se pierde doar atunci când politicul intră cu bocancii în instanțe, ci și atunci când magistratul alege, de bunăvoie, să coboare de pe piedestalul legii în mocirla dezbaterilor partizane. În ultimii ani, România a fost martora unui spectacol de-a dreptul îngrijorător, apariția „magistratului activist”. Judecători și procurori care, uitând de obligația sacră de rezervă și imparțialitate, au început să emită judecăți de valoare politică și să susțină, direct sau indirect, o anumită factură ideologică, cea progresist-globalistă.
Acești magistrați s-au lăsat furați de mirajul unei false cauze superioare. Prin manifestări publice, petiții zgomotoase și declarații bine țintite, ei au devenit vectori de imagine pentru partide de sistem și formațiuni precum USR. Au crezut că validează o modernizare a societății, însă, în realitate, au acceptat să devină pioni pe tabla de șah a unor interese politice de laborator. Au coborât roba în stradă, iar prețul plătit a fost compromiterea încrederii publice în neutralitatea actului de justiție.
Astăzi, ironia istoriei se manifestă cu o cruzime rarisimă. Acei politicieni pe care magistrații activiști i-au susținut din umbră, acele rețele progresiste cărora le-au făcut jocurile ideologice sunt exact cei care își bat joc de sistemul judiciar în prezent. Ei sunt cei care modifică legile peste noapte, care refuză să acopere deficitul de personal, care subfinanțează instanțele și care propun măsuri ce adâncesc haosul din magistratură.
Este deznodământul clasic al partizanatului, sistemul progresist își folosește util pilonii, iar când nu mai are nevoie de ei, îi abandonează sau îi execută fără nicio remușcare. Lecția este una dură, dar necesară. Justiția nu poate fi salvată prin activism și nici prin aliniere ideologică. Cei care au vrut să fie și judecători, și politicieni în același timp, descoperă acum că politicul nu are prieteni, ci doar interese de moment. Justiția trebuie să redevină oarbă la ideologii și complet surdă la zgomotul propagandei partizane, pentru că numai atunci când este neutră poate fi cu adevărat liberă.
Cea mai perfidă metodă prin care un stat poate distruge un sistem nu este desființarea lui prin decret, ci sufocarea lui din interior, prin birocrație toxică și subfinanțare cronică. Este exact ceea ce se întâmplă astăzi în tribunalele și judecătoriile din România, transformate dintr-un templu al dreptății într-o veritabilă bandă mecanică de rulaj a destinelor umane. Statul a creat o mașinărie infernală care nu mai caută adevărul, ci doar bifarea unor indicatori statistici de eficiență.
Imaginați-vă un judecător, adesea un tânăr intrat în sistem cu idealuri înalte, pus în fața unei realități de-a dreptul inumane, ședințe de judecată cu 80, 100 sau chiar mai multe dosare pe rol într-o singură zi. Fiecare dosar din acele teancuri uriașe care îngroapă birourile nu reprezintă doar hârtie maculată, ci înseamnă un destin, o familie care se destramă, un mic antreprenor român ruinat de controale abuzive, o viață care depinde de decizia magistratului.
Cum poate un singur om, oricât de genial sau de bine pregătit ar fi, să analizeze în profunzime, să cântărească și să ofere o soluție dreaptă atunci când are la dispoziție doar câteva minute pentru fiecare caz? Deficitul uriaș de personal, generat de nepăsarea și jocurile politice ale guvernanților, a atins cote alarmante în acest an. În loc să corecteze aceste anomalii, sistemul preferă să pună o presiune colosală pe umerii celor rămași în activitate.
Judecătorii au fost transformați în roboți administrativi, obligați să redacteze mii de pagini de hotărâri în termene nerealiste, sacrificându-și nopțile și weekendurile. Când oboseala cronică și epuizarea fizică devin starea de spirit generală într-o instanță, riscul de a comite erori judiciare crește exponențial. Iar prețul acestor erori nu este plătit de politicieni, ci de românii simpli.
Această sufocare birocratică este o formă mascată de ucidere a vocației. Statul român își bate joc de efortul colosal al acestor oameni, transformându-i din magistrați în funcționari pe bandă rulantă. Justiția nu poate funcționa la normă, ca o fabrică de confecții. Dreptatea are nevoie de timp, de analiză așezată și de echilibru.
Am parcurs, pe parcursul acestei radiografii, multe răni deschise ale unui sistem judiciar adus în pragul colapsului de către experimentele ideologice ale ultimilor ani. Am văzut sacrificiul inuman al tinerilor de elită, am demonstrat de ce liniștea financiară a magistratului este scutul cetățeanului simplu, am demascat capcana în care au căzut magistrații activiști și am expus banda de rulaj a destinelor provocată de birocrația sufocantă.
Acum, la finalul acestei analize, se impune întrebarea fundamentală. Cum salvăm Justiția Română?
Răspunsul nu vine din formule magice de laborator și nici din directive venite de la Bruxelles. Resetarea națională a sistemului judiciar necesită curaj politic și măsuri ferme, pe care grupul parlamentar PACE – Întâi România le va susține cu toată forța din Plenul Senatului. Justiția trebuie să redevină ceea ce a fost lăsată să fie prin definiție, oarbă la ideologii și complet surdă la comenzile partizane.
Planul nostru de salvare se bazează pe trei piloni de nezdruncinat. Garanții financiare corelate cu interzicerea totală a politizării, veniturile și statutul magistraților trebuie asigurate prin legi organice stabile și eliminarea definitiă a șantajul bugetar practicat de guvernele de sistem.
În schimbul acestei stabilități absolute, legea va interzice drastic orice formă de activism ideologic sau implicare politică, fie ea și mascată. Locul judecătorului este exclusiv în sala de judecată, aplicând Constituția și legile țării. Nu mai putem accepta ca un magistrat să judece 100 de dosare într-o singură ședință. Cerem deblocarea imediată a posturilor, simplificarea procedurilor administrative și transformarea instanțelor într-un spațiu al analizei.
Dreptatea românilor nu se poate acorda la normă statistică. O justiție puternică este o justiție responsabilă, în care erorile grave sau deciziile luate cu rea-credință, sub dictat politic sau interese ascunse, sunt sancționate aspru. România nu poate fi un stat suveran și puternic fără o justiție curată, în care legea să fie cu adevărat egală pentru toți, de la simplul producător din piețele noastre tradiționale și până la cel mai înalt demnitar al statului.
Grupul senatorial PACE – Întâi România va folosi toate pârghiile parlamentare și prerogativele mele de Chestor pentru a impune această reformă a demnității. Timpul jocurilor de culise a trecut. Este momentul ca dreptatea să se facă, în sfârșit, pentru români!”
Discussion about this post