Ce se întâmplă, frate? În urmă cu nici două săptămâni, scriam despre moartea timpurie a lui Leo Iorga, iar astăzi aud că s-a stins din viață și Florian Stoica, solistul trupei Conexiuni, la doar 58 de ani, puțin mai în vârstă decât Iorga. Prea tineri, mult prea tineri, ar mai fi putut să cânte douăzeci de ani și ar fi fost bine pentru c-o făceau din pasiune și de drag.
Încă nu se știe de ce a murit Florian Stoica, mai ales că peste tot unde am citit, se zice că a fost un șoc. Până mai ieri, artistul era bine – pe 8 noiembrie a susținut ultimul concert, iar la doar o zi înainte de sfârșitu-i timpuriu, discutase aprins cu apropiații soarta politică a României.
Anunțul a fost făcut de familia solistului pe pagina sa de Facebook:
„Acum am vrea ca „TU” să „Mai rămâi putin”, însă cu durere în suflet trebuie să vă anuntam ca al nostru sot, tata, prieten, artist, Florian Stoica – solistul formației Conexiuni, a plecat aseară la 22:45 spre Ceruri pentru ca are un spectacol în fața Domnului, cel mai dureros pentru noi, dar probabil cel mai valoros pentru el. Slujba de înmormântare va avea loc Sâmbătă la Biserica Sfinții Voievozi din Urlați”
E genul de lucru care te pune pe gânduri, indiferent ce vârstă avea persoana respectivă, dar mai ales dacă era tânăr. Eu una am iubit mereu muzica. Mult, foarte mult. Și mereu m-a bântuit gândul că aș putea să nu mai apuc să văd vreo trupă în viață. Sunt atâtea trupe de renume la care țin foarte mult și care se învârt în prezent în jurul acestei vârste de 50-60 de ani. Și deși ești conștient că nu mai sunt așa de tineri cum erau odată, îți spui totuși că mai e timp.
Lasă că nu mă duc să-i văd acum, îi prind eu data viitoare. Oare câți oameni și-au spus asta pe 8 noiembrie? Câți au preferat să stea acasă, în ideea că oricum mai concertează Conexiuni și altădată? Și uite că nu s-a mai întâmplat.
Pentru mine, fiecare doliu din lumea muzicii vine ca un semnal de alarmă, un fel de carpe diem îmbrăcat din cap până-n picioare-n negru. Cu toții avem tendința asta, să ne mințim că vom mai avea timp și altădată – să vedem un concert, să cântăm chiar noi, cine știe… Dar nu-i așa și adesea, o șansă ratată rămâne ratată pe veci.
Poate am noroc și la următoarea răscruce a vieții, îmi voi aminti asta. Poate ai noroc și îți amintești și tu. Până atunci,
Discussion about this post