Simt cum mi se face pielea de găină. De vină nu e temperatura scăzută, ci materialul de lectură din fața ochilor. Tot centrul turistic al orașului Brașov a fost acoperit de o expoziție de benzi desenate pentru a comemora treizeci de ani de la Revoluție, o vreme pe care generația mea nu a prins-o, un timp cunoscut numai din poveștile părinților. Merg încet printre panouri. Spre deosebire de turiștii prea puțin impresionați care se opresc doar cat să-și tragă un selfie cool între ele, eu am grijă să-l citesc pe fiecare. Unele sunt vag amuzante (sau ar fi, dacă n-ar fi tragice), precum acesta:
Altele sunt îngrozitoare, cum e asta:
Iar altele sunt pur și simplu propagandiste.
Oricâte defecte avea Adolf Hitler, nu m-aș preta într-un milion de ani să-i numesc pe Josef Stalin sau pe Winston Churchill „făcători de pace”.
Aș vrea să-i opresc pe cei ce trec neînțelegători pe lângă mine, să le arăt prin câte a trecut țara asta, dar nu o fac. E un moment care merită comemorat, cu siguranță, dar în același timp, e un prilej bun de a ne aminti că timpul a trecut, iar noi nu mai suntem în punctul în care eram. Am întâlnit deja destui oameni din generația părinților mei care spun cu voce tristă dar resemnată că ei au trăit pe vremea comuniștilor. Par să aibă impresia că asta justifică orice neajuns, orice nemulțumire pe care o poartă ei în viață.
„Eu nu pot să excelez pentru că am trăit pe vremea lui Ceaușescu.”
Respect trecutul și nici n-aș îndrăzni să sugerez că știu prin ce au trecut generațiile dinaintea mea. Dar în același timp, înțeleg că oamenii ăștia au petrecut mai mult timp din viață într-o lume post-comunistă decât sub dictatura Ceaușistă. A cam venit momentul ca România să nu se mai ascundă în spatele trecutului său macabru. Nu suntem în situația asta proastă pentru că obișnuiam să fim o țară comunistă. Suntem în situația asta pentru că de-atunci, am făcut alegeri greșite, pentru că ne-am pus încrederea în indivizi care apoi ne-au trădat pentru a-și umple propriile buzunare. Comemorarea Căderii Zidului doar ne amintește că am avut la dispoziție treizeci de ani în care nu am făcut nimic.
Când am terminat de citit BD-urile, am plecat hotărâtă ca săptămâna viitoare să ies la vot și să fac alegerea cinstită pentru mine. Am plecat cu speranța că nu vor mai trece încă 30 de ani până să vadă și țara asta niște timpuri mai bune.
Discussion about this post