„În lume nu-s mai multe Românii, ci una doar…” spune un vers celebru. Așa să fie oare? Geografic, da, împărțim același petec de pământ cu toții, cultural însă sunt fel de fel de Românii ce n-au mai nimic în comun una cu cealaltă.
Abia ce m-am întors dintr-o scurtă vacanță aici în țară și mă simt de parcă am fost plecată într-un univers paralel. Atât de mare mi se pare prăpastia dintre lumea mea de bucureșteancă de-o viață și universul celui pentru care fericirea are gustul berii la draft, că nu mai dă bine să spui halbă. Ieftin, doar 4 lei, și poți s-o bei pe plajă, să te bucuri și tu de viață, cu burta la soare, ca omul.
M-am simțit străină printre ascultătorii de manele râzând zgomotos în timp ce așteptau să se facă friptura trântită pe grătar. Am ciulit urechile trecând pe lângă o curte din care răsunau acorduri populare. Românul autentic, mi-am zis în gând, înainte să aud versurile. „Am băut whisky cu gheață” numai a folclor autentic nu sună. După cum nici vocea schelălăită a solistului de la terasă nu părea a cânta ceva autentic, un refren cu mersul de oaie beată.
Ar fi așa de ușor să alcătuiești un portret grosier al unei populații cufundate în acestă subcultură, publicul țintă al omului cu portavoce ce bate plaja din zori până-n seară, momind lumea la obișnuitele șușanele estivale cu eternii Țociu și Palade. Am putea atât de ușor să ne amuzăm de ei, dar nu e râs, e de plâns.
Și ei sunt România, o Românie modelată de show-urile grotești promovate cu îndârjire de televiziuni, România celor hrăniți zilnic cu senzaționalisme ieftine, România celor învățați să se închine la zeul ban, deși ei nu au bani. Noroc că draftul de bere e doar 4 lei și, pentru câteva zile, pot să-și imagineze și ei că o duc bine.
O Românie tristă a celor pe care sistemul s-a obișnuit să-i numească „masă de manevră”, cei cărora poți să le bagi în cap orice atât timp cât le vorbești pe limba lor.
Nu mă simt mai aproape nici de cel ce pretinde a ști ce e mai bine pentru țară, cu Ț mare, căci doar așa știe să vorbească formatorul de opinie cu mii de like-uri pe Facebook. Băutorul de cafea musai de la Starbucks, ce n-a mai călcat de ani de zile pe litoralul românesc, preferând câte un city-break cosmopolit, mestecătorul de idei ultra-liberale preluate de pe afară. El privește de sus la băutorul de bere la draft și știe cu certitudine ce e mai bine pentru viitorul României. O Românie așa cum o vede el, de la terasa din Centrul Vechi.
Sunt două Românii paralele și nici una adevărată. Stai și te întrebi dacă mai există pe undeva România profundă? România omului normal, căruia nu i-au năclăit creierul nici manelele vulgare, nici fițele importate pe nemestecate din Occidentul „politically correct”.
Am stat anul trecut în gazdă la o familie din Câmpulung. La plecare ne-au pus în brațe un pachet cu plăcintă de mere, caldă, abia scoasă din cuptor. Să avem pentru drum. Poate ei să fie România profundă?
Discussion about this post