Parlamentul dezbate joi moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Viorica Dăncilă, iar ultimele informații venite din sfera politicului arată că meciul încă se joacă. Se numără voturi, se strigă „trădare”, un singur lucru este cert va fi o noapte lungă cu multe telefoane încinse.
Dacă până mai ieri opoziția se arăta încrezătoare că guvernul va cădea, la această oară lucrurile sunt pe muchie. Ultimele declarații ale liderului PNL Ludovic Orban spun că opoziția ar avea fix 233 de voturi, câte sunt necesare pentru trecerea moțiunii. Unde au dispărut din voturi? De vină sunt „trădătorii”. De pildă, doi membri PSD care inițial au semnat moțiunea, dar acum s-au răzgândit. Altfel spus, dacă își trădau propriul partid și se alăturau demersului opoziției erau buni, iar dacă s-au întors alături de PSD atunci este o trădare de neiertat.
În cazul în care moțiunea nu trece, țapii ispășitori vor fi tocmai trădătorii PSD-iști, plus niște USR-iști care vor lipsi de la vot, și ei trădători.
Electoratului trebuie să i se ofere o explicație pentru eșecul unei moțiuni pe care, sincer, opoziția nu prea vrea să o vadă câștigată în acest moment.
Candidatul PNL, Klaus Iohannis, și cel al USR, Dan Barna, nu prea au ce să spună în campanie, ambii definindu-se prin opoziția față de PSD. Dacă ar fi să cadă guvernul Dăncilă pe cine ar mai ataca în campanie? Nici candidatul Mircea Diaconu, susținut de ALDE și Pro-România lui Victor Ponta, nu ar fi avantajat de trecerea moțiunii, întrucât formațiunile care îl sprijină au viziuni diferite despre formarea unui nou guvern. ALDE ar merge firesc spre un guvern de dreapta, în timp ce Victor Ponta și-a propus unificarea stângii, astfel că alianța lor electorală este extrem de fragilă, iar Diaconu ar putea să rămână în aer.
Ar mai exista și varianta unui guvern de largă coaliție, în care să intre PNL, USR, ALDE, Pro-România, plus eventual UDMR. Un calcul simplu ne arată că nu există suficiente posturi în guvern astfel încât să satisfacă pretențiile tuturor ce au pus umărul la dărâmarea guvernului. Ce ar urma știm cu toții, tradiționala bătălie pe ciolan, care nu ar face decât să dezamăgească electoratul anti-PSD.
Capitalul de încredere de care se bucură opoziția se bazează foarte mult pe uitare – cine mai ține minte prin câte guverne a fost Orban? Ca să nu mai vorbim de Victor Ponta. Sunt oameni ai sistemului care doar au lipsit o vreme de la putere. Nici USR-istul Horia Barna nu este atât de neprihănit precum se prezintă – recente dezvăluiri au scos la iveală o puzderie de contracte cu statul, cu „ciuma roșie” pe care o acuză de toate relele. Fiecare are interesele sale personale în vedere la o eventuală împărțire de funcții, interese care primează în fața celor naționale, și n-ar da bine să se vadă acest lucru fix înaintea prezidențialelor.
Nu mai bine aștept ei să treacă prezidențialele și apoi mai văd ce fac?
Pentru noi, alegătorii de rând care nu urmează să ajungem miniștri sau șefi pe la agențiile statutului, poate ar fi bine să vedem acum opoziția la testul guvernării. Să vedem care merită cu adevărat sau dacă nu ar fi cazul să ne orientăm spre un alt model de președinte, unul căruia să-i pese cu adevărat de țară, că de aștia ne-am cam lămurit!
Discussion about this post