Oare ce este mai exact Francmasoneria? Mulți dintre dumneavoastră au auzit, măcar o dată, întâmplător sau nu despre acest așa zis „club elitist”, „organizație filantropică”.
De asemenea, mai mult ca sigur că aceste noțiuni v-au trezit interesul și, în mod cu totul aparte v-ați adresat multe întrebări sau ați început să puneți întrebări, să cercetați din pură curiozitate subiectul, căutând în tratate, cărți și chiar și în presă, mediu online amănunte care să vă edifice și să vă formeze o părere.
Una dintre multele întrebări rămase în suspensie, în mod cu totul special o constituie problema capitală care are legătură cu impunerea și acceptarea acestei organizații ca fiind capabilă de a fi considerată o religie, în sensul propriu – zis al termenului.
Ca formă de sociabilitate specific continentală, secretă, mistică şi etică, francmasoneria secolului al XVIIIlea, se construieşte pe structura vechilor corporaţii medievale pe meserii (masoneria operativă). Dar, în contextul conversiei structurilor societăţii şi mai ales al expansiunii pieţei de desfacere şi muncii salariale, corporaţiile profesionale sunt confruntate din ce în ce mai acut cu criza internă care accentuează cererea de capitaluri. «Leagănul» francmasoneriei moderne speculative, filosofice este considerat a fi Scoţia şi apoi Anglia urbană. În acest spaţiu, în jurul anului 1600, dintre toate meseriile artizanale tradiţionale, singurele care îşi asumă riscul calculat şi «înfruntă» trecerea la condiţiile concurenţiale impuse de piaţa de desfacere, cererea crescândă de forţă de muncă specializată şi de capital, adaptându-se acestor exigenţe sunt corporaţiile care îi reunesc pe constructorii zidari (masons). În procesul de «renovare», corporaţiile masonilor îşi deschid treptat porţile, admiţând, contra unei taxe de înscriere deloc neglijabile şi direct proporţională cu venitul şi membri străini de această meserie, dar «oameni de bine preocupaţi să primească lumina masonică şi de a o păstra în secret», transformându-se astfel în «societăţi ale masonilor liberi» (free masons).
Ceea ce i se reproşează de asemenea (franc)masoneriei este că ea ascunde o imensă înşelătorie, că se foloseşte de „lucrurile sfinte în scopul de a-şi recruta servitorii pentru o lucrare socială murdară, că utilizează şi abuzează de cuvinte ca „lumină”, „iniţiere”, „forţe spirituale” când de fapt nici nu poate fi vorba în ea nici de lumină, nici de iniţiere, nici de forţe spirituale.
Toate aceste elemente care nu lasă loc de nicio interpretare nu pot fi relativizate ca importanţă imediată şi de perspectivă, ele contribuind la modificări esenţiale ale sensibilităţilor colective în cadrul unor societăţi precis structurate, rigide, restrictive şi coercitive pentru individ şi existenţa sa.
Poate de aceea, de când studiez subiectul, cazurile (Franc)masoneriei mi-au apărut întotdeauna la fel de clare, de adevărate.Contrar tuturor formelor şi instituţiilor tradiţionale de sociabilitate (familie, biserică, corporaţii, Curtea regală din trecut) care susţineau societatea ierarhizată a epocii, aproape toată gama de noi atitudini comportamentale asociative create sau dezvoltate din epoca Luminilor (societăţi culturale, academii, saloane, cafenele) au susţinut acea făţărnicie tipic popoarelor latine, cu accentul pus pe sociabilitate, pe nevoia de comunicare, produs asemenea unei dimensiuni a vieţii intelectuale. Chiar dacă sociabilităţile intelectuale îşi afirmă în general respectul faţă de autorităţi „prin însăşi practicile lor, ele neagă fundamentele ordinii tradiţionale”, (franc)masoneria s-a identificat cu această formă perfidă de asociere privată a indivizilor care împărtăşeau aceleaşi gusturi, valori, idei sau vise.De-a lungul istoriei, repercursiunile acestei înşelătorii au avut ecou şi s-au repercutat în planul material şi poate de aceea s-a observat cum anume a fost un popor gata să-şi dea sufletul pentru cuvinte mari ca „progres”,”libertate democratică” şi „lumină civilizatoare” când de fapt nu era vorba decât de a apăra nişte interese personale meschine.
„Ceea ce este sus este la fel cu ceea ce este jos”, a scris acum mai bine de două mii de ani filosoful Hermes Trismegistos, şi ar fi trebuit să descoperim că în mod inevitabil, în planul material de regăsesc greşelile şi minciunile din planul ideilor.
Este o muncă deosebit de dificilă de a încerca extragerea unei gândiri profunde din tot amalgamul scrierilor Lojilor. Nu cunosc nimic mai instabil, mai flexibil şi mai lipsit de sens decât tradiţia sau cum spun fraţii cu emfază- “învăţătura masonică.” Fiind în esenţă pur mercantilă, codată, individualizată şi mai ales utopică, aceasta are darul de a aduce nenumărate concepte cu substrat filosofic ce au darul de a mări starea de confuzie şi automat de a dezorienta pe toţi cei care iau contact, în acelaşi timp. Variaţiile acestei doctrine, dacă se poate numi aşa, sunt nenumărate în timp şi în spaţiu, urmând tendinţele politice şi filosofice ale timpului care se scurge. Aceasta nu poate fi decât o înşirare subiectivă de puncte de vedere, în care Adevărul e o linie a orizontului înlocuită de un set de reguli, mistere şi grade asemenea unui miraj continuu.
Se poate pune o întrebare pe deplin legitimă, atât de valabilă în prezent : Cum poate să se stabilească ceva solid pe un sol mişcător şi efemer?
Iar , din raţiuni care ţin şi de integritate vă pot oferi anumite răspunsuri. Punctual, pe durata acestor materiale, aţi sesizat mai multe aspecte. Francmasoneria poate coexista indiferent de regimul socio-politic. Pe acelaşi calapod temporal, ea s-a manifestat ca un curent aflat „en vogue”. Desigur, pe baza acestora, continuă să existe multe legende, dar „firul roşu” cel specific se identifică tocmai cu acea populariate, cu acea efervescenţă a maselor populare inundate cu „idei noi”, cu acel ferment care a dus la izbucnirea revoltelor contra regimului monarhic din Franţa, Rusia etc.
Pe baza acestor continue modificări, lumea «nouă» care se naşte, se structurează încă confuz în jurul individului (nu a grupurilor sociale tradiţional instituţionalizate) fondându-se pe ceea ce se poate numi opinie. Ea îşi inventează propriile canale de legătură şi comunicaţie într-o societate în curs de «dezagregare».
Pentru a proba toate cele enumerate, vă voi edifica cu anumite declaraţii consemnate, referitor la “scopul lor” care este unul eminamente politic. Cel care ne-a mărturisit-o a fost masonul Dr. K. Reichl care a aprobat următoarele cuvinte ale unui membru al Marelui Orient Francez: „Dacă politica însemnează a te aprinde de suferinţa oamenilor pentru apărarea drepturilor omului, pentru realizarea unor cerinţe culturale de mare valoare din punct de vedere etic şi estetic, atunci, da, masoneria face politică, atunci masoneria este politică”.
Nu mai încape niciun fel de îndoială referitor la orientarea politically corectness a Francmasoneriei. Din toate aceste veritabile declaraţii masonice , organizaţia din care face parte lupta pentru „libertatea personală şi democraţie”, nu trebuie lăsată de „dictatura barbară de dreapta sau de stânga.”
***
Odată cu aceştia, intrăm în subsolurile, în pivniţele ocultismului francmasonic. Trebuie abandonată moda de a găsi pe naivii care „se joacă” şi îi abordează pe magicieni, pe vrăjitorii de mare anvergură. Nu că farmecele lor ar fi mortale într-un anumit fel, însă influenţa acestor servitori ai întunericului este foarte mare asupra unui anumit număr de naivi. Este incontestabil că sunt ajutaţi de nişte entităţi care par să fie apropiate de planul nostru şi care mă trimit cu gândul la „fiinţe ale întunericului care se deghizează în îngeri de lumină”, pentru a folosi o terminologie creştină.
Adepţii lor sunt întotdeauna aceiaşi iar această stare e cea mai periculoasă dintre toate, deoarece îi pune pe bărbaţi şi pe femei într-o formă pasivă şi deschide porţile mistice ale sufletului către cele mai proaste influenţe care sunt în jurul lui şi care, în Asia, se numesc „influenţe rătăcitoare”. Aceste influenţe le cer, în primul rând, adepţilor lor, o supunere totală, o mare pasivitate.
Trăind pe spinarea acestor oameni slabi, aceste forţe îi împing spre prăbuşirea morală,spre sinucidere, spre degradare. Este instalarea lentă a infernului în suflet, o inversiune spirituală, ca o împreunare monstruoasă de larve psihice cu sufletul omenesc.
Cât despre şefi, care sunt intermediarii între aceşti demoni şi credincioşii lor,mă abţin să-i mai descriu şi să-i analizez. Aceşti veritabili slujitori ai mamonei au tot explorat nişte abisuri atât de adânci, dar şi o atât de mare decădere morală, combinată cu o inconştienţă atât de uluitoare, încât nu ştiu dacă trebuie să-i deplângem sau să-i blamăm.
De asemenea, masonul E.Plantagenet nu se temea să scrie, încă din luna decembrie a anului 1932, în Analele Masonice Universale, următoarele rânduri drastice: „Mai presus de turma neinformată, indiferentă, pentru care onoarea de a aparţine Ordinului este de ajuns, se agită ceata redutabilă a megalomanilor şi a intriganţilor, care subjugă idealul masonic pentru satisfacerea vanităţii sau a intereselor lor personale, care urmează cu înverşunare opera lor de distrugere şi de moarte. Ei se înăbuşă în incinta închisă a Templelor şi atunci ei vor să-şi aibă sediul în piaţa publică, pe un tron, în văzul lumii. Ei fac din fraternitate o afacere şi din adevăr o fiică supusă.
Lenta elaborare a noilor Table care guvernează umanitatea de mâine este o misiune pe care ei o dispreţuiesc. Ei preferă polemica demagogică, şi înţeleg să joace – sub ochii mulţimilor profane -rolul uzurpat de „reformator ocult” sau – sub ochii mulţimilor masonice – acela , şi mai înfumurat,de Deux ex machina, dătător de putere şi paznic al prestigiului francmasoneriei…”
Deosebirea în a separa conţinuturile nu-i absolvă de absolute nimic. De aceea, punctual de vedere în ceea ce credeau francmasonii despre… francmasonerie înainte de al Doilea Război Mondial ne scutesc de orice fel de comentarii. Nu-i de mirare că dezordinea şi tirania, combinându-se cu frica, oboseala, trădarea au doborât aproape toate ţările, continentele, economiile în momentul decisive, atunci când ar fi trebuit să devină conştienţi de menirea, de drumul lor.
De altfel, nefiind deloc promotorul acestora şi nici agent al ideilor iluministe, am ajuns la concluzia conform căreia unul din mijloacele de identificare a celor ce erau estimaţi ca adepţi sau partizani ai acestor malefici şi, mai ales, un indiciu al apartenenţei, însuşirii şi fidelităţii faţă de propriile valori promovate şi transmise sub diverse forme, vizibile sau invizibile, societăţii, se regăseau (ca în prezent) , în funcţiile de conducere, în titlurile pompoase ale lojilor masonice (afişate sau ţinute secret).
***
(Franc)masoneria a ajuns la statutul de a predica o nouă viziune, o altfel de cale, asemenea unor ideologii contrare bunului mers al lumii, de a separa umanitatea, de a distruge orice fel de ierarhie, statut social şi de a lupta împotriva religiei creştin-ortodoxe. Mai mult decât atât, cu fals glas reiterează noua poruncă vestită de Iisus Hristos, care a fost cumva răstălmăcită de toti marii reformatori religiosi, de la inceputurile istoriei. Masoneria in toată aversiunea sa, derivată cumva din misterele eleusine dar şi din vechea cabala iudaica, ca parte a marii religii universale a intelepciunii din Antichitatea cea mai îndepartata, simbolizeaza un simulacru de fraternitate cu caracter absolut si universal a omului. A crestina masoneria sau a o reduce la limitele sectare ale unui crez inseamna nu doar a o minimaliza şi deprecia, ci ar avea drept rezultat inevitabil, cum s-a intamplat intotdeauna intre sectele beligerante ale religiilor, si instigarea unui frate impotriva altuia si a unei Loji impotriva alteia si ar duce, in final, la disolutie.
Iar citatul plin de minciuna al istoricului J.D.Buckley este relevant : „Altarele masoneriei au fost intotdeauna farurile libertatii, iar loja, o cetate a refugiului, un sanctuar al cunoasterii si protectiei fratilor […] Avand ca model sanctuarele misteriilor antice, întemeiate pe principiul fraternitatii universale si absolute intre oameni, acestea au tinut aprinsa torta libertatii.”
***
Bibliografie
1.Gayot- La franc-maçonnerie française. Textes et pratiques (XVIII–XIX siècles),, Ed. Galli-mard, Paris, 1991.
2.Giarizzo- Massoneria e illuminismo nell’ Europa del Settecento, Venise, 1994.
3.Margaret C. Jacob Living the Enlightement- Freemasonry and Politics in Eighteenth-Century Europe, New-York, 1991
***
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
***
Acest material a fost realizat de către Prof.Dr.Daniel Mihai redactor al BPNews. Toate drepturile rezervate!
Discussion about this post