Emanuil Gojdu, născut în Bihor, la Oradea, în data de 9/21 februarie 1802 a avut o bogată activitate de avocat și de filantrop. Avocat strălucit, cu propriul său birou de avocatură, pledând în procese cu miză uriașă, a acumulat o avere impresionantă. A fost Prefect de Caraș și Deputat de Tinca. A fost căsătorit de două ori și nu a avut copii.
Preocupat să propășească neamul românesc din Transilvania ocupată de Austro-Ungaria, el și-a redactat testamentul, sigilat și autentificat la Budapesta, la data de 4 noiembrie 1869. A decedat la 3/15 februarie 1870, la Budapesta, capitala Ungariei unde a și fost înmormântat.
Testamentul care a lăsat românilor ardeleni o avere cifrată azi la 4 miliarde de euro
Testamentul său prevedea înființarea Fundației Gojdu. Ea urma să acorde finanțare pentru studii și evoluție profesională „acelor tineri români de religiunea răsăriteană ortodoxă, distinşi prin purtare bună şi prin talent, născuţi în Ungaria (şi Transilvania încorporată Ungariei), ai căror părinţi nu sunt în stare cu averea lor proprie să ducă în îndeplinire creşterea şi cultivarea copiilor lor”.
În perioada 1871-1921, Fundația capitaliza veniturile în proporție de 66% în timp ce 34% din venituri se ofereau ca burse.
Din 1921 până în 1971, Fundația urma să aibă veniturile și capitalul, precum și toate activele împărțite în cinci cote egale. 60% din fondurile Fundației erau capitalizate, în timă ce un procent 40% era plătit ca burse.
Pentru perioada 1971-2021, fondurile Fundației erau împărțite în două părți egale. 50% din venituri se capitalizau și 50% au fost oferite pentru bursele tinerilor.
Periaoda 2021-2071 permitea capitalizarea a 10% din fonduri. Celelalte 90% aveau următoarea specificație: erau oferite„ în afară de ajutoarele amintite mai sus (burse), pentru orice scopuri ale Românilor de religiune ortodoxă răsăriteană din Ungaria, având în vedere prosperitatea şi înflorirea Patriei comune, a bisericii şi poporului român de religiunea ortodoxă răsăriteană”.
Marile probleme istorice ale secolului XX. Cum au rămas românii fără moștenirea Gojdu
Fundația Gojdu și-a avut sediul la Budapesta până în anul Marii Uniri, 1918. Administrarea activelor a revenit ierarhilor ortodocși din Transilvania. Din 1918, sediul ei s-a mutat la Sibiu. În 48 de ani, din 1870 până în 1918, Fundația a oferit 4455 burse și 928 de ajutoare financiare tinerilor ortodocși din Transilvania și din Ungaria. Primul administrator al uriașei averi a Fundației a fost Mitropoliul Andrei Șaguna.
Emanuil Gojdu lăsase în testamentul său un complex de 8 clădiri, ituat în centrul Budapestei, complex de clădiri a cărui valoare la nivelul anilor 2025-2026 ar fi de 4 miliarde de euro!
Acestea aveau un total de 250 apartamente. Mai erau și 50 spații cu destinație comercială. Vorbim de hoteluri, cafenele, restaurante cu vad, ale căror venituri din chirii și exploatare erau apreciabile pentru acea vreme.
Geniul diplomatic al lui Nicolae Titulescu a reușit ca în cadrul dezbaterii „procesului optanților”, la Haga, să impună apărarea drepturilor României în chestiunea Fundației Gojdu. Acordul dintre România și Ungaria, privind Fundația Gojdu s-a semnat la București, la 27 octombrie 1937. România devenea proprietara legală a activelor Fundației Gojdu, condiția fiind respectarea prevederilor testamentare ale lui Emanoil Gojdu. În iunie 1940, acordul a fost ratificat, dar anul 1940 a venit cu Dictatul de la Viena și deci, cu blocarea punerii în aplicare a acestui acord. A venit Al Doilea Război Mondial, apoi a venit momentul 23 august 1944 când istoria a luat o cu totul altă întorsătură. Convenția de armistițiu din 12 septembrie 1944, Actul final al Conferinței de Pace de al Paris din 10 februarie 1947 împiedicând revenirea la situația de dinainte de 1940.
În 1948, România a desființat fundațiile românești. În 1952, Ungaria a naționalizat activele private, inclusiv activele Fundației Gojdu. În 1953, România, presată de URSS a renunțat la pretențiile despăgubirilor pentru activele deținute pe teritoriul statelor din Blocul Estic.
Greșeala fundamentală a Guvernului PNL din 2005 a prejudiciat interesele României
După 1989, în 1996, la Sibiu, s-a revitalizat juridic Fundația Gojdu. Problema Fundației Gojdu s-a reluat pe agenda relațiilor româno-maghiare în anul 2005. La acea dată, Guvernul României era condus de Președintele PNL, Primul Ministru Călin Popescu Tăriceanu. Ministru al Afacerilor Externe era Mihai Răzvan Ungureanu.
Guvernul României, controlat de PNL a luat o decizie profund greșită din punct de vedere istoric. Pur și simplu, contrar prevederilor de drept, potrivit cărora o fundație de drept privat cum era Fundația Gojdu nu putea deveni fundație de drept public, pentru că se încălca testamentul fondator al Fundației Gojdu, Guvernul României a fost de acord cu transformarea Fundației Gojdu în fundație româno-maghiară, supusă legislației maghiare. Nu se respecta testamentul pentru că testamentul se referea exclusiv la tineri români de confesiune ortodoxă din Transilvania și Ungaria. Ori, noua fundație urma să sprijine și tineri maghiari. Practic, se desființa Fundația care funcționase la Sibiu din 1918 și care fusese restaurată conform testamentului Gojdu în 1996.
Forțele de opoziție din Parlamentul României au blocat doi ani Ordonanța de Urgență a Guvernului 183/2005.
Senatul României a fost camera decizională. Presa românească și Opoziția au susținut în perioada 2005-2008, faptul că OUG 183/2005 era abuzivă pe fond și în drept.
Senatul a fost cameră decizională. Opoziția parlamentară, presa românească au susținut că Ordonanța de Urgență 183/2005 era ilegală. În luna martie a anului 2008, Senatul României a respins Ordonanța de Urgență.
Președintele României, Traian Băsescu a semnat oficial în luna martie 2008, Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului 183/2005 pentru ratificarea Acordului privind înființarea Fundației Gojdu.
Așadar, PNL prin Guvernul Tăriceanu a încercat să încalce testamentul Gojdu și să schimbe destinația activelor unei Fundații care trebuia să funcționeze până în 2071.
Perioada 1918-2026 a fost marcată de turbulențe. Cel puțin din 1953 până în 2026, deci timp de 73 de ani, Ungaria a făcut ce a vrut cu avuția Fundației Gojdu de care trebuiau să beneficieze români ortodocși din Transilvania și Ungaria, iar în 2005, acum 21 ani, un Guvern PNL a încercat să vicieze interesele legitime ale României, schimbând un testament legal constituit, dorind să modifice statututl Fundației Gojdu de la o fundație de drept privat, la una de drept public, introducând abuziv alți beneficiari decât cei din testament, adică tineri maghiari, în timp ce statutul Fundației prevedea sprijinirea „acelor tineri români de religiunea răsăriteană ortodoxă, distinşi prin purtare bună şi prin talent, născuţi în Ungaria (şi Transilvania încorporată Ungariei), ai căror părinţi nu sunt în stare cu averea lor proprie să ducă în îndeplinire creşterea şi cultivarea copiilor lor”!
Discussion about this post