În România, a existat în istorie un puternic specific local în administrație. Județele sunt entități administrative cu o tradiție care vine cel puțin din secolul XIV. Tendințele de regionalizare au fost încercate de către Carol al II-lea, care a imaginat 10 ținuturi conduse de rezidenți regali. România Mare avea peste 70 de județe, cuprinse în aceste ținuturi. O bună parte din atribuțiile prefecților de județe erau preluate de rezidenții regali.
Ulterior anului 1938, în 1940, au avut loc pierderi teritoriale cauzate în bună măsură și infiltrării intereselor străine, revizioniste, la nivelul administrației ținuturilor. Transilvania de Nord-Vest a revenit la România în 25 octombrie 1944, dar din noiembrie 1944 până la 6 martie 1945, sovieticii au menținut administrația lor militară.
După Al Doilea Război Mondial, în 1948, 1952 și 1956, România a trecut prin organizarea regională în regiuni și raioane pe model sovietic. În 1948, erau 28 regiuni, în 1952, erau 18 regiuni, iar din 1956 până în 1967, erau 16 regiuni.
Din 1968, s-a revenit la județe, fiind 39 județe și Municipiul București iar din 1981, prin apariția județelor Giurgiu și Călărași, prin reorganizarea județelor Ilfov și Ialomița, s-a ajuns la 40 județe, Municipiul București, Sectorul Agricol Ilfov, acesta din urmă, fiind subordonat Bucureștiului. Județul Ilfov s-a reînființat în 1997.
Noile propuneri de comasare a județelor care se vehiculează în prezent, seamănă foarte bine cu organizarea regională în baza Constituțiilor comuniste din 1946 și 1952.
Așadar, în 2026, modelul de administrare regională a României europene, inspirat de acoperirea teritoriului României de către instanțele de judecată civile, seamnănă cu administrarea regională din timpul României staliniste? Trupele sovietice au staționat în România din 1944 până în 1958.
Discussion about this post