Pe domnul Mihai l-am urât mult timp. Mi se părea un enervant, un fițos. Și la o adică, de ce am nevoie să învăț poeziile lui stranii?
Pe domnul Mihai, l-am întâlnit pe băncile școlii. El umbla aiurea pe holuri și recita versuri neînțelese de nimeni. Pe-atunci, eram toți prea mici să înțelegem despre ce-i vorba, așa că-l lăsam în ale lui și ne rugam să-l uite profesorii, ca să-l putem uita și noi.
Pe domnul Mihai l-am întâlnit la o serbare de 15 ianuarie, când ne-am adunat cu toții în sala de sport a școlii și-am citit poezii.
Pe domnul Mihai l-am întâlnit accidental după mult timp, când am citit una din poeziile sale și mi-am dorit să fiu și eu la fel de iubită.
Pe domnul Mihai, îl întâlnesc în fiecare zi. Într-o poezie – a lui sau a altuia. În ochii zâmbitori ai vreunui străin. Într-un cântec de demult sau lansat acum. Pentru că da, Mihai Eminescu trăiește și astăzi. În fiecare cuvânt, în sufletul fiecărui român, chiar dacă acesta nu înțelege sau nici nu-l place pe Eminescu.
Domnul Mihai e o poveste de dragoste eternă, e promisiunea unei iubiri secrete care da, se întâmpla chiar aici, pe meleaguri românești. Ni se poate întâmpla și nouă. A scris-o el, despre Veronica, sau despre vreo altă femeie iubită, dar la fel de bine putea s-o scrie despre tine. Parc-o cunoaște cumva pe femeia pe care-o iubești tu.
El stă cu tine și așteaptă, în nopțile târzii, să sune telefonul, să vă treziți cu ea la ușă. Așteaptă mesajul ăla care parcă nu mai vine – Mi-e dor de tine. Ești ok?
El întinde o mână când te vede trist și te bate pe spate. O să fie bine, îți șoptește, o să se întoarcă. Și dacă totuși nu se întoarce, poate-i mai bine așa.
Domnul Mihai e omul fără de care, suferința noastră n-ar exista. Bine, nu-i chiar așa, prea ar fi ciudat. Dar dacă Mihai Eminescu n-ar fi fost sau n-ar fi scris poezii, patrimoniul nostru ar fi fost mult mai modest, mult mai trist.
Dacă n-ar fi fost el, n-ar fi fost nici Nichita, n-ar fi fost nici Blaga, nici Bacovia, nici Blandiana. Am fi fost săraci și neînțeleși.
Da, era o întrebare bună – de ce am nevoie să învăț poeziile stranii ale lui Eminescu?
N-am. Doar că le-nvăț oricum. Le-am învățat în ochii iubitului plecat pentru ultima oară, le-am învățat în nemărginita singurătate în care mă afund uneori. Le-am învățat într-un zâmbet aruncat neatent care apoi mi-a bântuit nopțile. Le-am învățat stând singură pe un deal, sau într-o poieniță, ascultând liniștea miraculoasă a naturii, a țării mele dragi.
Pe domnul Mihai nu l-am învățat, ci l-am avut din suflet de când m-am născut. Ca toți românii, de altfel.
Discussion about this post