Scriam în urmă cu câteva zile despre așteptatul în gară și despre starea mai puțin grozavă a Gării de Nord din capitală. Între timp, am avut plăcerea de a călători cu minunatul nostru CFR.
Ați observat că toată lumea are câte o poveste de groază despre CFR?
Sincer, eu aștept ziua în care o să aud pe cineva povestind ce bine a mers cu trenul prin România. Mi se pare trist că nici nu mai e nevoie să precizezi ce ți s-a întâmplat în tren. E de ajuns să spui că ai stat trei ore în CFR și oamenii înțeleg. Își imaginează, doar au mers și ei la un moment dat. Am luat trenul de 9 jumătate către Constanța, în speranța că evit canicula oribilă de la prânz. În teorie, da. În practică, vagonul nostru a avut o defecțiune la panou și am fost nevoiți să stăm într-o înghesuială infernală, unde aerul proaspăt era un lux. Am vrut sa deschidem un geam, dar în trenurile noastre moderne, nu-s decât două geamuri în fiecare capăt de vagon. Nu e nevoie, doar merge aerul condiționat…
Am fost totuși asigurați de angajații CFR că e doar o problemă minoră și că în celelalte vagoane merge aerul condiționat. Unii s-au refugiat în vagoanele alăturate, cu copiii, alții au rămas bombănind. Nu conta, doar nu-i asculta nimeni. În fine, după două ore în aerul ăla îmbâcsit și căldura sufocantă aferentă, am năvălit pe ușile trenului în gara din Constanța.
Ce-i drept, incompetența asta nu a fost unică CFR-ului. Aș mai putea menționa și microbuzul care plimbă oamenii între stațiunile de pe litoral. Ăsta avea aer, dar depășise demult maximul de persoane. Eram lipiți unii de alții pe tot coridorul ăla îngust dintre scaune, oameni cu copii mici abia își țineau echilibrul precar pe treptele din față. Nu știu unde mai avea loc și șoferul să conducă. Deși dacă mă gândesc mai bine, nu părea că-l deranjează prea tare. Când o femeie a avut nesimțirea de a sugera că nu mai ia pe nimeni până la Eforie, dânsul i-a răspuns răstit că doar el zice câți oameni mai ia. Ce-i drept, ar mai fi fost niște loc pe acoperiș și poate mai puteam înghesui vreo bătrânică care să se țină de bare și să mergem cu ușa deschisă, ca pe vremea cominismului.
Revenind la CFR, nu-mi puteam petrece toată viața la mare, din păcate, așa că am ajuns tot în gară. Cum ziceam, la dus, mă convinsesem că am avut un ghinion teribil, dar că era doar o întâmplare. Doar că la CFR, e mereu câte o întâmplare. De data asta, am zis să iau trenul încă o oră înapoi la Constanța. Mare greșeală. Pe lângă faptul că biletele nu se vând cu loc pe așa distanțată scurtă, așa că ne-am mutat de vreo cinci ori în decurs de o oră, aparent nici ventilația nu merge. Sau s-o fi defectat toaleta, sau mai știu eu. Cert e că tot vagonul duhnea de-ți întorcea nasul. Din nou, o întâmplare, n-avea ce să facă bietul CFR. N-avea ce să facă nici cu căldura de afară, cu lipsa de ferestre pe tot vagonul și de faimosul aer condiționat, ce să mai zic?
Gara din Constanța mi-a plăcut așa mult (bătea chiar vântul, dacă vă vine să credeți) încât am mai stat trei sferturi de oră, pe lângă alea nouăzeci de minute pe care le stăteam inițial. Scriu rândurile astea dintr-un vagon cu patru ferestre înguste și cam șaptezeci de oameni. E nouă seara, și ce dacă abia putem respira? La ora asta, doar n-o să mai cheltuie aer condiționat pe noi.
O altă întâmplare, sunt sigură. Trebuie să fim înțelegători, doar nu se întâmplă de fiecare dată, nu?
Discussion about this post