Premierul demis și repropus al României, Ludovic Orban, își muștruluia în această dimineață miniștrii să se prezinte bine la audierile din Parlament și să arate câte lucruri minunate au făcut în trei luni de guvernare. Aproape că-ți vine să-l crezi, după care îți amintești că este vorba totuși de Ludovic Orban, cel căruia, nu întâmplător, Traian Băsescu i-a dat porecla jenantă de Șică Mandolină.
Tocmai pentru că lumea este tentată să uite, săptămânalul „Cațavencii” a publicat zilele trecute un editorial necruțător despre trecutul păcăliciului ajuns în fruntea guvernului.
Imaginea ce ilustrează editorialul acid semnat de Doru Bușcu este elocventă pentru caracterul actualului șef al guvernului. La vremea aceea, Orban era un biet viceprimar și știa bine că pentru a parveni trebuie să se gudure pe lângă puternicii zilei, iar cuplul Udrea-Cocoș era bine înșurubat în structurile puterii.
„Mîna lui Dorin Cocoș, obișnuită cu lopata și cu număratul banilor, e încleștată, în joacă, pe beregata lui Orban. Ludovic e gata să se sufoce, dar rîde, așa cum fac măscăricii de salon, ca să scape din strînsoare.”
„Premierul României cară cu el povara acestui trecut umilitor, dar rentabil, fiindcă relațiile din epoca Udrea-Cocoș i-au produs dividende pe vremea cînd a fost pus ministru la Transporturi. Iar întrebarea care se naște din acest portofoliu de competență politică e: cu ce e mai presus Șică Mandolină de prostia bine argumentată a ultimilor trei premieri?”
O întrebare cât se poate de pertinentă în condițiile în care electoratul captiv al binomului PNL-Iohannis trăiește cu convingerea abil strecurată în creier că „ai lor” sunt cei mai cei…
„Venit la putere din dorința maniacală a președintelui Iohannis”, guvernul Orban nu a făcut nimic în trei luni de guvernare, scrie Doru Bușcu, iar argumentele sale sunt cât se poate de solide.
„Guvernul Orban a închis perspectiva optimistă și la creșterea economică, și la deficit. A deschis poarta devalorizării leului și dobînzilor grele, fiindcă ministrul Cîțu se împrumută cu frenezia de pe vremuri a lui Giovani Becali, cînd pierdea la cazinou. Ministrul Bode de la Transporturi promite 17 ore în trafic pe Valea Prahovei și mută termenele autostrăzii într-un viitor gata traumatizat. Ministrul Muncii joacă alba-neagra cu pensionarii și le flutură nemurirea pe la nas, același nas prin care ar putea fi obligați să respire pînă la 70 de ani, ca să vadă pensia. Aproape toți miniștrii par să-și fi sincronizat prostia și comit gafe, fiecare după puterile lui. Liniile de forță ale guvernării Orban sînt amatorismul, clientelismul și bîlbîiala. Așa că te întrebi: de ce a trebuit dat jos PSD-ul, cînd toate astea existau deja?”
Amatorismul jalnic al noii puteri nu ar trebui să ne mire.
„Cel care necheza ca un păcălici sub strînsoarea mărinimoasă a lui Cocoș conduce acum o țară. Azi, e drept, nechează sub altă strînsoare, dar gîtul lui a știut mereu să se plieze după mîna care-l strînge, așa încît să nu-l incomodeze la cîntat.”
O observație pertinentă, în fond, Ludovic Orban nu a fost promovat pentru capacitățile intelectuale – nimic din cariera sa de până acum nu-l recomanda pentru acest post. Foarte probabil, atunci când l-a susținut, Iohannis a avut în vedere trăsătura principală a celor din rasa sa, loialitatea.
În ciuda coincidenței de nume, nu încape comparație între Orban al nostru și cel al Ungariei, constată cu amărăciune Doru Bușcu.
Al nostru se aseamănă cel mai bine cu câinii docili din rasa Puli, în timp ce Viktor Orban „lider matur și puternic, cu o viziune clară și unitară, curajos, bun de gură, charismatic și școlit la Oxford” este mai degrabă un câine de luptă.
