În Lume, din primele decenii ale sec. XXI, asistăm la o confruntare activă și speculativă, cu evidențierea unor modificări semnificative în dinamica raportului de forțe la nivelul economiei mondiale. Nu putem să nu apreciem această situație ca fiind deosebit de complexă și dinamică, ca rezultat antagonic al influențelor politico-economice și strategice ale grupărilor de state în acțiune, după criterii de economie bine dezvoltată sau economie emergentă.
Globalizarea este contextul obiectiv în care se produc aceste confruntări și reprezintă toată efervescența economică, politică și socială, care conduce la interdependența dintre state și la relații mai flexibile în mediul internațional, cu un impact profund și în procesele socio-culturale interstatale.
La fel ca orice proces istoric, globalizarea prezintă o serie de avantaje și dezavantaje, acestea fiind legate de o serie de factori, ce în confruntare numai par a fi deconectați unul de celălalt, dar care de fapt în realitate sunt interdependenți, cu determinări multiple pe spații mari.
În contextul mondial actual, cu fragilitațile și vulnerabilitățile create de trecerea succesivă de la Lumea bipolară, la o Lume unipolară și în continuare se dorește către multipolaritate, s-au impus bariere și au apărut schimbări semnificative privind centrele de putere.
Asistăm, și apreciem cu obiectivitate, la apariția unui nou ciclu geostrategic global, cu elementele sale geoeconomice, geostrategice și de securitate, având ca rezultat disputa pentru reechilibrarea economică în raporturile internaționale, prin constituirea și a unui nou pol de putere.
Acest nou pol de putere are nevoie și trebuie să se afirme, să se impună ca factor decisiv pentru ameliorarea efervescenței și complexității mediului economic internațional, privite și acceptate ca o realitate în devenire necesară și constructivă de către puterile occidentale.
În analiza noastră privim globalizarea ca pe un proces complex, dinamic în curs de desfășurare, deopotrivă un fenomen economico-social universal dezirabil, dar și ca un instrument de realizare obiectivă și subiectivă a intereselor strategice de la nivelul național, regional, zonal, până la nivelul de grup de state și global.
Așa justificăm pentru mediul economic internațional, că opiniile privind paradigma globalizării devin din ce în ce mai diferite, contradictorii și controversate. Este vorba de confruntarea între susținătorii globalizării ca sursă de dezvoltare preferențială în Lume și cei care contestă politic bunăstarea, acuzând procesul ca fiind o cale dirijată către înapoi, un „posibil feudalism al viitorului” (materialele presei naționale).
În actualele circumstanțe, marile puteri economice și toate formele de asociere și de grupare a statelor în plan economic sunt determinate și chiar forțate de noile realități ale globalizării să gestioneze concomitent crize provocate, nemaiîntâlnite până în prezent în evoluția umanității.
Avem în vedere migrația dirijată și amplificată, securitatea energetică, așa-zisele schimbări geo-climatice, relațiile cu statele eșuate generatoare de terorism internațional, securitatea alimentară, deficiențele umanitare cauzate de plandemia globală de Covid 19, conflictele armate care perturba liniștea planetei, toate cu repercusiuni periculoase, prin riscurile, amenințările și provocările ce se răsfrâng în primul rând asupra Europei, dar și a întregii Lumi.
Acum și mai ales în viitor vă fi consistentă confruntarea pentru controlul multilateral al populației și dezvoltarea economică condiționată ca suport de viață.
Cele exprimate până aici au devenit și se manifestă ca obiective principale de urmărit și provocări permanente, care aduc modificări semnificative ori schimbă dramatic paradigma globalizării, controlând și dirijând evoluția proceselor către aspecte și problematici diferite și chiar contradictorii ca practică, ele fiind în fapt generate în funcție de interesele statelor care le definesc, le doresc și le aplică.
Așa stând lucrurile, toate formele de asociere și grupare ale statelor, prin liderii lor să se responsabilizeze mai mult, printr-un management strategic superior al efectelor pozitive și negative ale proceselor de globalizare, prin politici care să valorifice benefic aspectele mai dinamice ale noii paradigme a globalizării în avantaje concrete și desigur atrăgătoare.
Este necesar ca fiecare comunitate economică internațională să dorească participarea la globalizare realizând propria proiecție a intereselor, fară a se extinde forțat, fară a influența și impune norme și reguli de integrare greu de acceptat sau care controlează în exces suveranitatea și dezvoltarea fiecărui stat în parte.
Credem că internaționalizarea în spațiul unei comunități economice nu poate deveni un impediment pentru globalizarea obiectivă și dorită, dar fiind necesară moderare și modelare în acceptarea ideii de omnipotentă a piețelor, cu accentuarea nevoii de identitate și legitimitate politică într-un mediu economico-financiar colectiv, sustenabil, etic și eficient.
Pentru o nouă organizare economică internațională în globalizare este necesar a ține cont de câteva probleme majore, precum acceptarea deschiderii și intensificării schimburilor economico-comerciale, realizarea schimburilor de tehnologii de vârf și extrem de benefice, afirmarea multiculturalismului, facilitarea mobilității umane și un mai mare respect pentru drepturile omului.
Dar, acum, modelul impus pentru globalizare este mult controversat, prin practicile de intervenție, dispariția culturii locale și a identității naționale, creșterea inegalităților de muncă și de trai, producerea de daune prin deteriorarea mediului etc.
Dar cel mai important aspect subiectiv pentru actuala globalizare unipolară rămâne desuveranizarea statelor, care este declanșată de deciziile luate succesiv la nivelul oligarhiei globaliste, la Davos și la vârfurile corporațiilor multinaționale.
Criza economică actuală, cu suficiente aspecte și tendințe globaliste, a impus crearea și extinderea unui cadru de dezbatere politică la nivelul fiecăruia dintre grupările politico-economice și de securitate existente. Pe baza analizelor deductive am putut să realizăm și câteva estimări utile asupra urmăririi dinamicii contextului economic global.
Sunt de remarcat în această privință dorința politico-economică de extindere spațială controlată, dezvoltare prin cooperare și consolidare împreună a Grupului BRICS-Brazilia, Rusia, India, China și Republica Sud-Africană și aceeași dorință, dar de întărire forțată și dirijată spre dominație, mai mult chiar de fortificare a statelor din G-7. Fiecare parte și-a proiectat propriile sfere de influență globală, pe baza recunoașterii și ascensiunii puterii lor cât mai rapide, care să le permită a produce schimbări semnificative în spectrul decizional internațional.
Ambele părți conștientizează că pe scena noii ordini mondiale sunt acum doi actori, care au pus și pun serios în discuție paradigma globalizării. Apare evident, și putem afirma fară nici o reținere, că este vorba despre trecerea de la globalizarea unipolară la una multipolară, care include desigur și SUA, aceasta rămânând în continuare o superputere mondială.
Grupul BRICS, acum, se poate compara și chiar a început să rivalizeze cu G-7, prin câteva caracteristici ușor vizibile: ritmul de creștere economică, PIB-ul, mărimea populației și mai ales potențialul economic. Nu fară temei, acest grup a fost numit Alianța celor mai puternice economii emergente ale Lumii.
La nivel global, grupul nu este privit ca o organizație politică sau economică, neavând o recunostere „din afară”, ca G7/G20. Explicația apariției sale, necesară pentru dezvoltarea în continuare, se exprimă prin problemele deosebite apărute pe mapamondul guvernat de SUA. Se sugerează imperativul unei garanții de redresare și echilibrare economică posibilă printr-o multipolaritate a globalizării, prin expunerea de deziderate curajoase de dezvoltare. În centrul atenției rămâne cu constantă creșterea economică și deopotrivă consolidarea unității și poziției lor în ierarhia mondială.
Acum atenția tuturor este îndreptată către acest grup, în tandem cu celelalte state emrgente, care doresc participarea la clarificarea ordinii mondiale și prin suveranism, ceea ce face notă discordantă cu viziunile occidentale și americane.
Statele grupului se preocupa mai mult de problemele majore ale Lumii în ansamblu: pacea și războiul, accesul la resurse, dezvoltarea, eradicarea sărăciei, echilibrul demografic, cultură etc.
Prin existența celor două grupări economice cu veleități globale se vor produce ample procese de schimbare și confruntări de transformare continuă, ce vor conduce implicit la o semnificativă creștere economică în ansamblu, cu determinări asupra prefigurării unei noi ordini mondiale.
Vrem nu vrem, țările Grupului BRICS și entitățile emergente simpatizante, prin realizarea unui grad suficient de coordonare și determinare politică, pot să influențeze dezvoltarea mondială, prin participarea mai activă la marile decizii în plan internațional.
Dar, să avem în vedere și atu-urile de superioritate economico-financiară ale unor țări aparținând Grupului BRICS sau G-7, care folosite nu antagonist, ci constructiv pot să asigure în timp optim revenirea la normalitate în realitățile economico-politico-strategice internaționale.
Sugerăm că sunt suficiente posibilități ca statele celorlalte două grupuri de state G-7, G-20, prin noile politici inițiate să influențeze benefic și alte țări, să se implice mai mult și constructiv în deciziile altor structuri politico-economice existente deja sau chiar în politicile statelor cu un comportament politico-militar contradictoriu. Ne referim cu toată obiectivitatea la utilitatea reducerii influenței globaliste unipolare din politica mondială a Davos și SUA, utilizând structuri politico-economice și politico-militare internaționale de sprijin.
Evident, este necesar să se producă reechilibrarea raporturilor geostrategice globale (geoeconomice, geopolitice și militare) prin realizarea unei forme de putere multipolară globală, în locul tendinței actuale americane și G-7 de implicare preferențială și de interes personal sau de grup restrâns, în afacerile internaționale, ca o realitate necesară, determinantă și acceptată de puterile occidentale, UE și mai ales de NATO.
În această privință, ne exprimăm și punctul de vedere că poate a sosit momentul ca obiectiv necesar și util să se includă țările emergente în dezvoltarea grupului G-20, pentru dezbaterea cu mai multă responsabilitate, în grup a problemelor critice pe care le suporta și le cere spre rezolvare acum guvernanța globală.
Pentru a cunoaște și înțelege confruntarea dintre grupurile BRICS și G-7, am sesizat că ambele grupări de state au tendințe în mare măsură contradictorii, utilizând câteva caracteristici a căror valori, chiar dacă numai aparent sunt apropiate, radiază politic un contrast izbitor.
Am luat în analiză valorile demografice, mărimea teritoriilor, nivelele de competitivitate economică (factorul calitate-productivitate), gradul de libertate economică (control asupra dezvoltării și presperitatii), multipolarizarea politică (ponderea politică a fiecărei țări), influențe regionale etc. În acest sens, făcând o comparatiie între țările grupărilor analizate desprindem concluzia că țările BRICS se situează pe poziții, în ipostaze și situații chiar complet diferite, ceea ce ne sugerează posibilitatea de amplificare a confruntării până la nivel global.
Am lăsat la urmă indicatorii militari, care de o vreme sunt priviți de unii decidenți că fiind de utilitate depășită pentru măsurarea puterii, în această Lume în care s-a crezut că războaiele au devenit improbabile și chiar imposibile.
Dar contrar afirmațiilor de mai sus s-a început a se discuta despre puterea nucleară, ca posibilitate de a reglementa internațional litigii între state. Credem că a apărut momentul ca să se treacă la noi negocieri pentru reducerea controlată drastic și echilibrată a puterii nucleare și astfel a imposibilității folosirii acesteia în război.
În cadrul G-7 se discuta justificat, tot mai aprins și îngrijorător despre potențialul emergenților, exprimat mereu ca posibilitate în creștere evidentă. S-a avut în vedere că au afirmat cu destulă convingere puncte de vedere ce se impun a fi ascultate, cu privire la modul în care să funcționeze Lumea viitoare într-o globalizare multipolară, nicidecum condusă de SUA (cu UE și NATO), care își atribuie și calitatea de centru unic cu dispecerate continentale.
Se apreciază că potențialul divers incontestabil de care dispune Grupul BRICS, fiind dispus pe aproape toate continentele, va determina cât de curând ca țările din acest grup să-și creeze o agendă economică comună în plan internațional, lasând deoparte faptul că au fost cândva și concurenți/adversari, iar acum au devenit aliați, dar cu specificitatea să își manifeste fiecare influența și determinarea la nivel mondial, în domeniile care le afirmă și pune în valoare potențialul național.
În Financiarul.ro se afirmă metaforic: China iși va asuma rolul de bancher global, Rusia de stație de combustibil, India de birou mondial, Brazilia de furnizor de resurse, iar Africa de Sud de porți spre continentul african, un adevăr metaforic incontestabil ce trebuie continuat și dezvoltat cu multă atenție.
Ostilitățile dintre China cu Rusia pe de o parte și SUA, UE pe de altă parte, au determinat ca fiecare dintre ele să se preocupe de întărirea cooperării libere și impuse în interiorul celor două grupuri de state.
O oarecare conflictualitate a apărut și între Grupul BRICS și NATO, care s-a accentuat pe măsura tendințelor de extindere dezirabile ale Alianței Nord-Atlantice, împreună cu UE, pe spațiul european. Ele caută utopic o securitate absolută, garantată prin dominație politico-economico-militară, practicând și o încredere în sine greu de susținut ca unicat și originalitate, ignorând cu premeditare drepturile și interesele altor state, generând și instabilitate.
Liderii Grupului BRICS au realizat o suficientă unitate ca împotrivire față de „lucrul în tandem SUA-UE” cu prilejul summit-urilor fiecăruia din trecut, ceea ce face confruntarea politică să se manifeste maim activ în continuare.
În ansamblul concepțiilor globalizării multipolare, sunt serios luați în seama factorii ce determină creșterea economică rapidă a țărilor BRICS, adică: suprafață mare și cu resurse naturale suficiente; populație în număr mare, care oferă forță de muncă tânără suficientă, ieftină și diversă ca pregătire; producție de masă cu costuri reduse; o piață atractivă, promițătoare și liberă etc.
În cadrul ultimului summit s-a afirmat menținerea deschiderii și inclusivității Grupului BRICS, sublinindu-se că procesul de extindere ar trebui grăbit, permițându-le și altor potențiali parteneri să se alăture grupului, ceea ce desigur generează în continuare confruntare politico-economică.
Reamintim că grupul BRICS nu este o organizație economică și nici o aliantă militară, ci doar un grup de state încurajate de principiul concurenței anti-occidentale, servind drept structura internațională pentru a exprima o poziție comună.
Cu tot scepticismul propăvăduit în Lume de unii actori internaționali interesați, grupul celor cinci state rămâne o structura vie și infrastructură importantă pe scena globală, care dorește să se poată afla pe o poziție care să-i permită să se poată implica mai mult în noua ordine mondială dorită acum numai de SUA, de UE și NATO.
Ne însușim și noi punctul de vedere că G-7 vs. BRICS sunt și se vor dezvolta că alianțe economice concurente, care vor modela viitorul umanității. Grupul celor cinci state va deveni un concurent puternic direct al G-7, pe măsură ce acesta se aă transforma într-o entitate geostrategică cu componente geopolitice și geoeconomice importante și active.
Dar nu se va da în lături și de la a se opune mai mult determinărilor, constrângerilor și sancțiunilor unilaterale „elaborate” diabolic în cancelariile pline de reprezentanții dominației mondiale, pentru ca țările lor să-și fortifice mai mult eforturile de a-și menține puterea politică și militară că supremație în Lume.
Rămânem surprinși că sunt inutile, ca practică declarată benefică în relațiile internaționale, planurile și programele G-7 prin intermediul NATO. Acestea nu au oferit soluții reale și constructive la provocările crizelor globale, cele mai uimitoare fiind războaiele, foametea în devenire, sărăcia în expansiune, accesul restricționat la resurse, exagerarea schimbărilor climatice și altele.
Speculativ afirmăm că au fost oarecum și „benefice”, deoarece au oferit de fiecare dată exemple clare ale incapacității manageriale și administrative a Occidentului, alături de SUA, în contextul dinamic, complex, imprevizibil și premeditat al globalizării impuse sau dorite.
Este surprinzător de neplăcut și totodată uimitor că statele G-7 nu au fost sensibilizate de greutățile și problemele întâmpinate și suportate cu stoicism de unele state și popoare ani în șir, în viața de zi cu zi, prin vulnerabilitățile sărăciei și lipsei de securitate, dar au îmbrățișat cu ușurință Agenda 2030 a ONU, și directivele Davos, cu atenția concentrată pe Resetarea Lumii.
Este bine să nu se uite, toate realitățile au o limita clară, în ceea ce privește credibilitatea NATO și UE ca cerință de management strategic, menținând și amplificând sancțiuni împotriva Rusiei, afirmând obsesiv extinderea NATO și UE în continuare, debarcând tot mai multe „arme letale” în Ucraina și susținând necondiționat hegemonia globală a SUA, și astfel acceptarea globalizării unipolare.
Așadar, se vede că nu este suficientă dorința pentru încheierea conflictualității ruso-ucrainene, ceea ce face justificată în continuare opoziția statelor raționale față de unilateralismul și unipolarismul SUA-Occident.
A început vremea ca țările BRICS și cele emergente să acționeze în toate arealele de pa glob disponibile, pentru a contracara dominația sufocantă a G-7, UE și NATO. În felul acesta se sporesc preocupările comune pentru a dezvolta alternative la economia globală dominată de Occident.
Concluzionăm, că disputa dintre cele două grupuri de țări a fost destul de vizibilă, de fiecare dată, cu ocazia celor două evenimente politice de rang înalt (summituri), care au exprimat atitudini diferite față de situația actuală din economia mondială în contextul implementării globalismului/globalizării dorite și acceptate de fiecare parte.
În momentul de față, analiza noastră privind confruntarea bazată pe ostilitate între cele două tabere politico-economice mondiale existente indică un ușor avantaj pentru cele adepte ale globalizării multipolare. Dar am dedus că Occidentul și SUA (în cadrul G-7) nu dau crezare acestui adevăr.
Abordările statelor BRICS de până acum demonstrează că și ele țintesc același scop-globalizarea, dar cu mijloace de realizare și versiuni diferite de a se ajunge acolo, în esență refuzându-se „Marea resetare”, adică subordonarea nefastă către oligarhia occidentală.
Este evidență preocuparea Chinei de a prelua inițiativa în Grupul BRICS, unde alături de Rusia și-a extins innfluențele politice și economice în Orientul Mijlociu și pe continentul american, preluând unii parteneri tradiționali ai SUA și ai Occidentului Colectiv.
Cele afirmate mai sus le justificăm și prin diferența dintre politicile G-7 de sorginte ideologică progresistă și cele ale Grupului BRICS, care au o elaborare mai rațională, etalând o logică de implementare ale cerințelor și exigențelor globaliste numai în folosul tuturor și pe măsură ce s-a creat infrastructura necesartă și adecvată.
În acest context nu trebuie să ne scape și problema de suveranitate. Statele occidentale sunt deja într-o bună măsură private de suveranitate, ceea ce face ca și UE să fie o structura politico-economică lipsită de suveranitate, condusă de mai marii de la Davos, care dictează deopotrivă și președintelui american. Liderii tuturor statelor BRICS sunt în acest caz adevărați „suverani” în țările lor și asigură colaborarea suveranista convenită.
Rezultă așadar că globalismul din viziune euro-americană nu este pe placul Rusiei și Chinei și multor altor state din Lume, aceștia declarând cu destulă franchețe că se dorește un multipolarism în globalizare, cu un loc al fiecăruia la masa celor puternici ai planetei, nicidecum o modalitate de accedere la globalism ca „o cădere în distopie” (Putin, Davos,2022).
Dorim să ne exprimăm punctul de vedere în legătură cu atractivitatea Grupului BRICS pentru statele Lumii. Faptul că se poate afirma suveranitatea statală, împreună cu dorința de cooperare între state suverane, într-o Lume privită multilateral (opusă hegemoniei americane și unilateralismului european exercitate fie prin forța sancțiunilor economice, fie prin forța militară) și afirmarea promovării și protejării drepturilor omului într-o manieră necondiționată etc. sunt elemente care dau garanții viitoare dezvoltării proprii împreună.
Apare cu contrast că G-7 numai pur declarativ mai ține cont de cerințele de mai sus (suveranism, cooperare, multilateralitate), în timp ce poartă războaie cu țările care au resurse și de care au nevoie vitală, folosind ca argumente implementarea democrației.
Un aspect foarte important a devenit preocuparea țărilor BRICS pentru consolidarea și întărirea lucrului cu responsabilitate la nivelul Consiliului de Securitate al ONU, pentru a asigura evitarea politizării ONU și în general a organismelor internaționale, cunoscând că ONU și Davos lucrează împreună pe baza unor documente reciproc adoptate fară legitimitate.
În ultimul an, încrederea în G-7 s-a diminuat destul de mult, ca urmare a faptului că abordarea tuturor provocărilor actuale și soluțiile susținute sunt iresponsabile și contradictorii, Exemple: prețurile la energie, interzicerea utilizării combustibililor fosili (dar numai pentru unele state), sprijinirea puternică a conflictului din Ucraina, neplafonarea prețurilor, dar lista este mult mai mare. Multe dintre acestea au vizat referiri exagerate la adresa Rusiei, devenind teme rusofobe.
Fară a fi cinici, dar folosind afirmațiile din multi-media străină și națională, începând cu momentul de fată, zona BRICS este în asteaptarea fie a unei reorientări adecvate a Occidentului, fie prăbușirea SUA sau/și a UE.
Acest posibil scenariu va obligă statele fie să reconsidere întreaga strategie mondială și să se revină la Lumea cu Pace și Demicrație, fie Grupul BRICS și susținătorii lui se vor impune mai mult pe decăderea Occidentului în agonie. La acestea putem completa cu semnale preliminare date de detaliul că SUA și Davos-ul se află în conflict.
Într-o situație catastrofică trebuie ajutate statele „lovite” să repornească întreaga lor economie, pentru a intra într-o competiție corectă a dezvoltării, deoarece globalizarea multipolară presupune și prezența SUA și a Europei într-o formă suverană.
În nici o situație soluția războiului economic nu este realistă, nu este rațională, nu este de acceptat, chiar dacă se vor alinia la beligeranță statele UE, încurajate de Davos și susținute de SUA, cu o puternică galerie britanică, deznodământul poate fi ușor intuit.
Cu toate că în sistemul global începe să se înregistreze unele clarificări privind puterea și redistribuirea puterii, au apărut diferite teorii cu privire la orientarea statelor către nonpolaritate, interpolaritate sau multipolaritate, ceea ce face ca în continuare să persiste incertitudinea cu privire la ce poate fi în deceniile următoare în Lume, confruntarea pentru putere individuală și colectivă întețindu-se.
Pe baza documentărilor din presa străină am remarcat că am început să fim martorii unei noi resetări a puterii globale, având în vedere garantarea accesului la resursele strategice, fără de care nu se poate realiza dezvoltarea în ambele grupuri de state.
Până acum, într-o bună parte a Lumii, s-a suportat cu greu dictatul economico-militar al SUA, la care s-a adăugat prin impunere și un dictat ideologic ilogic și inuman cu aspecte ce denaturează esență umană, toate producând repulsie, dar și frustrare în viață popoarelor tradiționaliste.
Aceasta a fost numai o coloratură în confruntarea interstatală generată de dominație, dar care ne ajută să înțelegem mai bine pe de o parte antiamericanismul din zonele etnico-religioase tradiționale și ajungerea la o adevărată americanofobie, într-o creștere progresivă justificată, în majoritatea statelor din afara Occidentului.
Concluzionăm- confruntarea în globalizarea, ca proces al schimbării actualei ordini mondiale, se caracterizează prin două laturi – una obiectivă și alta subiectivă, fiecare cuprinzând elementele atât logice, dar și multe întâmplătoare. În material am prezentat numai câteva aspecte.
Am deslușit și un dublu mesaj de context istoric, exprimat de puterile euro-asiatice (China și Rusia) către puterile euro-atlantice (SUA, UE), din conținutul căruia rezultă că „ordinea unipolară americană / pax americană bazată pe militarizarea politicii a murit”. Pentru mai multe explicații s-a afirmat că „nu ne puteți împiedica să construim o nouă ordine multipolară bazată pe solidaritatea intereselor și strategia proiectelor comune, chiar și fără participarea voastră”. În finalul precizărilor se simte și avertismentul privind înlăturarea SUA, ceea ce credem noi că nu este prea bine (Financiarul.ro).
Gl. bg. (ret.) prof. dr. Constantin ONIȘOR
Membru corespondent AOS-R
Secretar General Partidul Neamul Românesc
Discussion about this post