În urmă cu mai bine de o lună, am scris un material contemplând alegerile prezidențiale, întrebându-mă simplu, noi cu cine votăm?
Și din păcate, încă nu am ajuns la un răspuns. Mă uit cu tristețe la candidații „mari”. Că nu trece zi să nu-i vezi fața lui Klaus Iohannis sau a Vioricăi. Aici s-a ajuns? Sincer, mă cutremur la gândul unui tur doi în care bătălia s-ar da între ăștia doi. Cine să ne conducă în 2020? Iohannis, care n-a știut să avanseze țara asta cu nimic în toți anii ăștia la putere? Viorica, o biată paiață ponosită?
Oamenii ăștia nu sunt „topul”. Și motivul pentru care le vezi mutra peste tot nu e c-ar fi ei buni pentru România, ci pentru că au oameni puternici în spate. Ăsta chiar ți se pare un motiv bun de a vota pentru oricare dintre ăștia doi?
Mi se pare sincer trist că mergem orbi după aceleași câteva partide, de la an la an, nu schimbăm absolut nimic și ajungem să votăm cu indivizi care nu ne spun nimic, doar pentru că „noi toată viața am ținut cu partidul cutare”. Sigur, or avea și ei problemele lor, dar măcar sunt ai noștri.
Nu înțeleg cum un om trăind în lumea de astăzi (atât de plină de informație, și totuși, atât de puțin informată) poate să recurgă la așa un argument plat. Poate ar fi momentul să mai și schimbăm. Poate ar fi momentul să nu mai iasă nici PSD-ul, nici PNL-ul.
Poate că a venit momentul în care nu mai facem cum am făcut până acum, și-n schimb, facem cum ar fi bine pentru țara asta. O mai știți pe țara asta?
Frumoasă, plină de istorie și de valori. Țara lui Ștefan, a lui Decebal și a lui Eminescu. Dar pe moarte, dacă nu luptăm noi, românii de astăzi, pentru ea.
Bun, pe ăi de sus i-am descalificat. Mi se pare interesant că toți oamenii cu care mi-am permis să abordez subiectul par să vadă doar trei candidați – Iohannis, zis și Mutulică, Viorica și domnul Barna, din partea USR-ului (pe care nici nu mă mai obosesc să-l analizez aici, doar e plină presa de argumente de ce să nu îl votăm). Și m-ar amuza, dacă n-ar fi atât de deprimant. Mai sunt atâția candidați pe listă, dar noi ne uităm la ăia trei cât de cât „mari”.
Ni se încinge prea tare creierul să mergem în jos pe listă încă un pic, la numărul patru, cinci, sau poate chiar la șapte.
Ca la un test grilă la școală – care e varianta corectă? Păi imaginează-ți că e într-adevăr un test, un test pentru România, să zicem. Iar tu, alegătorul, te uiți doar la primele trei răspunsuri, fără ca măcar să le citești pe următoarele. Îți dai seama că șansele de a bifa răspunsul corect sunt extrem de mici cu așa gândire, nu?
Poate anul ăsta, îi facem o surpriză profesorului. Poate anul ăsta nu mai alegem din unu, doi, trei, doar că așa ne zice vocea de la TV. Poate anul ăsta, alegem în sfârșit răspunsul corect pentru România, un om care să știe și el de patrie, de valorile neamului, care se mândrește cu țara, așa cum ar trebui să ne mândrim toți.
Discussion about this post