Nu știu câți dintre voi ați văzut serialul Blindspot, dar după primul sezon, un pic cam prea romantic, e greu să îl lași. Devii dependent de FBI și de modul în care agenții urmăresc rețele întregi de criminali, traficanți, într-o poveste întotdeauna mai mare, legată – cumva- de niște tatuaje de pe o necunoscută. Necunoscuta devine cu timpul agent și parte din echipa din prim-plan. De când am auzit de povestea Alexandrei, cea care a sunat de trei ori la 112 și a sfârșit cum a sfârșit, îmi tot amintesc, fără să vreau, de acest serial.
Bineînțeles, un birou de poliție din provincie nu este și nu încearcă să pară FBI. Cei din biroul de poliție aveau însă acces la graficele de localizare, după precizarea celor din STS, însă habar nu aveau să le folosească. Agenta Patterson din Blindspot – un personaj nu prea credibil, dar, hei, nu știu ce poate un astfel de agent al FBI-ului- este un as într-ale științei și IT-ului și totul pe ecranele ei se conectează cu absolut tot, într-o galaxie informațională fără capăt. Lucrul pe care îl face cel mai des este să depisteze de unde vine un apel teribil de încriptat, de la niște răufăcători avansați tehnologic. Pentru asta, ea are nevoie de sprijinul celorlalți agenți, care pun întrebări peste întrebări, doar ca să țină persoana suficient la telefon încât, cu toată pregătirea acesteia din urmă, ea să poată fi localizată.
Repet, nu încerc să compar FBI-ul fictiv cu Poliția de provincie a zilelor noastre. Nici nu știu prea multe despre aceste tehnologii. De fapt, mai nimic. Ceva îmi spune însă că acel simplu telefon mobil în cauză ar fi putut fi localizat DE ÎNDATĂ de un polițist de competență medie, într-o lume normală. Ce a făcut polițistul după ce fata nu a putut să-i spună mai mult decât că este în Caracal? I-a spus Nu mai ține linia ocupată.
Discussion about this post